Fiindcă sunt singur acasă, Cris fiind la Cheile Nerei, mi-am planificat să văd săptămâna asta cele trei westernuri despre omul fără nume care îşi spune, pe rând, Joe, Monco sau Blondie. Le-am amânat prea mult.
Clint Eastwood acum 45 de ani într-o serie de Sergio Leone cu muzica lui Ennio Morricone: A Fistful of Dollars, For a Few Dollars More şi The Good, the Bad and the Ugly.
Tuesday, July 21, 2009
Friday, July 17, 2009
Periam 2007
Notă introductivă: Am scris asta în 11 iulie 2007, la o săptămână după Rock la Mureş. Cris nu a vrut să vină atunci la Periam. Am sunat-o de acolo de câteva ori. O dată l-am sunat din greşeală pe Chiţu. O discuţie cât un festival.
507
LPN-ul does it for us. 60 kilometri prin Sânandrei, Carani, Gelu, Variaş, Periam. Şi pentru ce? Pentru ce I shout. PENTRU PERIAM PORT. Shout: PERIAM PORT.
Rockeritza ne conduce la locul de campare. Era ticălosilor o aşteaptă/cheamă and she goes. Noi campăm. Niciodată nu am văzut un cort mai mic. At least it was blue. Blue.
O grămadă mare de lemne, un coş de gunoi, Gol, în formă de cilindru uriaş unde am putea aprecia nişte dansatoare, Goale. Mai avem un teren de fotbal săpat în pământ de care am profitat abia în ziua 3, avem plopi înalţi din aceia cu coroana mai împrăştiată. Şi mai avem un dig, o dâlmă care trasează linia orizontului. Ar putea fi orice dincolo, dar nu e. Alex, lets see. Urcăm, şi e doar o cale ferată şi câmp. De ar fi ca şi în etajul 13, numai de-ar fi, sau măcar un lac, o apă. Ah.
Apusul a urmat mai târziu. Se vedea frumos de sus. Acum… acum era încă soare. Stejar si salam, caşcaval şi roşii. Nu am uitat de ardei, erau verzi, ca şi Tuborg Gold. Răzvan Dan, Dan Răzvan, Alex Răzvan, Răzvan Sile, Dan Stejar? Ping Pong? Go go go.
Trecem pe lângă langoşii unde pt 5000 îti puteau adăuga aproape orice (sare, mujdei, brânză, smântână, finetti, gem, ce mai, totul). Trecem pe lângă toaletele economice care au dispărut prea devreme la finalul festivalului, toaletele erau acolo, una lângă alta, destule. Dreptunghiul de nisip destul de mare pentru a fi un teren de volei ne lăsa indiferenţi.
Era un bar acolo, 50 de mii cola la 2 litri, cât o ora cu un număr nenumărat de minute de ping pong. We do that, we do the ping pong. Back to camping place. Dan Stejar? Alex vin? We do that too. And then we go go go.
După ceva vreme petrecută, nimeni neştiind cum (mă care a văzut apusul?), o trupă suedeză intră pe scena.
The man that goes by the name Whiplasher spune: “I heard you in Romania are interested in a band called Deathstars”
Abia atunci a început totul.
Wednesday, July 15, 2009
Fiindcă Yahoo 360 nu mai e
De mâine începând voi posta aici posturile mele de pe 360, câte un post la câteva zile.
În total sunt 11 articole, unele mai puţin reuşite decât altele. Istorisiri de la Periam 2007, Sziget 2007, LaserTag Bucureşti 2007, Recaş iarna 2007, Revelion 2008, o povestire a unei autoare franceze intitulată Mâhnirea lui Cornelius Berg, o Plictiseală de mai 2008 şi două călătorii, una prin Vestul României în 2008 şi una prin Germania în 2009.
Aştept noile sezoane din House M.D. şi Monk.
În total sunt 11 articole, unele mai puţin reuşite decât altele. Istorisiri de la Periam 2007, Sziget 2007, LaserTag Bucureşti 2007, Recaş iarna 2007, Revelion 2008, o povestire a unei autoare franceze intitulată Mâhnirea lui Cornelius Berg, o Plictiseală de mai 2008 şi două călătorii, una prin Vestul României în 2008 şi una prin Germania în 2009.
Aştept noile sezoane din House M.D. şi Monk.
Wednesday, July 8, 2009
Fear and Loathing in Las Vegas by Hunter S. Thompson
O scenă din carte pe care trebuie să o vedeţi neapărat în filmul lui Terry Gilliam, Fear and Loathing in Las Vegas. Tot filmul trebuie văzut. Este ceva de nedescris, Johnny Depp şi Benicio del Toro sunt geniali.
Scena prezintă dificultăţile lui Benicio de a se da jos de pe un carusel:
I got him as far as the edge of the bar, the rim of the merry-go-round, but he refused to get off until it stopped turning.
“It won’t stop,” I said. “It’s not never going to stop.” I stepped off and turned around to wait for him, but he wouldn’t move… and before I could reach out and pull him off, he was carried away. “Don’t move,” I shouted. “You’ll come around!” His eyes were staring blindly ahead, squinting with fear and confusion. But he didn’t move a muscle until he’d made the whole circle.
I waited until he was almost in front of me, then I reached out to grab him – but he jumped back and went around the circle again. This made me very nervous. I felt on the verge of a freakout. The bartender seemed to be watching us. Carson City, I thought. Twenty years.
I stepped on the merry-go-round and hurried around the bar, approaching my attorney on his blind side – and when we came to the right spot I pushed him off. He staggered into the aisle and uttered a hellish scream as he lost his balance and went down, thrashing into the crowd… rolling like a log, then up again in a flash, fists clenched, looking for somebody to hit.
Scena prezintă dificultăţile lui Benicio de a se da jos de pe un carusel:
I got him as far as the edge of the bar, the rim of the merry-go-round, but he refused to get off until it stopped turning.
“It won’t stop,” I said. “It’s not never going to stop.” I stepped off and turned around to wait for him, but he wouldn’t move… and before I could reach out and pull him off, he was carried away. “Don’t move,” I shouted. “You’ll come around!” His eyes were staring blindly ahead, squinting with fear and confusion. But he didn’t move a muscle until he’d made the whole circle.
I waited until he was almost in front of me, then I reached out to grab him – but he jumped back and went around the circle again. This made me very nervous. I felt on the verge of a freakout. The bartender seemed to be watching us. Carson City, I thought. Twenty years.
I stepped on the merry-go-round and hurried around the bar, approaching my attorney on his blind side – and when we came to the right spot I pushed him off. He staggered into the aisle and uttered a hellish scream as he lost his balance and went down, thrashing into the crowd… rolling like a log, then up again in a flash, fists clenched, looking for somebody to hit.
Tuesday, July 7, 2009
Povestea eşecului
2002 - Geneza sau Începutul
În al doilea an la Milan, Ancelotti reuşeşte să câştige Liga Campionilor. Începea un nou şi mare Milan, uriaş de-a dreptul,un romb cu Pirlo repoziţionat, cu Gattuso proaspăt şi feroce, cu Seedorf reinventat şi în care Rui Costa stălucea pentru ultima oara. În faţă Inzaghi era mai flămând ca oricând iar Sheva era cel mai bun jucător din Europa. Costacurta, Maldini şi Serginho erau încă tineri, Nesta era cel mai bun fundaş din lume iar Ambrosini era pe bancă.
2003-2006 - Supremaţia pur şi simplu
În 2003, câştigători Champions League, Galliani şi Berlusconi au făcut două transferuri stratosferice, două transferuri peste tot ce au realizat de atunci şi probabil peste ce vor realiza în următorii ani. Cafu şi Kaka.
Au urmat doi ani, chiar trei dacă ar fi să forţez un pic, şi o voi face căci şi Costacurta forţase atunci, trei ani de dominare copioasă. Trei ani în care deşi am fost de departe cea mai bună echipă din Europa nu am reuşit să câştigăm decât un Scudetto şi să ratăm cum nimeni nu a ratat vreodata un trofeu Champions League la Istanbul. Trei ani. Ambrosini era tot pe bancă.
2006-2009 - Căderea sau Pomul de Crăciun
La sfârşitul acestor trei ani, în vara 2006, se fac toate alegerile greşite, la fel cum în 2003 toate mutările au fost bune. E de-a dreptul inimaginabil când mă gândesc acum. Înnebuniseră cu toţii, absolut toţi.
În acea vară fatidică din 2006, la 40 de ani Costacurta îşi prelungeşte contractul pentru încă un an. Tot atunci Galliani, Berlusconi şi Shevchenko hotărâsc că cel mai bine pentru toţi ar fi ca cel din urmă să plece la Chelsea. În locul lui au venit Oliveira şi Amoroso, ultimul jucând doar 4 meciuri. Singura mutare bună din 2006 (neexploatată fiindcă, culmea, tocmai atunci a înnebunit şi Ancelotti) a fost aducerea lui Gourcuff.
În acea vară, dezamăgit profund de Oliveira şi Gilardino, Ancelotti pune bazele pomului de Crăciun. Galliani îl susţine şi aruncă în stânga şi în dreapta că Seedorf şi Kaka sunt atacanţi, din motive pur economice dar şi pentru a da bine la număr. Atât i-o trebuit lui Seedorf şi de atunci n-a mai ieşit cu mingea afară din teren cum o făcea pe vremuri. Toată lumea s-a pus pe tânjeală.
Şi aşa şi-a relansat cariera Ambrosini, pe marginea nebuniei lui Ancelotti, Seedorf, Kaka, Berlusconi, Galliani şi Shevchenko, ultimul fiind singurul dintre toţi care a reuşit să îşi rateze cariera chiar atunci. Dar totuşi ce fericit era Ambrosini. În plus şi-a câştigat şi suporteri după ce a ţinut bannerul cu Lo scudetto metilo nel culo la celebrarea câştigării cupei campionilor. O cupă nereuşită de altfel... n-a fost nici o revanşă cum am sperat, n-a dus nici la retragera lui Maldini, n-a făcut decât să consolideze pomul de crăciun, politica proastă de transferuri şi pe nimeni altul decât pe Ambrosini. Un pom de Crăciun sub care Baba Chagaloo n-a pus niciodată nimic.
2009 - Îngrozirea sau Notte profonda infinita
Acum după alţi trei ani sunt de-a dreptul îngrozit. În 2003 a fost perfect, în 2006 a fost dezastru dar acum în 2009 e inimaginabil. A venit un antrenor care nu vrea să fie antrenor, a plecat cel mai bun jucător al nostru, l-am pierdut pe cel mai bun jucător din campionatul francez iar pe pe cel mai bun jucător din Bundesliga nu îl putem lua, nu suntem dispuşi să plătim salariul unui jucător deja consacrat iar noul căpitan va fi Ambrosini.
Se mai caută totuşi un fundaş stânga şi un atacant, dintre aceia mediocri. La fel de bine ar putea să se caute nişte gropari, unul pentru echipă şi unul pentru Ambrosini. Atât sunt dispus să îi ofer lui Massimo, un gropar doar al lui personal.
În poză se poate vedea limpede cum Povestea eşecului merge mai departe
În al doilea an la Milan, Ancelotti reuşeşte să câştige Liga Campionilor. Începea un nou şi mare Milan, uriaş de-a dreptul,un romb cu Pirlo repoziţionat, cu Gattuso proaspăt şi feroce, cu Seedorf reinventat şi în care Rui Costa stălucea pentru ultima oara. În faţă Inzaghi era mai flămând ca oricând iar Sheva era cel mai bun jucător din Europa. Costacurta, Maldini şi Serginho erau încă tineri, Nesta era cel mai bun fundaş din lume iar Ambrosini era pe bancă.
2003-2006 - Supremaţia pur şi simplu
În 2003, câştigători Champions League, Galliani şi Berlusconi au făcut două transferuri stratosferice, două transferuri peste tot ce au realizat de atunci şi probabil peste ce vor realiza în următorii ani. Cafu şi Kaka.
Au urmat doi ani, chiar trei dacă ar fi să forţez un pic, şi o voi face căci şi Costacurta forţase atunci, trei ani de dominare copioasă. Trei ani în care deşi am fost de departe cea mai bună echipă din Europa nu am reuşit să câştigăm decât un Scudetto şi să ratăm cum nimeni nu a ratat vreodata un trofeu Champions League la Istanbul. Trei ani. Ambrosini era tot pe bancă.
2006-2009 - Căderea sau Pomul de Crăciun
La sfârşitul acestor trei ani, în vara 2006, se fac toate alegerile greşite, la fel cum în 2003 toate mutările au fost bune. E de-a dreptul inimaginabil când mă gândesc acum. Înnebuniseră cu toţii, absolut toţi.
În acea vară fatidică din 2006, la 40 de ani Costacurta îşi prelungeşte contractul pentru încă un an. Tot atunci Galliani, Berlusconi şi Shevchenko hotărâsc că cel mai bine pentru toţi ar fi ca cel din urmă să plece la Chelsea. În locul lui au venit Oliveira şi Amoroso, ultimul jucând doar 4 meciuri. Singura mutare bună din 2006 (neexploatată fiindcă, culmea, tocmai atunci a înnebunit şi Ancelotti) a fost aducerea lui Gourcuff.
În acea vară, dezamăgit profund de Oliveira şi Gilardino, Ancelotti pune bazele pomului de Crăciun. Galliani îl susţine şi aruncă în stânga şi în dreapta că Seedorf şi Kaka sunt atacanţi, din motive pur economice dar şi pentru a da bine la număr. Atât i-o trebuit lui Seedorf şi de atunci n-a mai ieşit cu mingea afară din teren cum o făcea pe vremuri. Toată lumea s-a pus pe tânjeală.
Şi aşa şi-a relansat cariera Ambrosini, pe marginea nebuniei lui Ancelotti, Seedorf, Kaka, Berlusconi, Galliani şi Shevchenko, ultimul fiind singurul dintre toţi care a reuşit să îşi rateze cariera chiar atunci. Dar totuşi ce fericit era Ambrosini. În plus şi-a câştigat şi suporteri după ce a ţinut bannerul cu Lo scudetto metilo nel culo la celebrarea câştigării cupei campionilor. O cupă nereuşită de altfel... n-a fost nici o revanşă cum am sperat, n-a dus nici la retragera lui Maldini, n-a făcut decât să consolideze pomul de crăciun, politica proastă de transferuri şi pe nimeni altul decât pe Ambrosini. Un pom de Crăciun sub care Baba Chagaloo n-a pus niciodată nimic.
2009 - Îngrozirea sau Notte profonda infinita
Acum după alţi trei ani sunt de-a dreptul îngrozit. În 2003 a fost perfect, în 2006 a fost dezastru dar acum în 2009 e inimaginabil. A venit un antrenor care nu vrea să fie antrenor, a plecat cel mai bun jucător al nostru, l-am pierdut pe cel mai bun jucător din campionatul francez iar pe pe cel mai bun jucător din Bundesliga nu îl putem lua, nu suntem dispuşi să plătim salariul unui jucător deja consacrat iar noul căpitan va fi Ambrosini.
Se mai caută totuşi un fundaş stânga şi un atacant, dintre aceia mediocri. La fel de bine ar putea să se caute nişte gropari, unul pentru echipă şi unul pentru Ambrosini. Atât sunt dispus să îi ofer lui Massimo, un gropar doar al lui personal.
În poză se poate vedea limpede cum Povestea eşecului merge mai departe
Tuesday, June 30, 2009
Orlando se uită la tenis
- Ai văzut aseară ce a făcut Wawrinka?
- Stanislas Wawrinka? Orlando, de când te uiţi tu la tenis?
- De când m-am lăsat de fotbal.
- ...
- Baba Chagaloo începe deja să faca lucrurile să fie altfel
- Baba Chagaloo ăsta, ce figură, ce figură Orlando.
- Nu mi-ai spus dacă l-ai văzut aseară pe Wawrinka.
- ...
- Rujoni, Rujoni... Iar ai pierdut la pariuri cu Wawrinka nu-i aşa?
- Stanislas Wawrinka? Orlando, de când te uiţi tu la tenis?
- De când m-am lăsat de fotbal.
- ...
- Baba Chagaloo începe deja să faca lucrurile să fie altfel
- Baba Chagaloo ăsta, ce figură, ce figură Orlando.
- Nu mi-ai spus dacă l-ai văzut aseară pe Wawrinka.
- ...
- Rujoni, Rujoni... Iar ai pierdut la pariuri cu Wawrinka nu-i aşa?
Monday, June 22, 2009
Coraline
Coraline, regizat de Henry Sellick, un om cu o imaginaţie deosebită, este o animaţie cu o atmosferă asemănătoare filmelor lui Tim Burton, alt om cu o imaginaţie deosebită.
Coraline este o fetiţă nemulţumită de casa în care tocmai s-au mutat, nemulţumită de faptul că părinţii ei sunt tot timpul ocupaţi, de mâncarea care îi este pusă pe masă, nemulţumiri cauzate în mare parte de situaţia financiară precară a familiei în acel moment. Într-o zi descoperă o uşiţă care duce într-o altă lume, o lume în care găseşte o altă mamă şi un alt tată care de această dată iubesc jocurile şi au timp mereu pentru, o lume unde masa este întodeauna îndestulătoare, o lume aşa cum a visat ea, dar lume în care toţi oamenii au nasturi în loc de ochi.
Coraline (2009)
directed by Henry Sellick
cast: Dakota Fanning, Teri Hatcher
I recommend
-----------------------------------------------------------
The Horsemen (2009) - O serie de crime înfiorătoare investigate de Dennis Quaid. De remarcat şi prezenţa lui Ziyi care arată bine şi în acest film. Un thriller captivant, mai static, fără urmăriri nesfârşite, cu un final foarte reuşit, şi aici nu mă refer la identitatea ultimului călăreţ, uşor previzibilă. Nota 7.
Trading Places (1983) - Doi bătrâni milionari fac un pariu: se poate lua un vagabond (Eddie Murphy) şi transforma într-un om de afaceri de succes? + se poate lua un om de afaceri de succes (Dan Aykroyd) şi transforma într-un vagabond? O comedie plăcută în care Jamie Lee Curtis apare topless. Nota 7.
Sindbad: Legend of the Seven Seas (2003)- O animaţie în care Sindbad (Brad Pitt) încearcă să recupereze cartea păcii de la zeiţa haosului Ares pentru a-i salva viaţa prietenului său. O călătorie peste mări şi ţări până la Tartar, lăcaşul zeiţei. Nota 6-7.
Dead Like Me: Life Afer Death (2009) - un film în care câţiva morţi au job-ul de a ajuta proaspăt decedaţii să găsească lumina. un film ciudat bazat pe comic books, o continuare a unui serial. Nota 6-7.
Undercover Brother (2002) - O comedie la care am râs, cu multe faze, stupide şi nu numai. Nota 7.
Baby on Board (2009) - O comedie romantică mai degrabă nereuşită. Merită văzut pentru apariţia unui instrument de satisfacere personale incredibil. Nota 5-6.
Mr. Bean's Holiday (2007) - Mai bun decât primul. Nota 7. Pentru Willem Dafoe, Nota 7-8.
Indiana Jones and the Kingdom of the Crystall Skull (2008) - O altă aventură cu Indiana Jones, un bun film de aventuri. Nota 7.
Coraline este o fetiţă nemulţumită de casa în care tocmai s-au mutat, nemulţumită de faptul că părinţii ei sunt tot timpul ocupaţi, de mâncarea care îi este pusă pe masă, nemulţumiri cauzate în mare parte de situaţia financiară precară a familiei în acel moment. Într-o zi descoperă o uşiţă care duce într-o altă lume, o lume în care găseşte o altă mamă şi un alt tată care de această dată iubesc jocurile şi au timp mereu pentru, o lume unde masa este întodeauna îndestulătoare, o lume aşa cum a visat ea, dar lume în care toţi oamenii au nasturi în loc de ochi.
Coraline (2009)
directed by Henry Sellick
cast: Dakota Fanning, Teri Hatcher
I recommend
-----------------------------------------------------------
The Horsemen (2009) - O serie de crime înfiorătoare investigate de Dennis Quaid. De remarcat şi prezenţa lui Ziyi care arată bine şi în acest film. Un thriller captivant, mai static, fără urmăriri nesfârşite, cu un final foarte reuşit, şi aici nu mă refer la identitatea ultimului călăreţ, uşor previzibilă. Nota 7.
Trading Places (1983) - Doi bătrâni milionari fac un pariu: se poate lua un vagabond (Eddie Murphy) şi transforma într-un om de afaceri de succes? + se poate lua un om de afaceri de succes (Dan Aykroyd) şi transforma într-un vagabond? O comedie plăcută în care Jamie Lee Curtis apare topless. Nota 7.
Sindbad: Legend of the Seven Seas (2003)- O animaţie în care Sindbad (Brad Pitt) încearcă să recupereze cartea păcii de la zeiţa haosului Ares pentru a-i salva viaţa prietenului său. O călătorie peste mări şi ţări până la Tartar, lăcaşul zeiţei. Nota 6-7.
Dead Like Me: Life Afer Death (2009) - un film în care câţiva morţi au job-ul de a ajuta proaspăt decedaţii să găsească lumina. un film ciudat bazat pe comic books, o continuare a unui serial. Nota 6-7.
Undercover Brother (2002) - O comedie la care am râs, cu multe faze, stupide şi nu numai. Nota 7.
Baby on Board (2009) - O comedie romantică mai degrabă nereuşită. Merită văzut pentru apariţia unui instrument de satisfacere personale incredibil. Nota 5-6.
Mr. Bean's Holiday (2007) - Mai bun decât primul. Nota 7. Pentru Willem Dafoe, Nota 7-8.
Indiana Jones and the Kingdom of the Crystall Skull (2008) - O altă aventură cu Indiana Jones, un bun film de aventuri. Nota 7.
Friday, June 19, 2009
Tragere la sorţi
În locul lui Kaka nu m-aş duce la Real şi atât. Adică de unde până unde să plec eu de la Milanul meu la Realul lui Florentino Perez? Dar el e naivul şi nu vinovatul. M-am gândit şi am găsit întreaga problemă: intrarea lui Berlusconi în politică îi obturează viziunea, şi nu numai pe a sa, ci şi pe a lui Galliani care acum nici măcar nu se mai poate imagina blond cu plete şi ochi albaştri. Unde este Milanul cu M mare?
Pe vremuri însă iubeau Milanul, zeci de milioane pe Nesta, Rui Costa, Sheva, Pippo, plus transferurile ratate ale lui Redondo, Rivaldo, Oliveira, sau să mergem chiar mai în urmă la Kluivert, Davids, Javi Moreno. Din 5 jucători tot se găseau doi care să confirme. Erau alte vremuri, cu totul altele. Absurd să te gândeşti la Milan economic. Marele Milan a fost orice dar nu economic. O risipă de bani, energie, valoare şi calităţi tehnico-tactice care îi făceau fericiţi şi pe mai puţin fericiţii Ionel Stoica şi Dumitru Graur. Risipă pe toate feţele.
Recunosc că nu mă uit şi nici nu cred că mă voi uita la campionatul european de tineret. Am văzut câteva secvenţe totuşi din Italia-Egipt de la cupa confederaţiilor. Lippi l-a propus pe Pirlo pe un post apropiat aceluia pe care îl folosea Il Luce, la Brescia, acum zece ani. Cineva trebuie să îi explice lui Lippi că într-un sistem cu 2 mijlocaşi defensivi şi un mijlocaş ofensiv Pirlo nu poate fi jucătorul ofensiv. Oricine dar nu Carlo. Nu putem transforma totul într-un pom de Crăciun. Şi nici Galliani. Galliani de astăzi ar spune că Pirlo e un mare campion şi poate juca şi pe postul de mijlocaş ofensiv şi nu numai. Pirlo defensiv ştim, dar Pirlo pe post de extremă? Pirlo pe toate posturile.
Tot vorbind despre fotbalul italian nu puteam să nu ajung la Bergodi. Era inevitabil. Cosaşu l-a pomenit iar eu, se ştie, mă duelez cu Cosaşu. Am aceeaşi părere despre Bergodi ca şi despre campionatul european de tineret: nu pot să spun că mă intrigă atât de mult încât să îl urmăresc.
Nu trebui să mai ştii "Împărat şi proletar" de Eminescu, trebuie să ştii doar "Tragere la sorţi" de Nichita ca să te gândeşti că Milan cu M mare se află în berlusconi cu b mic.
* Articolul lui Cosaşu cu care mă duelez e aici. Postaţi într-un comentariu care articol vă place mai mult. Scorul porneşte de la 1-0 pentru maestrul Cosaşu . Vă aştept la vot.
Pe vremuri însă iubeau Milanul, zeci de milioane pe Nesta, Rui Costa, Sheva, Pippo, plus transferurile ratate ale lui Redondo, Rivaldo, Oliveira, sau să mergem chiar mai în urmă la Kluivert, Davids, Javi Moreno. Din 5 jucători tot se găseau doi care să confirme. Erau alte vremuri, cu totul altele. Absurd să te gândeşti la Milan economic. Marele Milan a fost orice dar nu economic. O risipă de bani, energie, valoare şi calităţi tehnico-tactice care îi făceau fericiţi şi pe mai puţin fericiţii Ionel Stoica şi Dumitru Graur. Risipă pe toate feţele.
Recunosc că nu mă uit şi nici nu cred că mă voi uita la campionatul european de tineret. Am văzut câteva secvenţe totuşi din Italia-Egipt de la cupa confederaţiilor. Lippi l-a propus pe Pirlo pe un post apropiat aceluia pe care îl folosea Il Luce, la Brescia, acum zece ani. Cineva trebuie să îi explice lui Lippi că într-un sistem cu 2 mijlocaşi defensivi şi un mijlocaş ofensiv Pirlo nu poate fi jucătorul ofensiv. Oricine dar nu Carlo. Nu putem transforma totul într-un pom de Crăciun. Şi nici Galliani. Galliani de astăzi ar spune că Pirlo e un mare campion şi poate juca şi pe postul de mijlocaş ofensiv şi nu numai. Pirlo defensiv ştim, dar Pirlo pe post de extremă? Pirlo pe toate posturile.
Tot vorbind despre fotbalul italian nu puteam să nu ajung la Bergodi. Era inevitabil. Cosaşu l-a pomenit iar eu, se ştie, mă duelez cu Cosaşu. Am aceeaşi părere despre Bergodi ca şi despre campionatul european de tineret: nu pot să spun că mă intrigă atât de mult încât să îl urmăresc.
Nu trebui să mai ştii "Împărat şi proletar" de Eminescu, trebuie să ştii doar "Tragere la sorţi" de Nichita ca să te gândeşti că Milan cu M mare se află în berlusconi cu b mic.
* Articolul lui Cosaşu cu care mă duelez e aici. Postaţi într-un comentariu care articol vă place mai mult. Scorul porneşte de la 1-0 pentru maestrul Cosaşu . Vă aştept la vot.
Thursday, June 18, 2009
Ronaldinho, Ronaldo, Favalli & Emerson To Start Milan Revolution Over Cissokho Dental Chaos
După o pauză de aproape o săptămână revin cu un articol satiric de pe Goal.com. Click aici.
Este vorba de transferul ratat al lui Aly Cissokho la Milan din cauza dinţilor şi despre cum Ronaldinho, Ronaldo, Emerson şi Favalii pregătesc o revoluţie.
Fragmente:
"I am the goofiest player Milan have ever had", boasted the Corinthians star
"No, you are the widest player Milan have ever had", replied Ronaldinho.
Emerson a spus cele mai bune lucruri:
"I have had dentures since 1962, and it never did me any harm. Teeth or no teeth, Emerson was, and still is, No.1."
"Lets start a revolution, and take over Milan"
"My speed would take Galliani and Berlusconi by surprise, Favalli's intelligence would see us read all their moves, Ronaldinho's magic would render them spellbound, while if nothing else works, we have Ronaldo who can just eat anyone who gets in our way.
"We are the Famous Four and we will make sure Cissokho plays for Milan!" ended Emerson's war-cry.
*Cosaşu a scris aici. Duelul va fi mâine şi vă aştept la vot. Astăzi am avut program liber ales.
Este vorba de transferul ratat al lui Aly Cissokho la Milan din cauza dinţilor şi despre cum Ronaldinho, Ronaldo, Emerson şi Favalii pregătesc o revoluţie.
Fragmente:
"I am the goofiest player Milan have ever had", boasted the Corinthians star
"No, you are the widest player Milan have ever had", replied Ronaldinho.
Emerson a spus cele mai bune lucruri:
"I have had dentures since 1962, and it never did me any harm. Teeth or no teeth, Emerson was, and still is, No.1."
"Lets start a revolution, and take over Milan"
"My speed would take Galliani and Berlusconi by surprise, Favalli's intelligence would see us read all their moves, Ronaldinho's magic would render them spellbound, while if nothing else works, we have Ronaldo who can just eat anyone who gets in our way.
"We are the Famous Four and we will make sure Cissokho plays for Milan!" ended Emerson's war-cry.
*Cosaşu a scris aici. Duelul va fi mâine şi vă aştept la vot. Astăzi am avut program liber ales.
Thursday, June 11, 2009
TIFF
Săptămâna trecută a fost Transilvania International Film Festival, un festival de film de la Cluj aflat la a opta ediţie.
The Beginning
Cum nu am fost niciodată la un festival adevărat de film iar Cannes pare o utopie, ca şi CL fără Kaka cum bine zicea Maldini, mi-a părut o idee bună să merg. Neaşteptat şi altora li s-a părut şi am pornit, nepregătiţi ca de obicei.
The Plan
La Cluj am ajuns pe la şapte seara şi după ce am văzut pavilionul la care a lucrat Cris (cea cu batic) am încercat să găsim un loc de dormit la cămin. Am încercat zadarnic, administratorul era absent. Negăsind nimic ieftin de înnoptat am luat hotărârea să mergem să bem cât mai repede, să ne vedem de treabă, urmând să dormim în maşină iar a doua zi să mergem la Zalău să dormim la nişte rude pentru a fi suficient de odihinţi să ne întoarcem la Timişoara. A real cunning plan.
The Festival
După ce am mâncat şi am băut am constatat că era deja târziu şi doar un singur cinematograf permitea vizionarea a două filme în acea seară, la 9 jumate şi la 11 jumătate. Iniţial am ales să vedem debutul lui Răzvan la naţională şi să mergem doar la filmul de la 11 jumătate, dar am avut timp să ne răzgândim căci filmul de la 9 era Anticristul, un film controversat regizat de Lars von Trier (Dancer in the Dark, Dogville) cu Willem Defoe.
Am părăsit terasa de unde vizionam meciul dar nu am reuşit să intrăm la film. Era singura proiecţie acestui film în cadrul festivalului şi multă lume se înghesuia să îl vadă. După 15 minute de aşteptări în care n-am reuşit nici măcar să ne luăm bilet am renunţat şi ne-am întors la terasă, aceeaşi, pt meci, acelaşi. Un meci care s-a dovedit banal, dar aşa spuneau unii oameni şi despre Anticristul.
Cris şi Dan nu au vrut să vadă meciul şi au plecat la un alt cinematograf să vadă Atlantis de la ora 10, chiar cu riscul de a rata începutul celuilalt film. Au avut noroc şi au ajuns la timp. Deoarece la Anticristul fusese aşa o aglomeraţie, filmul a început cu întârziere considerabilă şi în plus a durat o veşnicie până oamenii au ieşit de acolo. O veşnicie.
După 12 am intrat la Mammoth, un film despre care am scris aici. După am mai mers puţin prin Cluj, am băut o bere pe un balcon din centru. Apoi am încercat să dormim în maşină. Era vreo 4 jumate.
Pe la prânz am mers să vedem un film islandez. Am scris puţin despre el tot aici, dar mai jos, sub linie. Cu asta am hotărât să încheiem prezenţa noastră la TIFF în acest an.
The Return
Am plecat la cetăţuie şi am băut acolo sus ceva înainte să pornim spre Zalău şi apoi spre Moigrad, unde tocmai în acea zi fătase vaca un viţel. Acolo am vizitat o cetăţuie, alta, mai precis castrul roman Porolissum. Dimineaţa am mers într-un alt sat la alte rude şi puţin după ora două am pornit spre Timişoara. Drumul Zalău Oradea fiind foarte rău mi s-a oferit varianta Zalău - Huedin - Oradea, variantă pe care am acceptat-o pe loc. Drumul a fost fără peripeţii. La un popas mi-am cumpărat o bâtă de baseball.
*Cosaşu a scris aici. Duelul va fi mâine şi vă aştept la vot. Astăzi am avut program liber ales.
The Beginning
Cum nu am fost niciodată la un festival adevărat de film iar Cannes pare o utopie, ca şi CL fără Kaka cum bine zicea Maldini, mi-a părut o idee bună să merg. Neaşteptat şi altora li s-a părut şi am pornit, nepregătiţi ca de obicei.
The Plan
La Cluj am ajuns pe la şapte seara şi după ce am văzut pavilionul la care a lucrat Cris (cea cu batic) am încercat să găsim un loc de dormit la cămin. Am încercat zadarnic, administratorul era absent. Negăsind nimic ieftin de înnoptat am luat hotărârea să mergem să bem cât mai repede, să ne vedem de treabă, urmând să dormim în maşină iar a doua zi să mergem la Zalău să dormim la nişte rude pentru a fi suficient de odihinţi să ne întoarcem la Timişoara. A real cunning plan.
The Festival
După ce am mâncat şi am băut am constatat că era deja târziu şi doar un singur cinematograf permitea vizionarea a două filme în acea seară, la 9 jumate şi la 11 jumătate. Iniţial am ales să vedem debutul lui Răzvan la naţională şi să mergem doar la filmul de la 11 jumătate, dar am avut timp să ne răzgândim căci filmul de la 9 era Anticristul, un film controversat regizat de Lars von Trier (Dancer in the Dark, Dogville) cu Willem Defoe.
Am părăsit terasa de unde vizionam meciul dar nu am reuşit să intrăm la film. Era singura proiecţie acestui film în cadrul festivalului şi multă lume se înghesuia să îl vadă. După 15 minute de aşteptări în care n-am reuşit nici măcar să ne luăm bilet am renunţat şi ne-am întors la terasă, aceeaşi, pt meci, acelaşi. Un meci care s-a dovedit banal, dar aşa spuneau unii oameni şi despre Anticristul.
Cris şi Dan nu au vrut să vadă meciul şi au plecat la un alt cinematograf să vadă Atlantis de la ora 10, chiar cu riscul de a rata începutul celuilalt film. Au avut noroc şi au ajuns la timp. Deoarece la Anticristul fusese aşa o aglomeraţie, filmul a început cu întârziere considerabilă şi în plus a durat o veşnicie până oamenii au ieşit de acolo. O veşnicie.
După 12 am intrat la Mammoth, un film despre care am scris aici. După am mai mers puţin prin Cluj, am băut o bere pe un balcon din centru. Apoi am încercat să dormim în maşină. Era vreo 4 jumate.
Pe la prânz am mers să vedem un film islandez. Am scris puţin despre el tot aici, dar mai jos, sub linie. Cu asta am hotărât să încheiem prezenţa noastră la TIFF în acest an.
The Return
Am plecat la cetăţuie şi am băut acolo sus ceva înainte să pornim spre Zalău şi apoi spre Moigrad, unde tocmai în acea zi fătase vaca un viţel. Acolo am vizitat o cetăţuie, alta, mai precis castrul roman Porolissum. Dimineaţa am mers într-un alt sat la alte rude şi puţin după ora două am pornit spre Timişoara. Drumul Zalău Oradea fiind foarte rău mi s-a oferit varianta Zalău - Huedin - Oradea, variantă pe care am acceptat-o pe loc. Drumul a fost fără peripeţii. La un popas mi-am cumpărat o bâtă de baseball.
*Cosaşu a scris aici. Duelul va fi mâine şi vă aştept la vot. Astăzi am avut program liber ales.
Subscribe to:
Posts (Atom)