Din alte vremuri

Am primit de curând niște filmări mai vechi, din alte vremuri, de pe la inceputul mileniului.

În acei ani, în Plopi, înainte ca Bega să intre în oraș, se făcea baie, fără griji și fără probleme. Era deja sfârșitul unei epoci, copacii deja dispăruseră. Toți în afară de unul, personajul central din a doua filmare, căci da! Vă voi prezenta nu una, ci două filmări. Două filmări cu trei serii de sărituri. Era ultima vară a acelui copac dar nu și a noastră. Lol. E un ușor pustiu acum pe acolo și trebuie să mă credeți pe cuvânt că mai demult era tare frumos acolo. Și eu eram ceva mai suplu.

În prima filmare eu sunt cel care sare cel mai frumos:


În a doua filmare cameramana lasă de dorit:

Movie night stories (III)

With the help of the almighty facebook I have set up three movie gatherings. This is the story of the last meeting. The single reasonable gathering. First gathering here, second gathering here. Final retrospection, before getting ready for reigniting the movie nights after the summer break.

The Date: 03.IV.2010

The Location: Castelul Regelui

The Time: 16:05
  * Time adjusted since the second gathering was better than the first. This way people didn't fall asleep too soon into the gathering. lol.
  
The Title: Outstanding Cinema

The Invitation:    
The third of its kind, this gathering is bound to be the greatest.

This time I have three more than ever carefully selected movies to keep the audience together for at least two of them. Westerns and dramas are out of the question, the audience is not (at least not yet) up for that.

So we'll have comedy at its finest, then proceed with films with a hint of comedy, and hopefully we'll be able to drop off comedy at one point but t...hat is not a must.

Three for Saturday, April 4th, double option for no. 3:

Plan 9 from Outer Space: A science fiction movie, made in 1959 by director Edward D. Wood Jr, that remained in the history as the worst movie ever made. Bela Lugosi died during the shooting of this film. Bela Lugosi is the actor who played Dracula in the first Dracula movie, back in 1931.

Ed Wood: A movie by Tim Burton (Edward Scissorhands, Big Fish, Sweeney Todd) with Johnny Deep about maybe the worst movie maker of all time, Edward D. Wood Jr. It takes something special to be considered the worst director of all time. We'll have a clue about that after seeing Plan 9 from Outer Space I assume.

After these movies we can go two ways:
1. The Party: A classic comedy from 1968 with Peter Sellers (Inspector Clouseau in the original Pink Panther movies) as Hrundi V. Bakshi, who gets invited to a party instead of getting fired after causing chaos on the movie set. And the chaos continues like in a good Caragiale play I might say. So they say.
2. A Fish Called Wanda: John Cleese (the tall guy from Monty Python) got a nomination for this script in 1988. This should be enough as reference. The director got also a nominee, it seams to me like a fun movie. We'll see!

Seen or not seen, the movies are worth rewatching.

I await you. The king awaits you. The kingdom awaits you. Bla bla bla.
* Since the guests never cast their vote, I again chose the movies. And I have to correct myself, Bela Lugosi actually died before Plan 9. Ed Wood had some footage of him which he used  for a small part and the rest of the character was played by a man that covers his face the entire movie. It is really something you wouldn't believe is possible. Like an alien invasion for that matter.

The Guests: Dan, Sile, Marce, Max, Trifa, Liuda.

The Outcome: We watched The Party first, since the usually late guest announced his lateness. We all had to be there to watch the worst movie of all time. Incredible movie. Then we watched Ed Wood, and we saw how that all happened. With long pauses between movies we managed to not interrupt any of the films. It all went well and we even passed midnight. So these was all three gathering. It is now time to setup another one. Soon... I am open to ideas, but not wide open.

Peninsula 2010

La Peninsula am plecat cu Fordul, de dimineaţă şi am făcut 11 ore până la Târgu Mureş.


Drumul
Am ratat centura Lugojului dar până la Deva drumul a fost lin, ceilalţi pasageri consumând, pe nerăsuflate, o sticlă uşor răsuflată de 2l de bere rămasă de la Trei Ape. La Deva am studiat harta şi ei s-au aprovizionat cu două sticle de vin, sticle deschise abia în Sibiu, după ciorbă, sensibil multe ore mai târziu, Sebeşul fiind înconjurat de ambuteiaje. În Sibiu doar am trecut puţin prin centru, am mâncat, am căutat prin tomberoane şi am încercat de câteva ori să ieşim spre Mediaş, când drumul ne vroia tot spre Deva. Până la Mediaş pasagerii se simţeau iar bine şi sticlele erau goale. Din cele două opţiuni, Târnăveni şi Sighişoara, am luat-o spre Sighişoara, drumul mai lung către Târgu Mureş, totul în necunoştinţă de cauză ca şi până atunci.

Festivalul
Am intrat in incintă pe înserate şi am pus corturile pe întuneric. Am mai prins ceva din Ska-P, iar Therapy au fost, cum să zic, aşa... cumva de proastă calitate. Faceţi click cu încredere pe linkuri, sunt înregistrări chiar de la Peninsula, majoritatea, ce am putut şi eu găsi pe all mighty youtube. La cortul de house era Mark Knight iar la o terasă era muzică bună. Am alternat între ele, iar pe finalul serii l-am văzut şi DJ Adrian Eftimie, puţin şi neimpresionant. Cineva a stat pe un taur nărăvaş 10 secunde dar dacă ar fi stat 100 ar fi primit 6 minute de karting.  Restul stabilisem să facem un duel de rodeo zilele ce urmau, dar taurul nu s-a mai găsit într-o locaţie care să ne mai stea în cale tot restul festivalului. Am ajuns să dorm în maşină pentru că în cortul meu a dormit o persoană dintr-o ţară baltică ce nu are graniţă cu Belarus. Estonia ţara, Ave numele fetei.

Ştrandul gratuit, cu mai multe bazine, l-am descoperit abia a doua zi, o oază în deşert, un desert după o halcă de carne, o minunăţie ce mai. A treia zi am dormit acolo, o oră-două la prânz, pe iarbă la umbra unor copaci, undeva în fundul ştrandului, unde se dormea mai cu spor. Duşurile de la ştrand erau la fel de reci ca şi duşurile din zona de camping, dar apa din bazine, apa din bazine era plăcută. Doi oameni pe care îi cunosc au făcut şi bungee jumping, de pe o macara de 50 de metri, şi deşi ambii vroiau să sară ziua pentru a admira peisajul nici unul nu a mai admirat nimic când s-a văzut acolo sus. Au preferat să privească tot cerul, dar cu 50 de metri mai aproape de el. Se puteau practica şi sporturi dar noi am cerut doar ping pong şi volei pe nisip, voleiul (accentul se pune pe cealaltă silabă, cumva ca şi în poneiul) fiindu-ne refuzat. Inutil să mai spun că prima limbă în care te aborda cineva (din echipa festivalului) era maghiara. Util a fost că ştiau toţi şi română şi pot doar să sper că vorbeau ungureşte la fel de prost ca şi româna.

A doua zi dimineaţa ni s-au mai alăturat 5 persoane, 2 fete cu un cort, şi 3 tipi cu nici un cort ce dormeau la o pensiune. Unul din ei s-a vopsit pe faţă în ultima zi a festivalui. Ei beau whisky, dar noi nu, noi am ales varianta ieftină la tărie, ginul. Direcţia 5 nu a avut spectatori, Parov Stelar au fost faini, The Rasmus ok, unora le-a plăcut mai mult decât altora. Gorillaz Sound System au fost chiar buni. După, mai era timp până la Şuie, neam dus să golim ginul ăla de care v-am mai vorbit, ginul păstrat la maşină, la 5 minute de festival. L-am prins puţin pe Fedde Le Grand şi apoi Şuie Paparude. Ăştia cântau în cortul de house (imagini în linkuri), care la ora aceea, 3 şi ceva, era plin ochi, şi era o căldură ca într-un cuptor, deşi era sfârşitul lui august şi nicidecum luna lui cuptor. Până la urmă parcă am rămas doar trei şi de la Şuie am mers la terasa cu muzică bună şi apoi am jucat fussball (nu ştiu cum se scrie, or mai fi variante) în timp ce stropitori de gazon mă stropeau pe mine, pe spate, în timp ce luam bătaie. În cort a fost frig vreo două ore şi apoi brusc foarte cald, că aşa-i în corturi, în corturile plasate pe un câmp deschis.

Am văzut că a fost bine cu ştrandul, cu ginul, aşa că a treia zi am procedat la fel. La ştrand am mâncat cu toţii o pizza saşă kai şi apoi am mers la magazinul din apropierea festivalului pt gin. În timp ce goleam sticla nu am fost la nici un concert. Era ora şapte când am stabilit că ne mai trebuie o sticlă şi am luat una. De acolo ţin minte că am fost la Europe la ora 9 dar de acolo nu mai ştiu. Omega parcă nu am văzut, şi nici la Tricky nu am fost. Parcă am mers la terasa faină, unde acum cântau Butterflies in my stomach, o trupă faină, ascultaţi link-ul şi vă provoc să căutaţi şi alte melodii. Am plecat să mănânc şi când m-am întors eram iarăşi doar trei. Ceilalţi au plecat la Hernan Cattaneo. La un moment dat eram iarăşi în maşină iar cd playerul mi-a mâncat bucăţi din două cd-uri în timp ce se vorbea despre vise. Ploua aşa că am plecat înapoi spre terasă la adăpostul unei umbrele de plajă albastre. Am mai stat puţin la terasă, fetele şi-au schimbat polarele, dar cei ce puneau muzică alternau muzica bună cu cea ungurească şi am plecat. Polarul roz e acum la altcineva. He, he, ghiciţi la cine e polarul roz?

Ultima zi a fost înnorat şi nu a fost cald în cort. Am dormit până la trei. Festin de somn. La şape au cântat Zdob şi Zdub, reuşit concert, ne tot îndemnau să facem un jump, m-am băgat în cateva moşeli destul de reuşite, eram prin zona steagului din dreapta scenei dacă vă uitaţi la clip. Până la Korn am mers la maşină să terminăm sticla de gin rămasă, nu mai am cumpărat alta. Ceilalţi au băut tot whisky. S-a mers la NOHA şi la cort şi am ajuns singur la Korn, nu i-am găsit pe restu. Au cântat fain Korn, şi nu au revenit pe scenă, cum făcuse şi Tool, ce vremuri. Apoi am mers la Above & Beyond în timp ce alţii au mers la Dub FX. După era deja frig, cineva dormea în maşină pentru că la 5 trebuia să ia un taxi către aeroport pentru a prinde un avion spre Bucureşti. He, he, ghiciţi cine a zburat cu Korn la Bucureşti? Am mai jucat fussball, ne-au făcut praf nişte oameni ce păreau localnici. Eram iarăşi trei, am mai stat puţin în frig şi apoi am zis să îi punem capăt distracţiei.

Întoarcerea
Am plecat pe la 10 jumate din Târgu Mureş. Parcă înainte de 5 eram la Ana Lugojana şi mâncam ciorbe de burtă sau ciorbă de văcuţă, depinde la care din cei ce mâncam vreau să fac referire. După încă o oră eram acasă cu două etichete de gin lipite pe maşină în jurul rezervorului şi mă chinuiam să ghicesc cine zburase cu Korn la Bucureşti în acea dimineaţă.

p.s. cei prezenţi pot să mai adauge chestii, cei absenţi pot să îşi bată joc, motive sunt, vezi ţări baltice, durata drumurilor, etc.

Trei Ape şi un munte

Mergeam la Văliug cu un Opel Astra limitat la 80 de km pe oră de un şofer responsabil sau de cele 3 biciclete aflate deasupra. Fiindcă în apropiere de Chizdia, la ieşirea din Brestovăţ, cu câteva zile înainte, Dan se accidentase, bicicleta mea era deasupra în timp ce a lui rămăsese acasă. Tot acasă rămăseseră şi micii mei.

Celelalte două maşini cu care mergeam la lac ajunseseră ceva mai devreme. Una din ele, cea cu Trifa, a pornit spre Trei Ape, negăsind loc bun de pus cortul la Văliug. Cealaltă maşină, plină de necunoscuţi, ne-a aşteptat. Eu şi Dan am făcut o baie cum am ajuns. Apoi Max şi Liuda şi-au luat bicicletele şi am pornit spre Trei Ape cu toţii, două maşini şi două biciclete. După ce am ocolit lacul, ne-am pus corturile în apropiere de baraj, pe un deal. Moldovenii (cei cu bicicletele) au ajuns şi ei după câteva ore, să fie în jur de 20 de km, din care mai mulţi în urcare? Să fie. Din boxele casetofonului se auzea Immortal Technique.

Nimeni nu a vrut să bea decât bere pe lumină. Am făcut o tură cu Dan până la un ponton (ceilalţi s-au dus abia mai târziu), distanţa de mal neputând fi determinată. Sile nu era cu noi. Să fi fost măcar 200 de metri. Se sărea fain de pe el. Am jucat cărţi la barul cu bere la preţ de complex şi seminţe aduse de acasă de o prietenă de-a unei verişoare de-a lui Dan, fostă colegă de facultate cu Max şi cine mai ştie cu câţi alţii. Adevărul e că dacă faci două facultăţi ai mai mulţi foşti colegi de faculate. Grătarul a fost obişnuit. Focul la fel.

O vodcă adusă din Moldova, republica, purificată de şase sau şapte ori în tot felul de cristale, era pregătită când s-a lăsat întunericul. Oamenii din jurul focului consumau vin. Deşi nu păreau foarte înclinaţi spre vodcă, cele 2 pahare micuţe din sticlă şi siropul plasat pe fundul lor înainte de fiecare vodcă, i-a mai îmbunat. Doi oameni au testat-o şi seacă. S-a băut toată foarte repede. La fel şi prima ţuică, ceva mai slabă şi fără aromă de diluant. Cea de-a doua, cu aromă de diluant nu a avut atâta trecere, a avut trecere zero. În jurul focului (poza nu e cea mai bună, doară eu am făcut-o), se făceau încercări de combinaţii chiar şi cu cărţile de chimie lăsate acasă, nu se vroia datul cu băţul în baltă, ţările baltice nefiind reprezentate, înfrigurări şi încălziri, bancuri bune şi bancuri proaste, la care s-a râs sau nu s-a râs independent de calitatea lor. Codruţa, prietena Roxanei, vara lui Dan, a recomandat bancul cu ţiganii la divorţ, ca link, fără să ni-l spună. Am învăţat cuvinte noi, jăregai (jar), răgace (rădaşcă), cuvinte olteneşti, cuvinte pe care le-am repetat în exces. Max se învârtea de colo colo, şi în timp ce aduna lemne conversaţia stagna. Se apropie şi, într-un moment de linişte, în timp ce arunca grămada de crengi din braţe-i spune ceva de genul: Dragostea-i ca focul. Dacă nu pui băţul se stinge.

A doua zi am făcut gulaş, apreciat de nota 9 de singura persoană care l-a notat, două ceaune, folosind acelaşi ceaun, pe rând. Oameni s-au plimbat cu bărcile, majoritatea. Când al doilea ceaun de gulaş era gata am pornit, moldovenii şi cu mine, spre Semenic. Am aflat apoi cu stupoare că jumătate din el a fost deşertată undeva pe acel deal în loc de burţile noastre sau ale altora. Liuda avea ceva probleme la genunchi şi a renunţat la căţărarea pe Semenic, rămânând pe drumul Trei Ape - Văliug, unde se porneşte cel spre Semenic. Indicatorul arăta ca mai erau 6 km, dar să fi fost ceva mai mulţi, i-am parcurs cu Max în puţin mai mult de o oră. Singur poate ar fi ajuns mai repede, dar oricum în vârf pare şi el destul de obosit nu? Am fost silit să îmi fac nevoile undeva pe traseu, vârful părea undeva prea departe. Coborârea în schimb a durat sub 10 minute, dacă nu chiar mai puţin. De acolo am continuat, cu Liuda cu tot, tot pe biciclete până în centrul Reşiţei. Codruţa, relocată în maşina lui Dan pe durata coborârii, i-a reproşat acestuia folosirea greşită a ambreiajului. Pentru noi, cei fără ambreiaj, a fost un festin de coborâre, cu excepţia a 2-3 km de căţărare în care Liuda a suduit mai mulţi oameni, incluzându-i pe cei prezenţi şi cei absenţi deopotrivă. Abia în apropiere de Reşiţa era să o calce cineva. 


Mergeam acasă cu un Opel Astra limitat la 80 de km pe oră de un şofer responsabil sau de cele 3 biciclete aflate deasupra.

p.s. cei prezenţi pot să mai adauge chestii, cei absenţi pot să îşi bată joc, motive sunt, vezi folosirea greşită ambreiajului, puţina băutură, plasarea corturilor pe un deal, etc.

Movie night stories (II)

With the help of the almighty facebook I have set up three movie gatherings. This is the story of the second meeting. Another failure. First gathering here. Maybe we can go over them to see where and what went wrong and what can be done about it. So, retrospection numero due:

The Date: 20.III.2010

The Location: Castelul Regelui

The Time: 16:45
  * Time adjusted since the first gathering, to not have people falling asleep too soon into the gathering. lol.
  
The Title: Master filmmakers

The Invitation:    
Many of you are not familiar with actor names, directors, award winning movies and some new information couldn't do you any harm. There are movies that made history, movies that brought the cinema to a new level, controversial movies, bla bla, pretty lame introduction.

So, after the Woody Allen night felt short, the next movie gathering will be much earlier. There will be different type of movies that might have only one thing i...n common: they all can be described as Marvelous, Fabulous, Art, Memorable or Overrated.

Three movies for Saturday 20th:

The Big Lebowski (1998): Maybe the funniest comedy of the Coen brothers with Jeff Bridges, John Goodman and Steve Buscemi.

Once Upon a Time in the West (1968): After the trilogy of the man with no name, Sergio Leone comes with this western starring Henry Fonda and Claudia Cardinale.

Dead Man Walking (1995): Tim Robbins does a very very good job directing this movie. Sean Penn and Susan Sarandon are great, as they always are in every movie they starred.

You should check these guys out on imdb. Great directors and great actors.

Parcă văd că nu interesează pe nimeni da ar fi fain să veniţi măcar câţiva. Filme extraordinare.

* After the first meeting I realised I am dealing with ammateurs. Therefore I tried something different, with no choices from their part. Initially the list had Volver, but somebody saw the movie and Pedro Almodovar's film was replaced by Dead Man Walking.

The Guests: Dan, Sile, Max, Trifa, Liuda, Roxi, Tania

The Outcome: We decided to start with The Big Lebowski. I really like this movie. One of the best comedies ever made. It took us more than 4 hours to watch this 2 hours movie, with one of the guests, Trifa, not event catching the ending. Besides him leaving, Pizza was delivered in the middle of the movie and delayed the viewing. After the first movie it was already late. We tried to watch Dead Man Walking (nobody wanted to see the western) but nobody was in the mood (the same people that didn't want the western) and we stopped it after twenty minutes. So at gathering number two we still weren't able to watch more than a movie and half. I think we barely passed midnight, again, but the third time was better. To be continued...

Movie night stories (I)

With the help of the almighty facebook I have set up three movie gatherings. This is the story of the first one. A failure. Maybe we can go over them to see where and what went wrong and what can be done about it. So, retrospection numero uno:

The Date: 26.II.2010

The Location: Castelul Regelui
 *cineva a cautat pe google pentru a afla unde e castelul regelui. doar atât şi a meritat totul.

The Time: 22:30
  * marce: de ce e atât de târziu?! 
     eu: ca să nu plecaţi acasă înainte de miezul nopţii
     marce: lol, păi dacă ne uităm la 2 filme nu plecăm înainte de 12
   
The Title: Movie Night with a Theme

The Invitation:
I have three themes in mind that most likely nobody will like but hopefully somebody will attend. I have a question for the ones who will attend. What theme would you prefer (we will watch two movies and see what we do from there):

1. Alfred Hitchcock
2. Spanish Horror
3. Woody Allen

I am available for details undefinitely.    
*  The selected movies were the following. Before criticizing the selection, note that films that I had already seen were excluded.
  Zelig, Bullets Over Broadway, Whatever Works
  North by Northwest, Dial M for Murder, Strangers on a Train
  Cronos, Los Sin Nombre, Tesis

The Guests: Eu, Cris, Marce, Max, Sile (şi posibil să fi fost şi Dan)

The Votes: We had 1 definite vote for Woody and the others didn't bother. I didn't vote.

The Outcome: So we went with Woody Allen. We watched Zelig, which was good,  then we went to see Bullets Over Broodway, one of Woody's really good movies as I later found out. The night fell short when one or two of the guests fell asleep in the first 10 minutes of the film. We called it a night. The third movie, Whatever Works, was never in question. I think we barely passed midnight.

Caransebeş, Radna 2008

Notă: Fiind în pană de idei, revin cu migrarea postărilor de pe 360. Chiar nu mai sunt multe.  Asta de mai jos, şi încă una.

În locul oamenilor optimişti, super pozitivi, prefer nu oamenii deprimaţi care vor să se taie ca pe pizza, iarbă, tăieţei, pepene, castraveţi… ci oameni ca şi Cioran, Brautigan, de ce nu Badea. Oameni nemulţumiţi, sătui, şi care ar putea spune: “Şi când mă gândesc că undeva se deschid flori şi cântă păsări. Cât de departe sunt toate.”

Deşi nu am o părere bună despre Caransebeş nu voi vorbi despre el. Mă gândesc să folosesc tot mai mult asemenea fraze, în parte contradictorii, în parte peiorative în ce-l priveşte pe Caransebeş. Nu de alta dar aş mai merge acolo dacă nu ar fi îngrădit extratereştrii totul într-un ovoid gigantic de celuloid transparent inodor.

La Surduc, un lac de printre dealuri şi munţi mici, ca în Elveţia şi orice ţară care are lacuri printre dealuri şi munţi mici, în zilele însorite, de reală caniculă şi nu numai, e plin de lume. În toată mulţimea nu am văzut nici un clovn aşa că am intrat în apă în pantaloni scurţi. Poate vom reveni acolo în această vară. Ar fi frumos de înnoptat în zona mai puţin populată a lacului, ar fi mai liniştit şi acolo am putea auzi păsările care cântă liric.

Cu câteva luni în urmă am fost şi la Radna, o cetate construită de un rege cu un nume nemţesc şi apoi al treilea. Am luat masa la un restaurant din Lipova unde chelneriţa a spart o bere. Eu am mâncat creier dar de data asta nu mai am nici o justificare. Pe drumul nesănătos spre Radna, evitând ruta Arad, înainte să aflăm că drumul spre Topolovăţ, dinspre Lipova, e şi mai nesănătos, era un câmp imens, dar imens, de flori. Ok nu chiar imens, dar era mare, foarte mare câmpul, plin cu flori galbene. O mulţime de flori galbene, acelea şi nu altele, care cândva s-au deschis, acolo.


Caransebeş nu cântă ca o pasăre, nu se deschide ca o floare. Caransebeş se închide într-un ovoid gigantic de celuloid inodor şi în curand va fi transfomrat într-o uriaşă gaură neagră absolută, căci oameni ca şi Cioran, Brautigan, de ce nu Badea, ar putea spune “Probably the closest things to perfection are the huge absolutely empty holes that astronomers have recently discovered in space. If there’s nothing there, how can anything go wrong?” iar extratereştrii sunt perfecţionişti.

Undeva cântă păsări şi se deschid flori.

TIFF 2010

Weekend-ul acesta am fost pentru a doua oară consecutiv la TIFF. Despre cum a fost prima oară, anul trecut, aici. Anul acesta am dormit la cămin, nu am mai dormit în maşină, dar să o iau de la început.

Cazarea
Couchsurfing nu a dat rezultate în găsirea de oameni care să ne ofere patul lor, dar un prieten din ceva organizaţie studenţească ne-a salvat. Ne-a rezolvat de 3 camere de cămin în Cluj, camere de 2 persoane. Dan a spus că a dormit mai bine ca acasă în patul de acolo, deşi prima noapte a dormit cu Daniel în cameră (despre Daniel, un pic mai jos).

Ziua 1
Am plecat 4 din Timişoara şi ne-am întâlnit cu a cincea persoană direct în Cluj, Liuda venind direct din Republica Moldova. Am ajuns în Cluj la opt jumate şi speram să ajungem să vedem Soul Kitchen, în aer liber, la nouă jumate. Persoanele de contact se numeau Daniel şi Monica. Ne-am întâlnit la cămin unde ne-au dat cheile. Daniel a ales să ne însoţească la film. Odată cu filmul era şi ceremonia de deschidere iar biletele costau în loc de 5 lei, 15 lei. Am renunţat. Am ales trei filme pentru ziua următoare, Starring Maja (Suedia), Kino Caravan (România) şi Submarino (Danemarca) şi am cumpărat biletele, biletele cumpărate în avans fiind la un preţ uşor redus. (Voi reveni cu filmele poate într-un post viitor).

Daniel
Ne-am plimbat puţin prin Cluj unde Daniel a apucat să ne povestească despre toate calităţile lui. Făcuse vreo 7 tipuri de lupte, rugby, fotbal american şi e la facultatea de psihologie. Vorbea destul de mult. Ne-a spus că magazinul de alcoolice din centru e "evil" pentru că vinde alcool minorilor, cum că de acolo, cu 7 ani în urmă, a cumpărat un prieten de al lui o vodkă pe care a băut-o el, Daniel, şi a ajuns la perfuzii. A spus că a mai băut apoi, nu ne-a spus de ce nu mai bea, dar când am ajuns în bar a băut apă minerală. Era suspectat de multe.

Janis La Stuff
Barul, Janis la Stuff pe numele lui, avea la intrare o bornă inscripţionată Vama Veche 613km, Woodstock 8060. Acolo Cris a câştigat un tricou cu TIFF, inscripţionat "REGIZOR al filmului meu" (aveai o şansă la fiecare Ursus, erau şi alte premii). Am cumpărat narghilea cu gust de pepene ce avea aromă de gumă de mestecat cu aromă neidentificabilă. Cel care se ocupa de narghilele mai oferea pită cu zacuscă, pită cu untură şi popcorn. Era un pitic de poate 1.60 tuns scurt, dar din ceafă îi ieşea o codiţă împletită care îi ajungea, dacă ar fi vrut desigur, până în fund.

Monica
Monica era suspectată că ar fi fost supusă unei operaţii de modificare a sânilor.

Ziua 2
A doua zi ne-am plimbat pentru cele trei filme, am încheiat seara la pizza şi mai apoi în cămin cu trei schiţe ale lui Toma Caragiu: Fabula, Un telefon discret şi Nehotărâtul. Monica tot aştepta pe cineva iar pe Daniel l-am sunat abia la 12, după filme, când eram la pizza, şi n-a mai venit. După pizza urma să mergem în ceva club dar n-am mai ajuns, cum nu am mai ajuns nici la Felix în ultima zi, deşi eu, Dan şi Max ne cumpărasem pantaloni scurţi tocmai pentru asta în pauza dintre filme.

Judeţul Sălaj (zilele 3 şi 4)
Duminică am mers pe lângă Zalău, în Mirşid şi Moigrad. Acolo am mâncat şi am băut ţuică în primul sat. Am văzut că e bine şi am făcut acelaşi lucru şi în al doilea. Am jucat cărţi până spre zi şi ne-am culcat. Luni am vizitat scurt cetatea de la mine din sat. Seara, în jurul orei 9, am ajuns acasă.

Revelion 2008

Notă: Fiind în pană de idei, revin cu migrarea postărilor de pe 360 (tre să le mut pe toate aici într-un final, mai sunt doar câteva). O poezie în proză legată de ultima zi din 2007 când am eşuat în a ajunge în Budapesta sau Viena, poezie scrisă la o săptămână de păţanie. Nu cred că ar ajuta la nimic dacă aş separa în versuri. Ce s-a întâmplat cu maşina se poate vedea în poză.
 
Out of reach 4+2 trip
Era o dupămasă de sfârşit de an. Noroasă dupămasă. O persoană a renunţat, planurile s-au dat peste cap. Uşor peste cap. Apoi persoana a revenit, şi brusc aveam două maşini colorate identic. Pe când mâncam o îngheţată am ieşit din ţară. Deşi era mult fum în maşină a început să ningă afară. Eram afară din ţară. Ne-am dat de două ori peste cap şi apoi eu m-am întins. Aş fi vrut să cuprind totul. Albastru nemărginit aproape transparent. Azuloscurocasinegro.

p.s. penultima propoziţie e o carte. ultima un film. aş putea renunţa la ultimele 3 versuri.

Poza:

Vizita la Bucureşti, martie 2010

Ok să vă spun cum a fost prin Bucureşti, mai ales celui care nu mai e printre noi.

În prima zi nu am băut iar când am ajuns acasă m-am uitat la decernarea premiilor oscar (mi-am şi îmbunătăţit raţia la filelist pe banda de acolo), ceremonie pe care o ratasem live 2 zile mai devreme. Apartamentul unde am stat în Bucureşti era în Piaţa Unirii, undeva lângă magazinul Carrefour, aproape de Lipscani.

A doua zi a fost o introducere SOA unde ni s-a spus, mie şi încă unuia, prin nişte prezentări, ce nu e SOA şi că SOA nu poate fi explicat, că nu are o definiţie. Seara doar o colegă am găsit de ieşit în oraş, ce venise la mine iarna trecută cu wii-ul, pentru meci, unii dintre voi o ştiu. A venit şi prietenul ei temporar, sau unul din ei, care acum nu mai e, dacă a treia despărţire a lor s-a concretizat, cum avea ea de gând. Am mers într-un bar unde am rugat chelnerul de la etaj să dea pe tvr1, tvr1 care n-a mai dat man u milan ci real lyon. Cei de la parter se uitau tot la muzică atunci când am ieşit. Nu era un bar sportiv. Când am ajuns într-un bar cu boom era deja 1-0. În timp ce beam s-a făcut 2, 3 şi pe urmă 4-0. Măcar eram aproape de casă. Ar mai fi de notat că Andrei, aşa parcă îl chema, era foarte mămos. Un tip nu şi-a mai băgat mâna unei fete în gura lui în faţa mea până acum, nici măcar o dată, darămite repetat. Insane.

A treia zi au mai fost prezentate nişte chestii de SOA. Concluzia generală a fost că e un curs pentru arhitecţi şi nu pentru developeri, deci prea puţin pentru noi. Seara IBM-ul subvenţiona o ieşire şi s-a ales un bar numit Deja Vu, al unor moldoveni ruşi, unde berea la 330 era 120 de mii. Am fost sceptic. Şi mai sceptic am fost când ne-am aşezat la bar. La barul greşit pentru că pe celălalt bar au dansat animatoare mai târziu şi în ziua greşită, pentru că în ziua următoare ar fi fost full striptease. Mi-a arătat un coleg poze dintr-o zi cu striptease pe telefon. După două Jack cu Cola scepticismul se îndepărta încet şi apreciam shoturile mari (cât 2--3 shoturi normale de tequilla, cu între 3-7 chestii în ele) care apăreau neaşteptat de masă. Barmaniţa, Iulia născută în iulie, bea şi ea cu noi. Am mai băut două cocktailuri cu vodcă, am gustat de la ăştia şi nişte long Island. La două dintre fete li s-au făcut cocktailuri pe bar, uneia în timp ce era legănată de doi barmani, iar celeilalte în timp ce stătea în genunchi iar un barman o prindea de obraji şi îi scutura capul. La ultimul shot am primit o cască de război de metal, mi-au dat foc la pahar,  trebuia să umezesc paiul şi să beau. În timp ce beam cineva îmi dădea cu ceva de metal în cască, mi-a ţiuit puţin capul. Aşa se bea în război mi-au spus. Cu toate astea nu am fost aşa praf ca şi când mi-am spart chiuveta acasă, câteva zile mai devreme. A doua zi nici nu m-a durut capul.

În ultima zi am fost adormit, dormisem doar vreo trei ore, cursul a fost scurtat la oră. Seara am plecat să îmi caut adidaşi de alergat pentru maraton dar nu am găsit. În schimb văzusem la Umbro nişte adidaşi de fotbal incredibil, vreo 5 modele faine, mi-e ciudă şi acum că nu mi-am luat. Speram să găsesc totuşi adidaşi de alergat. Dacă ştie cineva dacă şi unde este Umbro în Timişoara, spuneţi ceva. Pe tren am dormit bine. Trenul Bucureşti Timişoara face 11 ore zilele astea, 11 ore jumate cu întârziere.

În rest Milan e la punct de Inter după un gol fabulos al lui Clarence Seedorf.

Hey, Eugenii

Notă: O postare scrisă pe 360 (tre să le mut pe toate aici într-un final, mai sunt vreo 5) în decembrie 2007, după o vizită în vizuina/bârlogul lui Trifa. Prezenţe neobişnuite acolo au fost Alin Mariş, lol, şi Lore zaruffkiss, rofl. Mama lui Trifa a auzit poate pentru prima dată în viaţa ei cuvântul random iar eu băusem prea mult vin pentru a putea juca fotbal.

Eugenie Grandet este personajul unei cărţi de Balzac care a avut mult de suferit de pe urma avariţiei tatălui ei. Asta era scuza ei. Here is Pink Martini with Hey, Eugene.
Eugenie Grandet nu are nici o legatură cu eugeniile. Eu voi vorbi despre vinuri.

One.
An elegant red wine, full bodied flavor, dry, with a hint of vanilla from the French oak barrel. And you should copy paste this in a text to speech software for the full taste of it. Random software here. Someone spilled the wine and it formed a fish like sort of figure on the carpet.

Two.
Vin sec fiert de casă. Vinul era pe masă iar sunetul predominant de pe fundal era ăsta. Eugeniile erau pe pat. Cred că atunci am primit primul mesaj. Alin a plecat cu mama gazdei, care ne făcuse sandviciuri mai devreme, spre Timişoara, dar nu înainte, ca într-un zvon, să şteargă sunetul predominant.

Three.
Roz demidulce. O recomandare greşită. Cineva bea apă. Venise deja al doilea mesaj, al treilea era blocat pe drum. Am sunat. Apoi am băut vinul prost ca pe apă. Nu se simţea gustul prost în felul ăsta. Eugeniile erau pe pat. La un moment dat a fost Pink Floyd a doua oară, o variantă live aici. Am încercat zadarnic să resuscitez telefonul. Era mort ca şi un bec oarecare de lângă robinetul de apă caldă.

Accesorii.
O pereche de adidaşi cu 3 numere mai mari şi nişte bermude turcoaz. Sala de fotbal era luminată difuz. Primul şut la poartă la încălzire a fost o imitare a lui Rivaldo. Clip cu Rivaldo aici. Restul nu mai contează. Auzeam urale din tribune. Am plecat înainte să se termine meciul. Eugeniile erau într-o geantă neagră.

Home.
Telefonul a recepţionat şi al treilea mesaj. Mi-am dat seama că mai era nevoie de o sticlă de vin. Dar era târziu şi nici să caut un poster nu prea mi-era la îndemână.

p.s. Pentru poza Strumenti di precisione aici. Pentru ce înseamnă puteţi folosi asta.

LaserTag Bucureşti 2007

Notă introductivă: Fiindcă e marţi şi nu am nimic nou de povestit continui migrarea de pe 360. Ce e mai jos am scris în octombrie 2007, despre cum a fost în Bucureşti la un team building IBM la LaserTag. De notat ultima frază puternic marcată de filmul cunoscut sub numele de 2046.

Microundele ucigaşe

Echipa noastră era formată iniţial din patru persoane, dar la al doilea meci am fost cinci (eram cei mai tari) . După ce Prunele Electrice, Lucky Strike, Viola, Milka sau Maşina de spălat trăieşte mai mult au fost propuse, ne-am intitulat Microundele ucigaşe (în poză).

Primul meci a fost frumos. Happiness and loneliness… I kill you with za laser… Loneliness kills my work… I got killed by za lasers… Loneliness kills my world… Dj Tomcraft ăsta o fost şi la Periam Port. Cert e că i-am nimicit (eram cei mai tari), eu jucând un rol nesemnificativ.

Al doilea meci a fost ok. A fost şi ultimul. Ăştia erau mai experimentaţi (noi eram cei mai tari) ceea ce ar putea insemna că noi, Microundele Ucigaşe, ne-am distrat mai bine, judecând după descensiunea atmosferei din battlefield. Muzica de afară a fost simţitor mai bună, am avut Carlsberg pe voucher, sună prost dar să tot fie, and we had cookies.

Who won the so called Intelligent Battle Mission? Irrelevant.

If someone would ask me why I left the Intelligent Battle Mission, like Intelligent Battle Mission was some sort of year you get out of using a futuristic train, I would want to laugh like a god.

The Day Before LaserTag Bucureşti 2007

Notă introductivă: Fiindcă e marţi şi nu am imaginaţie, continui migrarea de pe 360. Ce e mai jos am scris în octombrie 2007, despre cum a fost prima zi prin Bucureşti unde am ajuns cu ocazia unui team building IBM la LaserTag.

Solilocviu

De câte ori te-ai jucat cu laserele? De câteva ori m-am jucat cu laserele. Dar nu din prima zi. În prima zi m-am trezit devreme cu o pleşkaviţa la pachet pe masă, luată cu o seară înainte. Da aşa s-a întamplat, cu toate că nu îmi aduc prea bine aminte, pesemne mă calomniase cineva în dimineaţa aceea. Pesemne. Zău.

Am luat pleşkaviţa la pachet şi am făcut-o pachet într-unul din ghiozdane (să fie oare cel cu ciocolata cu alune? aş paria că nu). Era frig iar eu eram îmbracat, îmi place când se întâmplă, gol ar fi fost cu totul altfel.

În tren era ceva mai cald şi urma, fără să ştiu, să învăţ un joc cu chibrite, jocul marinarilor din Arai, hmm dar nu se poate să se fi numit aşa nu? Acelaşi bărbat mai în vârstă decât mine, eu fiind tânăr atunci (la dracu!), a încercat să imi explice şi cum să interconectez 6 cilindri între ei. Nu am înţeles prea bine problema, aveam un gât ce necesita masaj, atenţia unui copil de 6 ani (cineva fusese în Irak astă vară), o pleşkaviţa la pachet într-unul din ghiozdane şi ciocolată cu alune în celălalt. Aveam multe iar aproape bătrânul a renunţat căci fără să fi făcut nimic se pomeni undeva prin Oltenia.

Ar mai fi Palatul Viselor şi Solilocvii, orice ar însemna. Dunărea şi decorul din jurul ei printre pagini. Uitasem de solilocviu, dar acum că mi-am amintit, am un titlu. Am şi un exemplu. Iona. Am şi cognomenul celei care citea Solilocvii. Pesemne că aş fi fost un marinar mai bun decât ea. (Still, she probably would’ve had more fun sailing.), (Sile, Dan cântaţi ceva?).

Nu te-ai jucat cu laserele în prima zi? Nu m-am jucat cu laserele în prima zi. La început am fost cu trenul, Palatul viselor, apoi am fost printr-un parc cu rezonanţă maghiară pentru că nu am rezistat în apartament, Dictatorul şi hamacul (Daniel Pennac da), iar apoi, în apartament căci se făcuse frig de-a dreptul (revoltător!), Poarta păcii celeste (o tipă, Shana Sa).

P.S. Pleşkaviţa (cu pulpe de pui rece) am mâncat-o după o călătorie cu metroul. Undeva pe lângă Cora. Cora era numele surorii personajului feminin important dintr-o povestire ce vroiam s-o scriu şi se desfăşura prin Lugoj. Şi cineva mi-a spus că e patetic să copiezi un corp…

Sziget 2007 (2)

Notă introductivă: Fiindcă e marţi şi nu am imaginaţie, continui migrarea de pe 360. A doua şi ultima povestire de la Sziget 2007, referitoare la ultima zi a festivalului. Despre cum a fost în acest an la Sziget, poate curând.

1408

Aveam un sentiment ciudat. Nici măcar nu aveam poftă de pui uriaş, o stare de pustnic în vârtejul de oameni, măcar necunoscuţi, atât puteam face, dar mai mulţi ca oricând. Fără vodkă azi, azi nu vreau nimic, azi nu, azi doar aştept să treacă.

Pe alee, dimineaţă sau după amiază, sau mai târziu, atemporal, era în vârtejul de oameni. Hey, hey am spus. Hello. I-am făcut cu mâna. Mi-a făcut cu mâna contrariată. Nici unul dintre noi nu s-a oprit din mers. Azi vor cânta ucigaşii. Oare ce au ucis? Mai avem timp de ucis. Mai avem timp de un cola.

Abatere: bullshit three ring circus. learn to swim… learn to swim… it’s a bullshit three ring circus.

Explicaţie: 6 zile am repetat asta, pe toate intonaţiile greşite. Tool au cântat ieri, cândva, demult… Nu au cântat asta, doar “i know the pieces fit cause i watched them fall away”, dar “i know the pieces fit”.

Aşteptam nimicul cu răbdarea arcuită, arcuită cum doar Ziyi se poate arcui. Ce mai era de făcut, nişte ucigaşi, bere, terasă, şi apoi… apoi acasă. Hausen careva? But isn’t hausen a town’s name? lol. Vergogna.

Noaptea am băut prea multă bere. “How did you enjoyed the festival?”, “what do you think about romania entering the european union?”, “is everything alright?”… Să încerc şi eu măcar în ultima seară mi-am zis… “what country are you from? hungary? oh fuck!”

E posibil să fi şi fumat, adică cel puţin am tuşit. Dar ce observ când intru în cort, piept de pui, uriaş şi rece. Bine bine nu era pui uriaş dar era rece. Nu am tuşit de la pui, l-am mâncat fără oase, ca pe porc.

Era lumină ca şi numele împărătesei din cartea Împărăteasa de Shan Sa. Am adormit şi m-am trezit cu zidul cortului pe obrazul meu, între noi fiind doar barbă şi transpiraţie. Era lumină ca şi numele împărătesei din cartea Împărăteasa de Shan Sa.

Bullshit three ring circus. learn to swim… learn to swim… it’s a bullshit three ring circus.

p.s. pe terasă au pus Muse, Toxicity, Placebo şi Guano Apes, Rancid şi chiar şi Mando Diao, dar pe scenă tool nu au vrut Aenema. Nu le înţeleg videoclipul dar melodia e… care înţelege videoclipul?

Sziget 2007

Notă introductivă: Migrarea de pe 360 continuă. Am scris asta în august 2007, după Szigetul din acel an. Notele de la final aparţin textului iniţial. Cris nu a vrut să vină atunci la Sziget. Am sunat-o de acolo de câteva ori. O dată în timpul concertului Nine Inch Nails, concertul despre care este vorba mai jos. Despre cum a fost în acest an la Sziget, poate curând.

Ada

Nine Inch Nails kicked off the show with The Beginning of the End. Then it was Heresy. Terrible Lie. I don’t know when I decided to throw away the vodka. On March of the Pigs there was more jumping. Some of them pigs were filming instead of enjoying, idiots. I waited for a not such an unbelievable song to make a phone call. Then I woke up with a fucking circle instrument on my left hand. Me and other six persons. I tried to grab it with my right hand and succeeded. The circle instrument changed its form into some sort of a star, scratched my fingers and I decided to let it go, but not before another try, futile, and I let it go in order to enjoy the show. The Great Destroyer. A wall of white leds curtain fell down, and they sang in front of them, and then behind the wall. Some girls in front of me were talking in Romanian. Romanian rules. I swore something in that language to get their attention. And the show went on. Survivalism was there but don’t remember it being there. One of the two Romanian girls was taken by the crowd and carried to the front rows. Now there was only the cute girl. And Nine Inch Nails still ruled. The Hand that Feeds.

They ended the show with Hurt.

Then I got her name.

“If I could start again
A million miles away
I would keep myself
I would find a way”

notă: şi nu tre să sune emo mă. limba noastră îi o comoară, dar m-am dat pe engleza. versurile sunt din hurt, şi unghii de douăşitrei de centimetri cum sună?

p.s. And I forgot Closer. But they forgot Starfuckers Inc. and Capital G.

Periam 2007

Notă introductivă: Am scris asta în 11 iulie 2007, la o săptămână după Rock la Mureş. Cris nu a vrut să vină atunci la Periam. Am sunat-o de acolo de câteva ori. O dată l-am sunat din greşeală pe Chiţu. O discuţie cât un festival.

507

LPN-ul does it for us. 60 kilometri prin Sânandrei, Carani, Gelu, Variaş, Periam. Şi pentru ce? Pentru ce I shout. PENTRU PERIAM PORT. Shout: PERIAM PORT.

Rockeritza ne conduce la locul de campare. Era ticălosilor o aşteaptă/cheamă and she goes. Noi campăm. Niciodată nu am văzut un cort mai mic. At least it was blue. Blue.

O grămadă mare de lemne, un coş de gunoi, Gol, în formă de cilindru uriaş unde am putea aprecia nişte dansatoare, Goale. Mai avem un teren de fotbal săpat în pământ de care am profitat abia în ziua 3, avem plopi înalţi din aceia cu coroana mai împrăştiată. Şi mai avem un dig, o dâlmă care trasează linia orizontului. Ar putea fi orice dincolo, dar nu e. Alex, lets see. Urcăm, şi e doar o cale ferată şi câmp. De ar fi ca şi în etajul 13, numai de-ar fi, sau măcar un lac, o apă. Ah.

Apusul a urmat mai târziu. Se vedea frumos de sus. Acum… acum era încă soare. Stejar si salam, caşcaval şi roşii. Nu am uitat de ardei, erau verzi, ca şi Tuborg Gold. Răzvan Dan, Dan Răzvan, Alex Răzvan, Răzvan Sile, Dan Stejar? Ping Pong? Go go go.

Trecem pe lângă langoşii unde pt 5000 îti puteau adăuga aproape orice (sare, mujdei, brânză, smântână, finetti, gem, ce mai, totul). Trecem pe lângă toaletele economice care au dispărut prea devreme la finalul festivalului, toaletele erau acolo, una lângă alta, destule. Dreptunghiul de nisip destul de mare pentru a fi un teren de volei ne lăsa indiferenţi.

Era un bar acolo, 50 de mii cola la 2 litri, cât o ora cu un număr nenumărat de minute de ping pong. We do that, we do the ping pong. Back to camping place. Dan Stejar? Alex vin? We do that too. And then we go go go.

După ceva vreme petrecută, nimeni neştiind cum (mă care a văzut apusul?), o trupă suedeză intră pe scena.

The man that goes by the name Whiplasher spune: “I heard you in Romania are interested in a band called Deathstars”

Abia atunci a început totul.

TIFF

Săptămâna trecută a fost Transilvania International Film Festival, un festival de film de la Cluj aflat la a opta ediţie.

The Beginning
Cum nu am fost niciodată la un festival adevărat de film iar Cannes pare o utopie, ca şi CL fără Kaka cum bine zicea Maldini, mi-a părut o idee bună să merg. Neaşteptat şi altora li s-a părut şi am pornit, nepregătiţi ca de obicei.

The Plan
La Cluj am ajuns pe la şapte seara şi după ce am văzut pavilionul la care a lucrat Cris (cea cu batic) am încercat să găsim un loc de dormit la cămin. Am încercat zadarnic, administratorul era absent. Negăsind nimic ieftin de înnoptat am luat hotărârea să mergem să bem cât mai repede, să ne vedem de treabă, urmând să dormim în maşină iar a doua zi să mergem la Zalău să dormim la nişte rude pentru a fi suficient de odihinţi să ne întoarcem la Timişoara. A real cunning plan.

The Festival
După ce am mâncat şi am băut am constatat că era deja târziu şi doar un singur cinematograf permitea vizionarea a două filme în acea seară, la 9 jumate şi la 11 jumătate. Iniţial am ales să vedem debutul lui Răzvan la naţională şi să mergem doar la filmul de la 11 jumătate, dar am avut timp să ne răzgândim căci filmul de la 9 era Anticristul, un film controversat regizat de Lars von Trier (Dancer in the Dark, Dogville) cu Willem Defoe.

Am părăsit terasa de unde vizionam meciul dar nu am reuşit să intrăm la film. Era singura proiecţie acestui film în cadrul festivalului şi multă lume se înghesuia să îl vadă. După 15 minute de aşteptări în care n-am reuşit nici măcar să ne luăm bilet am renunţat şi ne-am întors la terasă, aceeaşi, pt meci, acelaşi. Un meci care s-a dovedit banal, dar aşa spuneau unii oameni şi despre Anticristul.

Cris şi Dan nu au vrut să vadă meciul şi au plecat la un alt cinematograf să vadă Atlantis de la ora 10, chiar cu riscul de a rata începutul celuilalt film. Au avut noroc şi au ajuns la timp. Deoarece la Anticristul fusese aşa o aglomeraţie, filmul a început cu întârziere considerabilă şi în plus a durat o veşnicie până oamenii au ieşit de acolo. O veşnicie.

După 12 am intrat la Mammoth, un film despre care am scris aici. După am mai mers puţin prin Cluj, am băut o bere pe un balcon din centru. Apoi am încercat să dormim în maşină. Era vreo 4 jumate.

Pe la prânz am mers să vedem un film islandez. Am scris puţin despre el tot aici, dar mai jos, sub linie. Cu asta am hotărât să încheiem prezenţa noastră la TIFF în acest an.

The Return
Am plecat la cetăţuie şi am băut acolo sus ceva înainte să pornim spre Zalău şi apoi spre Moigrad, unde tocmai în acea zi fătase vaca un viţel. Acolo am vizitat o cetăţuie, alta, mai precis castrul roman Porolissum. Dimineaţa am mers într-un alt sat la alte rude şi puţin după ora două am pornit spre Timişoara. Drumul Zalău Oradea fiind foarte rău mi s-a oferit varianta Zalău - Huedin - Oradea, variantă pe care am acceptat-o pe loc. Drumul a fost fără peripeţii. La un popas mi-am cumpărat o bâtă de baseball.

*Cosaşu a scris aici. Duelul va fi mâine şi vă aştept la vot. Astăzi am avut program liber ales.