Subiectivism

David Frost: Are you really saying the President can do something illegal?
Richard Nixon: I'm saying that when the President does it, that means it's not illegal!


Ioaniţoaia:
Chelsea şi Liverpool au jucat parcă alt joc decît CFR şi Pandurii. Marţi după-amiază, am asistat la “sfertul” de Cupă dintre CFR Cluj şi Pandurii Tg. Jiu. Ce OBOSEALĂ de meci, adormitor ca un somnifer!
Seara, m-am uitat la Chelsea - Liverpool, o partidă cu adevărat nebună, jucată într-un RITM DRĂCESC şi cu răsturnări de scor halucinante. Ăsta da, fotbal!, ăsta da, spectacol!, am gîndit şi, regretînd că meciul de pe “Stamford Bridge” s-a sfîrşit prea repede, am stins televizorul.sgsdg

Cosaşu:
Englezii ăştia ce fac? Cu tribunele pline şi înfofolite, ei joacă fotbal din secunda 51 pînă în minutele 93-94! O spun cu toate riscurile: mă uit la meciurile lor ca la o oază în pustiul saudit. Ce-o fi în capul lor - nu ştiu, le văd driblingurile, fentele, faulturile, golurile. Nu există meci curat-plictisitor, nu mişcă unul în dorul lelii, or fi încă bine plătiţi, or fi ahtiaţi după lire sterline, se gîndesc deja la pensii, dar pe nici unul nu-l încearcă plictisul, lehamitea, iar în tribune nu se sictireşte.

E inutil să mai afirm că nu sunt de acord cu nici unul dintre ei. Dacă nu joacă Milan, ce folos? Totuşi la Cosaşu nu îmi permit să îi tai textul. L-am făcut ceva mai mic, dar e Radu Cosaşu şi parcă atunci când Cosaşu o scrie nu e aşa de rău.

EU: Eu personal prefer să mă uit la un Milan - Siena unde Codrea joacă pe postul lui. Pentru că deşi Rooney marchează în minutul 90 nu e spectaculos. Pentru că Inzaghi în ofsaid nu e afară din joc, pentu că o pasă lui Pirlo în tribună nu e niciodată greşită, pentru că atunci când cade Kaka nu e simulare. Ce vreau eu să spun e: când Milan pierde nu e o înfrângere.

Aaa şi era să uit. Când englezii joacă spectaculos Milan sunt cei mai buni. Se ştie deja mult prea bine că atunci când Milan sunt în formă nu există rivali.

Întâlnirea

În timp ce îl aşteptam pe Baba Chagaloo mai aşteptam ceva. Aşteptam ca lucrurile să fie altfel.

Exact în acel moment a intrat pe uşă Rujoni. Purta un sacou roşu închis şi pantaloni bufanţi, negri. Pe cap avea o pălărie, tot neagră, cu boruri late. Pe faţă, o barbă.

- A venit Baba Chagaloo? m-a întrebat.
Nu i-am răspuns. Ştiam amândoi că Baba Chagaloo nu venise încă.
- N-ai mai vrut să bei cu mine, mi-a zis
- Păi nu m-ai chemat
- Păi am simţit că nu mai vrei

S-a lăsat o tăcere moale. M-am ridicat să merg la baie. Era o baie puţin cunoscută. M-am întors şi m-am aşezat în acelaşi loc de unde plecasem.
- Ai fost la baie?
Nu i-am răspuns. Fusesem şi mă întorsesem. Dară nu puteam să stau să îl aştept în baie pe Baba Chagaloo.
- Urăsc să nu îmi răspunzi... ţi se întâmplă des...

Rujoni nu a mai continuat cu nimic. După un timp l-am întrebat conciliant:
- Eşti supărat?
- Nu. Deloc. De ce să fiu? Vrei să fiu?

Vorbea neaşteptat de repede şi totuşi nu părea nervos. Probabil era pur şi simplu nerăbdător. Trebuie să recunosc că mi se părea puţin amuzant privindu-l acolo în pantalonii aceia bufanţi, vorbind repede. Până şi plăria aceea cu boruri largi care mai demult îi dădea un aer de bărbat serios îmi părea acum caraghioasă.

Era un om ciudat Rujoni dar mi-a promis că îmi va face cunoştinţă cu Baba Chagaloo. Baba Chagaloo va face ca lucrurile să fie altfel.

Încă aşteptam. I-am spus lui Rujoni că l-am văzut pe Almăşan prin oraş cu câteva ore mai devreme.
- Ce făcea? Ai vorbit cu el? m-a întrebat pe acelaşi ton alert. Pentru prima oară părea nervos.
- Nu... nu... Era un început de conversaţie, dar nu are rost să continui.
Rujoni m-a privit curios de lung.

În acel moment a intrat Baba Chagaloo şi ne-a salvat. Baba Chagaloo va face ca lucrurile să fie altfel.

Nu mă mai interesa vestimentaţia lui Rujoni. Aşteptam doar să se facă prezentările şi să luăm loc la masă pentru a discuta. Rujoni şi-a făcut rolul fără cusur, impecabil. Mi-a fost ruşine că m-am îndoit de el. Mă simt nevoit să îl citez: "Orlando Trandu, Baba Chagaloo. Baba Chagaloo, Orlando Trandu".

Poftiti la brută

După la brute a apărut acum şi varianta în engleză, my brute.

Un joc interesant şi palpitant deopotrivă. După ce îţi configurezi aspectul fizic şi îmbrăcămintea, laşi totul în voia soartei, căci soarta poate fi şi ea o brută nu-i aşa?

Vă rog să vă înscrieţi aici: http://thian1.mybrute.com

Armele sunt diverse de la un briceag elveţian până la tocmai furca lui Scaraoţchi.

Animalele sunt doar de trei tipuri: câini, ăştia sunt şi cei mai mulţi, lupi, cu adevărat feroce, şi urşi mari aproape cu neputinţă de răpus.

Skillurile însă fac jocul aşa cum l-am recomandat, interesant şi palpitant. Skillz that kills. Poţi ajunge să îi furi arma adversarului pentru a folosi apoi pe propria-i piele, poţi să urli atât de tare încât şi urşii cei puternici să fugă, sau, pentru cei mai puţini norocoşi, poţi căpăta al şaslea simţ. Ce să facă o brută cu al şaselea simţ? Exerciţiu scurt de imaginaţie: Gattuso văzând oameni morţi.

Există şi un turneu din două în două zile. Dacă ajungi în primele 1024 de brute, primeşti rangul de Desert Batterer, dacă ajungi în primele 512 brute eşti Sticking Plaster Ripper, dacă ajungi în primii 256 vei înnobilat de-a dreptul Richter Thumper. Mai departe nu ajunge nimeni. Nu le putem atinge pe toate.

Ce ar mai fi de zis... Da, felul cum te periază. Există un skill numit Martial Arts. Este descris în cel mai plăcut mod: Your Chuck Norris courses paid off! Referinţele la Chuck Norris sunt întotdeauna de bun augur. Cu toţii ştim cine e Chuck Norris. Chuck Norris destroyed the periodic table, because he only recognizes the element of surprise.

Sputnik şi marea

Mai demult am scris despre o carte, La sud de graniţă, la vest de soare, aici.

De data asta am citit, cu destul de multă greutate, Iubita mea, Sputnik, de acelaşi autor, Haruki Murakami. Sputnik înseamnă în ruseşte tovarăş de călătorie. Nu e o carte foarte bună şi nici nu are un final la fel de reuşit ca şi cartea ce am menţionat-o mai sus. Ambiguitatea are unele limite iar stilul autorului nu îmi surâde atât cât să-i extind aceste limite. Hemingway în schimb...

Dar până acolo, un fragment din carte ce nu are legătură cu firul acţiunii: "Demult, la conferinţa de presă de la premiera filmului Hoarda sălbatică, regizat de Şam Peckinpah, o jurnalistă a ridicat mâna şi a întrebat pe un ton dur: „De ce-a trebuit să arătaţi atât de mult sânge în film?" Se pare că asta o durea pe ea cel mai tare. Ernest Borgnine, unul dintre actorii din distribuţie, i-a răspuns cu un aer încurcat: „Ştiţi, doamnă, când oamenii sunt împuşcaţi, sângerează". Filmul fusese făcut când războiul din Vietnam era în toi."

O altă carte, de data asta cu adevărat bună, pe care am citit-o a fost Bătrânul şi marea, de Hemingway. Mă simt nevoit să repet, o carte cu adevărat bună care prezintă o acţiune relativ simplă: un bătrân, pe mare, la pescuit. Şi totuşi ce frumos.

Am mai citit de Hemingway, mai demult, Adio, arme care mi-a plăcut chiar şi mai mult. Unul din scriitorii buni acest Hemingway. Îl recomand.

Oscaruri 2009 - II

...sau câteva cuvinte despre ce am mai văzut, without spoilers (prima parte aici)

Frost/Nixon - O transpunere pe ecran a celebrului interviu luat lui Nixon de către David Frost. Frank Langella, deşi nu îmi pare că ar semăna cu Nixon, face un rol excepţional. Îmi amintesc când cineva comenta despre Walk the Line spunând: Îl vezi pe Joaquin şi nu seamănă cu Johnny Cash, nu cântă ca şi Johnny Cash şi totuşi crezi că e Johnny Cash. Aşadar ce avem aici? Primul interviu al lui Nixon de după demisie (singura demisie a unui preşedinte al SUA din istorie), o înfruntare ca în ring, şi poate chiar mai interesantă.

Milk - Un alt film despre un personaj politic, un film care ar fi putut fi chiar mai reuşit dacă scenele de apropiere între doi bărbaţi nu ar fi fost atât de abundente, în cantinate şi detalii. Este povestea lui Harvey Milk, primul politician american "openly gay" ales într-o funcţie oficială. Sean Penn, ca aproape de fiecare dată, este excelent. Finalul are tensiunea potrivită, filmul are ritmul potrivit, captează perfect perseverenţa în lupta pentru drepturile homosexualilor şi obstacolele întâlnite. Nici nu visau oamenii ăia că se va face un aşa film în 30 de ani.

The Reader - Nu ştiu ce cuvinte să folosesc pentru un asemenea film. Este după un roman de Bernhard Schlink intitulat în original der Vorleser. E un film foarte bun din care nu vreau să povestesc nici măcar o situaţie, nu vreau să stric plăcerea vizionării nimănui. Poate cel mai bun film al anului.

The Visitor - Un profesor, oarecum indiferent faţă de oameni, profesie şi tot, trebuie să meargă să prezinte un eseu la o conferinţă în calitate de co-autor, autoarea eseului fiind indisponibilă din varii motive. Situaţia interesantă ar fi că în apartamentul lui găseşte un cuplu, un sirian şi o senegaleză, care ajung să îi schimbe viaţa, o viaţă monotonă şi plictisitoare de la moarte soţiei. Un film bun, cu un titlu chiar mai bun decât pare.

The Wrestler - Încă unul din filmele bune ale anului şi nu spun asta doar pentru că Marisa Tomei apare nud de mai multe ori în film. Este povestea unui wrestler ajuns la final de carieră cu o viaţă de familie ratată şi fără economii. Ce altceva mai poate face decât să lupte? E greu să renunţi la adulaţiile mulţimii. Un film diferit faţă de precedentele realizări ale lui Darren Arronofsky dar tind să spun că e încă un masterpiece. Mi-au plăcut Mickey şi Marisa.

Doubt - Un preot, călugăriţe şi o şcoală catolică rezultă la o multitudine de teme ce pot fi abordate. Faptul că preotul este protectorul singurului copil de culoare din şcoală precum şi unele evenimente stârnesc suspiciunea călugăriţei şef. Un duel între Meryl Streep şi Philip Seymour Hoffman. Un film tensionat şi bine realizat. Discuţii foarte intense pe toată durata filmului. Am remarcat mama copilului, ca rol, şi titlul.

Frozen River - La începutul filmului, într-un orăşel la graniţa cu Canada, un soţ fuge cu economiile familiei. Soţia rămasă singură şi fără bani se găseşte în imposibilitatea de a plăti împrumutul la care visa de atâta timp pentru a cumpăra o nouă casă pentru ea si cei doi copii ai ei. Mai mult de atât, cu greu reuşeşte să cumpere ceva de mâncare. Întâlnirea cu o nativ americancă schimbă lucrurile. Filmul evoluează bine iar finalul este reuşit.

Revolutionary Road - Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio, din nou împreună după Titanic. După American Beauty, Sam Mendes ne propune din nou viaţa unei familii americane, dar de data asta în anii '50. Umorul prezent în American Beauty lipseşte aici, dar nu lipseşte monotonia, plictiseala, nevoia da a-ţi trăi viaţa, simţul acelei "hopeless emptiness". Actorii sunt foarte buni, laşitatea lui din comoditate şi nevoia ei de altceva... O adevarată dramă a unei familii în care toată lumea se simte blocată. Mă tem să nu fi spus prea mult.

Happy Go Lucky - Un film care m-a cam lăsat pe din afară. Nu m-a prins deloc şi nu pot să îmi asum vina. O femeie de o veselie şi un entuziasm vecin cu inconştienţa face şcoala de şoferi, are o discuţie ciudată cu un vagabond, o soră cu probleme de familie şi nişte prietene. În afară de instructorul care numea oglinda din maşină Enraha nu îmi amintesc mare lucru. Enraha Enraha, cum de fiecare dată îi spunea: enraha enraha, parcă asta era totuşi un pic amuzant.

Wanted - Un adevărat action movie. Super asasini, urmăriri de maşini, gloanţe filmate din apropiere, zoom-uri repetate, faze cu încetinitorul, Morgan Freeman ca şi şef, Angelina Jolie ca şi parteneră. Un film în care cei care au talent pot curba gloanţele oricărui fel de pistol. Un action movie cap coadă. Mai spre coadă realizezi cât de buni sunt. Nu se pot împuşca unul pe celălalt pentru că fiecare poate trage în glonţul celuilalt, indiferent cât de curbilinie ar fi traiectoria acestuia.

Moviemaking Jokes

În unele filme, se ia o glumă, de obicei bună, şi se tranformă într-o poveste. Nu toate glumele devin filme. În Gran Torino, bun film, Clint Eastwood spune următoarea glumă, bună şi ea: "A Mexican, a Jew, and a colored guy go into a bar. The bartender looks up and says, "Get the fuck out of here"". Cu toate astea, filmul are prea puţină legătură cu anecdota pomenită, nu poţi trasa filmul prin ea, poţi doar remarca naţionalismul puternic al bătrânului interpretat de Clint.

În Annie Hall, bun film, situaţia stă puţin diferit. La fel se întmplă şi în alte filme de Woody Allen, dar deocamdată începem cu acest film, un film despre relaţii. Aceasta este abordarea scenaristului, şi citez din monologuri ale personajului principal:

"... important joke, for me, is one that's usually attributed to Groucho Marx; but, I think it appears originally in Freud's "Wit and Its Relation to the Unconscious," and it goes like this - I'm paraphrasing - um, "I would never want to belong to any club that would have someone like me for a member." That's the key joke of my adult life, in terms of my relationships with women. "

"There's an old joke - um... two elderly women are at a Catskill mountain resort, and one of 'em says, "Boy, the food at this place is really terrible." The other one says, "Yeah, I know; and such small portions." Well, that's essentially how I feel about life - full of loneliness, and misery, and suffering, and unhappiness, and it's all over much too

"I thought of that old joke, y'know, the, this... this guy goes to a psychiatrist and says, "Doc, uh, y brother's crazy; he thinks he's a chicken." And, uh, the doctor says, "Well, why don't you turn him in?" The guy says, "I would, but I need the eggs."
Well, I guess that's pretty much now how I feel about relationships; y'know, they're totally irrational, and crazy, and absurd, and... but, uh, I guess we keep goin' through it because, uh, most of us... need the eggs. "

Ar trebui poate să închei şi eu cu o glumă dar nu le putem face pe toate. Mi-a plăcut mult Annie Hall şi cele trei glume se potrivesc perfect. Sunt multe replici amuzante în film, am menţionat doar bancurile independente, şi nu mă pot abţine. La o serată în care încerca să socializeze a spus: "They did not take me in the Army. I was, um, interestingly enough, I was, I was 4-P. Yes. In the, in the event of war, I'm a hostage."

Nichita: 20 + 1

Viaţa lui personală este praf şi pulbere. Nu poate să moară deşi nu mai ştie ceea ce pentru el, odinioară, a fost viaţă. S-ar trage în sine însuşi şi ar deveni un punct, dar rămâne închisă poarta aerului.

Pauză de gândire.

Caută să nu mori iubita mea, încearcă să nu mori dacă poţi. Mi-e dor să pot să nu-mi mai fie dor de tine. Mă voi supune la dezobişnuire de felul meu de-a fi, dar nu la părăsire, ce-o ţine-n dânsul verbul lui a fi. Ah, vine norul şi mă şterge cu un burete foarte rece. Ramân ce-am fost, un tron de rege din care ai plecat de mult...

Ca şi cum ieri ar fi în curând, astfel stau palid şi trist, fumegând. Mă cârpesc cu vorbe, cu substantive, îmi cos rana cu un verb. Nobile paleative de serv. Fără fulger nu poate să existe fulger.

Mă cutremură diferenţa dintre mine şi firul ierbii, dintre mine şi lei, între mine şi insulele de lumină ale stelelor. Dintre mine şi numere, bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3. Coama mea blondă arde în vânt, mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.

Cerul a obosit deasupra ta. Umbrele oamenilor încep să apună. Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai, tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte.

Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare cam câte fete-s astăzi deflorate? De fiecare dată, ca-ntâia dată. De fiecare dată, ca ultima dată.

Notă: versuri adunate de doi oameni din 20 de poezii de Nichita Stănescu şi-un gând:

Primul album

O leapşă de la Lupu. (de la ce naiba vine clawd?)

Reguli:
1. Se merge pe en.wikipedia.org şi se apasă Random article undeva pe meniul din stânga. Titlul obţinut va fi numele de scenă.
2. Se merge pe quotationspage.com şi se face click, tot undeva pe meniul din stânga, pe Random Quotes. Da, totul e random. Ultimele 5 (cinci) cuvinte din ultimul citat va fi titlul albumului.
3. Ultima căutare se face pe flickr. Şi cum ăştia n-au un random picture la dispoziţie se merge pe expore last 7 days şi se alege a treia poză ca şi copertă de album.

Folosind Paint sau ceva mai avansat se va face o copertă de album din cele trei componente.

Articolul de pe wikipedia, citatul de pe quotations page şi poza de pe flickr au rezultat ce vedeţi în dreapta.

Nu prea merge poza lângă titlu. Nu pare Ozzie Simmons jamaican dar nici Being a Little Bit Crazy nu pare să te dea afară din casă cu tobe şi chitară, a little bit e prea puţin.

Mă bazez că Pinkie face o treabă mai bună. Dacă vrea şi Chris să se joace cu chestia astă e şi ea binevenită.

Days Abroad

Am fost la Koln cu ocazia carnavalului. Fiind aşa de aproape de Amsterdam nu îl puteam rata. Pentru ca preţul să fie rezonabil am trecut şi prin Dortmund, avionul Timişoara - Dortmund fiind relativ ieftin.

Pe 360 mai multe detalii pentru că, aşa cum am spus în Introductions, îmi place mai mult să povestesc acolo despre locurile pe unde am umblat.

Poze din: Dortmund, Koln, Veeneendal, Amsterdam şi de pe drum.

După Amsterdam, iaraşi fotbal

... iarăşi Milan.

După ce am pierdut campionatul am plecat la Koln şi Amsterdam pentru un total 5 zile.

Ultima oară când am câştigat a fost cu fluierături. Am citit despre asta în gazzetta dello sport în aeroportul din Dortmund.

De atunci lucrurile au mers şi mai rău. Am fost eliminaţi din cupa UEFA şi am pierdut la Genova cu Sampdoria.

Ce vremuri când câştigam cu fluierături. Ce vremuri când câştigam tot şi eram cei mai buni.

Cât de departe sunt toate. E timpul pentru o altă revoluţie. Ca şi în reclama de la Logan. Asta mă deprimă şi mai mult.