Pages

Thursday, July 21, 2011

Higher Education Party, 2006

Puloverul acela îmi era incomod și călduros deopotrivă iar în rest, în rest nu îmi amintesc multe. L-aș pomeni pe Chirilă dar doar așa în treacăt. Totul se petrecea, cred, în prima parte a anului patru de facultate. Era un alt început, alte vremuri, când timpul trecea cu o imponderabilitate mai apropiată de copilărie ca niciodată, o perioadă în care 10 milioane pe lună erau suficiente pentru orice unui student, și în plus să îi rămână să meargă la întreg Szigetul anul următor. Erau alte necesități. Dar să nu deviez, când, de fapt, tot ce vroiam era să îl pomenesc pe Chirilă, așa în treacăt.

Saturday, July 9, 2011

1st May Camping at Lake Tauț, 2010

Fiecare sărbătorește 1 mai
după bunul plac al lui, sau al prietenilor. Unii merg de 1 mai pe plajă la 2 Mai dar noi suntem mult, mult prea departe de mare. Lacul e prietenul nostru bun. El ne primește mereu, mai mereu, mai puțin de acel 1 mai, când n-a fost chip să găsim loc decât în bălăriile din împrejurimi. Să fie Tauț oaia neagră a lacurilor? Pesemne așa trebuie să fie. 

În 2007, de 1 mai, eram parcă ceva mai spiritual, sau poate doar ceva mai nefericit, căci scrisesem asta.

Tuesday, July 5, 2011

Stanciova Carriers, 2007

Nu mai îmi aduc aminte cum am ajuns în pădure. Nimeni nu își mai aduce aminte. Ideea ne-a fost inoculată pe nesimțite iar când am ajuns acolo lucrurile au devenit și mai ciudate. Speriatul gâștelor, săritul și tropăitul sincronizat, căciuli de fete purtate cu naturalețe pe capuri de băieți, activități care mai deunăzi ar fi stârnit oprobriul public erau atunci considerate neprihănite. Un lucru era cert: lucrurile nu erau în matca lor normală. Rătăcind prin pădure, căratul fetelor a părut cel mai firesc lucru.

După atâta hămălit, la revenirea în civilizație, tot așteptând hămesiți sarmalele, am descoperit o adevărată desfătare în chipsurile savurate cu smântână, pentru ca mai apoi să ne înfruptăm, mai în tihnă, mai cu nesaț, din sarmalele așteptate.

Tuesday, June 28, 2011

Golden Boys, 2002

Prefață: Introducerea categoriei
Având în vedere că o poză valorează o mie de cuvinte, să mai adaug și eu poate aș îngreuna o lectură ce se dorește a fi scurtă. Și totuși. Priviți poza. Acele (presupuse) o mie de cuvinte nici măcar nu se leagă sau formează propoziții în care eu nu am încredere.

Așadar, să spunem povestea

Golden Boys, 2002

Întâi și întâi în acel liceu fiecare oră se făcea în altă sală. Locul elevilor era pe hol, la alimentară, la Renașterea, la Cașoni. După doi ani elevilor li s-a dat o sală, o sală doar a lor, pe care și-au aranjat-o după bunul lor plac (vezi foto). Încet, încet renașterea a dispărut și a apărut bastionul cu batălii din evul mediu. O ușoară întoarcere în timp, spuneau gurile rele, chiar mai rele decât cele care spuneau „dă-te-n gâtu mă-tii”, spuneau alții. Liceul s-a terminat în timpul campionatului mondial. Restul merge mai departe.

Postfață: detalii
După liceu am scris câte o catrenă de calitate îndoielnică despre fiecare om din clasă. Acum am șters ce am putut din acea catrenă fără sa adaug nimic nou. Au rămas câteva cuvinte despre fiecare. Pornind din stânga (vezi foto), apoi în sus și continuând în formă de 2, numerotați:
01. Osi, sau Armando mai nou, ascultă muzică de ghetou.
02. Pompieru, animăluţ, 2 Pap, l-a votat pe Iliescu.
03. Avea o unghie lungă, chiar mai multe, dar o singura soră.
04. La mate des la tablă ieşea, și tuturor, dar tuturor ne plăcea.
05. Avea porecla Shakira dar de unde… asta nu mai ştiu.
06. I se zicea gogoşar, folosea mai mult haine Timberland.
07. Nu a avut cu mulţi tangenţe după cum a spus, cred, chiar ea.
08. Se mai rădea în cap, se mai îmbăta, mai purta ochelari, că fără, bine nu vedea.
09. I se mai zicea şi Daniel-San.
10 Cu o lucrare despre box ne-a făcut pe toţi să râdem.
11. Curea i se mai zice, fiindcă porci avea unora li s-a părut o poreclă propice
12. E cam ciudat să spună ceva despre el, e destul de complicat.
13. Zis şi schijă, femei vroia să aibă multe şi nu ezita să ne spună.
14. A folosit stingătorul, foc nu era dar funcţiona extinctorul.
15. A râs mult la un banc cu unguri bun, la colegiu parcă spunea că nu e aşa de greu.
16. A avut conflicte bune şi rele. Odată o minge ne-a dat, s-a spart aproape imediat

Și, Bonus, în ordine alfabetică, restul personajelor care au lipsit din poză din motive complexe deloc lesne de explicat:
17. Calităţi de sclav mai are, mâini lungi, la fel şi picioare
18. Nu cred că ea vroia să pară asemenea unui pitbull.
19. Arăta bine, şi cred ca pentru mulţi doar asta a contat.
20. Butura, butura era un cuvânt ce a fost spus de el, cu gura.
21. Ia-o spre pădure mai zicea, dar el fotbal chiar nu ştie.
22. E cu difuri, amplifuri, pentru mulţi o adevărată bancă de împrumut.
23. Despre hip şi rap discuta destul de des

Simițiți-vă liberi să completați. Simțiți-vă bine în general. Acum cum vă simteți? 

Friday, June 10, 2011

Gasthof Tirol, o dezamăgire

Vorba aia, pensiunea-i frumoasă, păcat că-i locuită.

Asta ca să se afle și de aici.

Saturday, June 4, 2011

defect 2046

Astăzi am rezolvat bugul cu numărul 2046.

Mă mai apucasem de el cu ceva vreme în urmă, în mare măsură din cauza numărului. Nu ajunsesem la nici o concluzie și l-am lăsat în voia sorții. ”Whenever someone asked why I left 2046, I always gave them some vague answer. It was easier.”

Thursday, May 19, 2011

Tanti Auguri Pirlo

Și s-a dus și Pirlo, unul din cei care nu ar fi trebuit să plece niciodată.

Zece ani, 401 meciuri. Ce echipă aveam la jumătatea anilor 2000. Nu numai că eram cei mai buni, dar aveam și jucători pe care nu puteai să nu îi îndrăgești, pornind de la Pirlo.

Nu cred că îi va sta bine în alb negru dar nu cred că e el de vină. Galliani zicea: "Our coach is thinking of playing someone else in front of [Mark] Van Bommel. If [Massimo] Ambrosini signs his deal like I hope then he will alternate with Van Bommel". Numa gândul să îl compari pe Pirlo cu Ambro e nepământesc, dar să îl mai și alegi pe Ambro. Să îl văd pe Allegri când cântă ca și Carlo.


Astăzi Pirlo face 32 de ani,
Tanti Auguri Pirlo.

Wednesday, March 30, 2011

Din alte vremuri

Am primit de curând niște filmări mai vechi, din alte vremuri, de pe la inceputul mileniului.

În acei ani, în Plopi, înainte ca Bega să intre în oraș, se făcea baie, fără griji și fără probleme. Era deja sfârșitul unei epoci, copacii deja dispăruseră. Toți în afară de unul, personajul central din a doua filmare, căci da! Vă voi prezenta nu una, ci două filmări. Două filmări cu trei serii de sărituri. Era ultima vară a acelui copac dar nu și a noastră. Lol. E un ușor pustiu acum pe acolo și trebuie să mă credeți pe cuvânt că mai demult era tare frumos acolo. Și eu eram ceva mai suplu.

În prima filmare eu sunt cel care sare cel mai frumos:


În a doua filmare cameramana lasă de dorit:

Friday, March 4, 2011

Domnul inginer

- Bolkvadze să știi că CV-ul construit cu atâta migală nu mi-a adus nimic bun. Lucy și Tomy sunt încă supărați pe mine. Kromberg și Schubert sunt pe cale. Toți se întorc împotriva mea.
- Stankevicius tu l-ai cunoscut pe Mircea Popa?  îl întrebase Bolkvadze fără nici o intenție.
Stankevicius, luat prin suprindere, scăpă întreagul ulcior rămânând în ceea ce Mircea Popa ar numi o baltă.
- Și tu Bolkvadze? Și tu?

Wednesday, February 23, 2011

Trieste, T-minus 11 saptamani

Aceeași singurătate a alergătorului de cursă lungă
Fapte: Acum două săptămâni mi-am început pregătirea pentru semimaraton. În aceste două săptămâni am fugit după cum urmează: 1x6km, 2x8km, 3x10km. În jur de 56 de minute 10 km. În ritmul ăsta nu termin sub două ore. Ar fi să zicem neplăcut să termin al doilea semiraton mai slab decât primul. Dar dat fiind vremea potrivnică nu pot fugi așa de dezgolit cum aș dori. Fără căciulă și mănuși sunt în grafic. Eu sunt graficul.

Nu se mai bagă nimeni? Recomandări? În rest acum câteva zile mi-am cusut adidașii de alergat, Nike vechi de puțin mai mult de un an.

Din colecția Regele că recomanda să fugiți pe, aveți MK Ultra: