...sau câteva cuvinte despre ce am văzut, without spoilers
Slumdog Millionaire - Acţiunea se petrece în India unde un tânăr sărac participă la concursul Who wants to be a millionaire? Oarecum previzibil, e evident destul de devreme că vom afla o povestea fiecărei întrebări în paralel cu povestea personajului principal. Povestea e bună, stilul e bun, vedem şi un altfel de Virgil Ianţu, e şi acţiune, şi iubire. Un film bun şi totuşi nu prea impresionant. Scena cu replica God is great a fost reuşită. Dacă aş spune mai multe ar fi doar spoiler fără rost.
The Curious Case of Benjamin Button - Cum ar fi dacă trupul nostru ar evolua în sens invers? O întrebare interesantă. Îmi aminteşte de tag-ul de la The Fountain... who wants to live forever? Parcă totuşi Darren a făcut o treabă mai bună decât David acolo. Aşadar Brad Pitt se naşte bătrân şi pe măsura ce ceilalţi îmbătrânesc el devine tot mai tânăr, şi tot mai tânăr. Şi aici avem dragoste, avem un personaj care a fost lovit de 7 ori de fulger şi o scenă interesantă despre timp şi cum lucrurile ar fi fost altfel dacă ne-am lega la şireturi într-un alt număr de secunde sau dacă taximetriştii ar sta mai mult sau mai puţin după o cafea. A mai fost banca şi apusul, şi dorinţa tuturor de a muri liniştiţi. Bun film dar cumva totuşi nu am reuşit să intru cu adevărat în el.
Changeling - Poate cel mai de intens şi mai de suspans film de la Oscaruri. Clint se pricepe la aşa ceva, mi-a adus aminte de True Crime deşi, ca poveste, nu au mare legătură. Angelina nu m-a impresionat. Filmul însă, dupa jumătate de oră devine fascinant. Aştepţi să vezi ce se întâmplă şi reuşeşte să aducă mereu ceva nou. Thumbs up Clint.
Rachel Getting Married - Anne Hathaway, din Princess Diaries daca vreţi dar aş prefera din Devil Wears Prada unde Merryl Streep e genială, se întoarce de la reabilitare tocmai în pragul nunţii surorii ei Rachel. Mi-a plăcut de Anne deşi nu părea să ţină ţigara cu prea mare încredere. E filmat ca un fel home made wedding video, e uşor depresiv şi prezintă o famlie cu multe probleme, dar care ar putea trece foarte bine drept una normală în exterior. Reabilitarea nu e uşoară mai ales când te lupţi pentru atenţie cu sora care tocmai se căsătoreşte. Mi-a plăcut.
The Dark Knight - Încă un Oscar clar pentru rol secundar după Javier Bardem anul trecut. Jokerul e un personaj foarte bun aici, a avut şi replici bune, dar şi Heath Ledger a făcut o treabă bună. Un foarte bun action movie. Mă bucur că a început să cadă totuşi în top pe imdb. Nu avea ce căuta în top 5. Mi-a plăcut şi muzica aici şi personajele. Scena cu creionul şi povestea din spatele zâmbetului. Şi a fost până şi Eric Roberts în film.
Tropic Thunder - Nominalizarea care mă minunează cel mai mult. Meritată. Ar fi fost interesant să fii primit şi Tom Cruise. Şi el şi Robert Downey Jr. fac o treabă bună. Mă minunează tocmai pentru că nu e un film tipic de Oscar prin umorul stupid al lui Ben Stiller, umor gustat de unii şi mai puţin de alţii. Mie personal îmi place, iar aici era suficient un Tom Cruise gras care înjură o dată la trei cuvinte şi un Robert Downey Jr. negru incredibil la care fiecare replică. Jack Black nu e la fel de amuzant însă, Ben Stiller merge iar personajul numit Alpa Chino m-a surprins plăcut. Neapărat trebe văzut Robert Downey Jr., deşi cum am spus, nu toată lumea gustă...
Vicky Cristina Barcelona - Două prietene merg la Barcelona unde vor întâlni un pictor într-un film de Woody Allen. Avem un povestitor care spune lucrurilor pe nume pe un ton şi un limbaj de nepovestit. E oarecum tipic Woody Allen, nu aduce noutăţi (ar fi fost greu după ce am văzut 30 de filme de la el), dar e plăcut de urmărit, şi pe alocuri ceva umor de situaţie. Penelope Cruz, care are o şansă bună la Oscar, e fosta soţie a pictorului. Interesante ar fi relaţiile lui Javier Bardem (pictorul) cu cele trei femei, iar background-ul filmului e liniştitor. Ar fi putut merge totuşi pe o abordare mai amuzantă.
In Bruges - Filmul care m-a suprins plăcut cel mai mult. Foarte amuzant, foarte bune personaje, un final excepţional. Un rol perfect pentru Colin Farrell. Mi-a plăcut accentul lui Ralph Fieness, discuţiile despre şi cu pitici, discuţiile lui Colin cu partenerul lui, scena de final, întâlnirea dintre Colin şi Ralph. Mi-a plăcut că americanul a făcut infarct şi faza cu canadienii. Excepţional.
Wall-E - Excelent pentru că încerc să nu repet adjective. Mi-a plăcut în special prima parte în care Wall-E hoinăreşte singur sau alături de gândacul lui. Nici nu ştiu ce să spun... E un film care trebuie neapărat văzut. Un veritabil Must See. Na că am spus ceva stupid, dar chiar merită să ştiţi.
Iron Man - Ultimul film din lista de nominalizări pe care l-am văzut e cu adevarăt şi cel din urmă. Are şi nominalizări pe măsură: sound editing şi efecte speciale. Nu e el chiar atât de rău, nici plictisitor nu prea e, iar conferinţa de presă face finalul foarte bun dar... cam atât.
p.s. Doar atât înainte de Oscaruri. Plec câteva zile în concediu să mă relaxez. Voi reveni cu restul filmelor cândva după Oscaruri. Tot atunci voi reveni şi cu favoritele mele. Deocamdata ştiu doar cine nu aş vrea sa ia şi nu e prea frumos. Aş vrea mai degrabă Anne decât Angelina, dar nici una nu are nici o şansă.
4 comments:
Wall E castiga sigur.. in rest am vazut doar Slumdog... nu m-a impresionat foarte mult, muzica e buna si ideea e ok... sunt cateva scene bune.
M-a distrat parodia de la sfarsit cand incercau sa reproduca o scena tipica Bollywood..
Facem ceva pariuri?
nu stiu de ce incercau sa reproduca o scena tipica bollywood.
am fost plecat... as fi facut ceva pariuri... as fi pierdut probabil. nu la cel mai bun film, la restul... slabut anul asta, in afara de in bruges.
slabut zici? pai watch "the reader" si mai vb... anu asta as fi castigat sigur la pariuri, nici anu trecut nu am fost departe ce-i drept.
am mai vazut cateva filme bune dar voi reveni cu ele intr-un articol nou, dupa ce voi vedea si the reader.
Post a Comment