Avem o porţiune de gazon unde se joacă nişte copii, măcar trei, cu o minge. Personajul, nostru îi vom spune Afirt pentru a nu dezvălui totul, se plimbă cu un aer tâmp, cu mâinile la spate. mai loveşte cu piciorul în vreo piatră, se mai uită la soare, zâmbeşte, îşi bagă capul în pământ, tasează iarba, chestii din astea. Scena nu trebuie să fie continuă ci uşor sacadată, cu un aer de film vechi, gen Charlie Chaplin. Chiar Afirt al nostru ar putea fi un fel de Charlie Chaplin, dar unul mai înalt.
La un moment mingea copiilor ajunge la picioarele lui. Nu o loveşte cu piciorul, ci se apleacă şi o ia, dar fără a-şi îndoi genunchii (Pe filmările lui Sile există scena asta, e o scenă bună). Ia mingea cu ambele mâinii şi le-o aruncă, cu pământul.
Tăiem brusc de la Afirt şi ne vedem de altceva pană pe la jumătatea episodului. Rămâne de văzut de ce ne vedem. La jumătatea episodului, mutăm pe Afirt care se află în faţa unui pupitru cu o hârtie uşor mototolită în mână. Îşi drege glasul şi începe:
Cra...Cra...
Corbul zbura...
Alerg prin padurea-necata in ceata.
Ii simt mirosul putred ce imi provoaca greata,
E-n urma mea,ma haituie-ntruna
Si calea n-o vad caci ascunsa e luna
Prin norii cei grei ce par a cadea odata cu ploaia marunta
Si urletul fiarei din nou ma-nspaimanta.
Cra...Cra...
Corbu-astepta...
M-afund incet prin desisul padurii
Simt sangele-mi cugrand prin coltul gurii
Si-n pieptul meu arde o rana adanca
Ingenuncheat zac in noroi lang-o stanca;
Mocirla e rece si suflu-mi ingheata
Si totusi e bine ca sunt inca-n viata
Din nou ma ridic si-ncerc a fugi.
Doi ochi ma tintesc ca niste faclii
E fiara nebuna,din nou m-a gasit.
Nu pot sa mai lupt,sunt prea obosit
Si frica imi trece,ma simt linistit
Din man-arunc jos taiosul cutit.
Pe fiara aceasta nu vreau s-o ucid
Si ochii-i inchid...
Cra...Cra...
Corbul manca.
Ne vedem din nou de treabă.
La sfârşitul episodului vom avea nevoie de un costum de corb uriaş. Corbul îl va înghiţi pe Afirt.
