Pages

Showing posts with label povestiri cu poze. Show all posts
Showing posts with label povestiri cu poze. Show all posts

Saturday, April 5, 2014

Trabajar

In prima zi la noul job, in birou eram 6 oameni. 4 romani si 2 nemti. Un roman o plecat si acum suntem 3-2. Chiar si in drum spre apartament m-am simtit ca in Timisoara intr-un tramvai care mi-a adus aminte cu placere, cum se intampla intodeauna cand imi aduc aminte de el, de Ciuhandu.

Dar am avut si intamplari cu care nu m-am intalnit in Timisoara. De exemplu, seara, dar mai apoi si dimineata, am avut probleme cu masina de spalat.

Acum astept cu nerabdare sa ma intalnesc cu niste prieteni de treaba la Bratislava. Uneori ma gandesc cu placere ca acum nu mai sunt nevoit sa trec prin Ungaria pentru a iesi din tara, dar in acelasi timp abia astept sa trec din nou pe la unguri, pentru ca asta ar insemna, desigur, ca sunt in drum spre casa.

Thursday, July 21, 2011

Higher Education Party, 2006

Puloverul acela îmi era incomod și călduros deopotrivă iar în rest, în rest nu îmi amintesc multe. L-aș pomeni pe Chirilă dar doar așa în treacăt. Totul se petrecea, cred, în prima parte a anului patru de facultate. Era un alt început, alte vremuri, când timpul trecea cu o imponderabilitate mai apropiată de copilărie ca niciodată, o perioadă în care 10 milioane pe lună erau suficiente pentru orice unui student, și în plus să îi rămână să meargă la întreg Szigetul anul următor. Erau alte necesități. Dar să nu deviez, când, de fapt, tot ce vroiam era să îl pomenesc pe Chirilă, așa în treacăt.

Saturday, July 9, 2011

1st May Camping at Lake Tauț, 2010

Fiecare sărbătorește 1 mai
după bunul plac al lui, sau al prietenilor. Unii merg de 1 mai pe plajă la 2 Mai dar noi suntem mult, mult prea departe de mare. Lacul e prietenul nostru bun. El ne primește mereu, mai mereu, mai puțin de acel 1 mai, când n-a fost chip să găsim loc decât în bălăriile din împrejurimi. Să fie Tauț oaia neagră a lacurilor? Pesemne așa trebuie să fie. 

În 2007, de 1 mai, eram parcă ceva mai spiritual, sau poate doar ceva mai nefericit, căci scrisesem asta.

Tuesday, July 5, 2011

Stanciova Carriers, 2007

Nu mai îmi aduc aminte cum am ajuns în pădure. Nimeni nu își mai aduce aminte. Ideea ne-a fost inoculată pe nesimțite iar când am ajuns acolo lucrurile au devenit și mai ciudate. Speriatul gâștelor, săritul și tropăitul sincronizat, căciuli de fete purtate cu naturalețe pe capuri de băieți, activități care mai deunăzi ar fi stârnit oprobriul public erau atunci considerate neprihănite. Un lucru era cert: lucrurile nu erau în matca lor normală. Rătăcind prin pădure, căratul fetelor a părut cel mai firesc lucru.

După atâta hămălit, la revenirea în civilizație, tot așteptând hămesiți sarmalele, am descoperit o adevărată desfătare în chipsurile savurate cu smântână, pentru ca mai apoi să ne înfruptăm, mai în tihnă, mai cu nesaț, din sarmalele așteptate.

Tuesday, June 28, 2011

Golden Boys, 2002

Prefață: Introducerea categoriei
Având în vedere că o poză valorează o mie de cuvinte, să mai adaug și eu poate aș îngreuna o lectură ce se dorește a fi scurtă. Și totuși. Priviți poza. Acele (presupuse) o mie de cuvinte nici măcar nu se leagă sau formează propoziții în care eu nu am încredere.

Așadar, să spunem povestea

Golden Boys, 2002

Întâi și întâi în acel liceu fiecare oră se făcea în altă sală. Locul elevilor era pe hol, la alimentară, la Renașterea, la Cașoni. După doi ani elevilor li s-a dat o sală, o sală doar a lor, pe care și-au aranjat-o după bunul lor plac (vezi foto). Încet, încet renașterea a dispărut și a apărut bastionul cu batălii din evul mediu. O ușoară întoarcere în timp, spuneau gurile rele, chiar mai rele decât cele care spuneau „dă-te-n gâtu mă-tii”, spuneau alții. Liceul s-a terminat în timpul campionatului mondial. Restul merge mai departe.

Postfață: detalii
După liceu am scris câte o catrenă de calitate îndoielnică despre fiecare om din clasă. Acum am șters ce am putut din acea catrenă fără sa adaug nimic nou. Au rămas câteva cuvinte despre fiecare. Pornind din stânga (vezi foto), apoi în sus și continuând în formă de 2, numerotați:
01. Osi, sau Armando mai nou, ascultă muzică de ghetou.
02. Pompieru, animăluţ, 2 Pap, l-a votat pe Iliescu.
03. Avea o unghie lungă, chiar mai multe, dar o singura soră.
04. La mate des la tablă ieşea, și tuturor, dar tuturor ne plăcea.
05. Avea porecla Shakira dar de unde… asta nu mai ştiu.
06. I se zicea gogoşar, folosea mai mult haine Timberland.
07. Nu a avut cu mulţi tangenţe după cum a spus, cred, chiar ea.
08. Se mai rădea în cap, se mai îmbăta, mai purta ochelari, că fără, bine nu vedea.
09. I se mai zicea şi Daniel-San.
10 Cu o lucrare despre box ne-a făcut pe toţi să râdem.
11. Curea i se mai zice, fiindcă porci avea unora li s-a părut o poreclă propice
12. E cam ciudat să spună ceva despre el, e destul de complicat.
13. Zis şi schijă, femei vroia să aibă multe şi nu ezita să ne spună.
14. A folosit stingătorul, foc nu era dar funcţiona extinctorul.
15. A râs mult la un banc cu unguri bun, la colegiu parcă spunea că nu e aşa de greu.
16. A avut conflicte bune şi rele. Odată o minge ne-a dat, s-a spart aproape imediat

Și, Bonus, în ordine alfabetică, restul personajelor care au lipsit din poză din motive complexe deloc lesne de explicat:
17. Calităţi de sclav mai are, mâini lungi, la fel şi picioare
18. Nu cred că ea vroia să pară asemenea unui pitbull.
19. Arăta bine, şi cred ca pentru mulţi doar asta a contat.
20. Butura, butura era un cuvânt ce a fost spus de el, cu gura.
21. Ia-o spre pădure mai zicea, dar el fotbal chiar nu ştie.
22. E cu difuri, amplifuri, pentru mulţi o adevărată bancă de împrumut.
23. Despre hip şi rap discuta destul de des

Simițiți-vă liberi să completați. Simțiți-vă bine în general. Acum cum vă simteți?