Amintire

însemnare din 17 noiembrie 2005
În autobuz o femeie și un copil se înțelegeau prin semne. Păreau oameni buni.

Circuit Radna - Casoaia pe bicicletă

Am încercat să facem traseul Radna - Șoimoș - Casoaia - Cladova - Radna de pe această hartă (http://www.bikemap.net/route/228335) dar se prea poate să ne fi rătăcit un pic.

Ce am făcut noi, în caz că vom mai vrea pe viitor, a fost asta:

De la mănăstire de la Radna am luat-o spre cetate, am făcut stânga înainte pârâul Șoimoș și am mers pe lângă el o bună parte din drum, prin sat, iar apoi pe un drum forestier. A început cățărarea și am început să facem popasuri tot mai dese. Am mers până drumul s-a transformat într-un T, de la care am luat-o la dreapta, și de acolo a devenit totul tot mai greu. Mai apoi a apărut traseul cu dungă albastră, pe care ca să îl urmăm am fost nevoiți să facem o întoarcere de mai mult de 100 de grade, dar l-am urmat. Am tot întețit popasurile. Pe alocuri am fost nevoiți să coborâm sau să urcăm pe lângă bicicletă în mare parte din cauza pantei dar și a frunzelor în exces și a lemnelor uscate ascunse sub ele. Pe Dan îl jenau în mod evident coborârile. Pe mine cățărările. Tot urmând traseul bandă albastră am ajuns la o trecere de pârâu la care am făcut stânga, pe un drum normal, în sfârșit, și apoi ținând drumul am ajuns la complexul Casoaia.


De la Casoia știam că trebuie să o luăm spre Cladova. Asta se făcea prin traseul marcat cu punct/cerc galben. Cred că ruta de pe bikemap nu a fost făcută pe punctul galben. Am urcat din greu pe jos o pantă infernală cam 1km, și apoi în valuri, ba pe bicicletă, ba pe ea, ba în coborâre, ba în urcare, încă vreo 2-3 km, dominați covărșitori de opriri de trageri de sufluri. După acești 4 km îngrozitori, aproape de-a dreptul prin pădure, am scăpat de punctul galben și au mai fost cam 12 km de coborâre ușoară pe drum forestier până la Cladova. Acolo am oprit la un magazinul local pentru două beri și un suc. De acolo încă 10 km de șosea înapoi la mănăstire. Dan nu mai putea să schimbe foaia care îi rămăsese pe cea mai mică dintre ele și asta i-a micșorat vizibil atât viteza de coborâre, care oricum nu era punctul lui forte, dar și viteza de rulare. Max a căzut dar singurul contact a fost între un lemn și cască (ar trebui să ne luam și noi ceilalți, noi ceilalți care nu avem) și a scăpat nevătămat.

45 de kilometri, aproximativ 6 ore. Totul s-a încheiat cu o cină îndestulătoare la restaurant în Lipova.

Coke Will Have To Go

 Consumul de cola a scăpat iar de sub control. Inevitabil.

Acu vreo patru ani încercasem să reduc consumul de cola și reușisem, vorba aia reușisem, să ajung la o săptămână cu doar, aceeași vorbă, 3 litri de cola. Nu fiece săptămână, doar una, o dată, o dată și atât, experimentul fiind prezentat aici. Erau niște vremuri când aveam și comentarii la posturi.

Anul trecut, tot toamna, am fost mai îndrăzneț. Am reușit 30 de zile fără cola, deloc deloc. Pe la mijlocul acestei perioade postasem asta. Au trecut cumva acele zile și apoi am uitat de ce făcusem toată treaba. Nici acum nu mai îmi amintesc.

Și am revenit, pe la jumate de litru spre mai mult pe zi, ca întotdeauna, căci mai puțin e inutil și nu îți aduce prea multă satisfacție. Până nu bei primul pahar nici nu îți dai seama ce pierzi. Dar să bei un pahar și apoi să nu mai poți bea unul care să îl întregească pe precedentul e un chin. Pesemne așa trebuie să se fi simțit și Tantal, sau cine știe, să se simtă și acum.

Așadar planurile sunt mari din nou. Ultimele mele patru doze de cola zac în portbagaj, rămășițe ale mai multor six packuri minunate, și odată consumate și acestea nutresc speranța că nu îmi voi mai procura altele un timp îndelungat.

Totul pentru că mă cam dor încheieturile, genunchii și oasele dintre ele în timp ce alerg și trebuia scos un țap ispășitor. Fiecare cu motivele lui.

Cinci filme

Bune toate cinci. În ordine aleatoarie:

London Boulevard - Colin Farrell în încă unul din rolurile bune. Nu e In Bruges, dar filmul nu e o comedie. Keira dezamăgește un pic, nu atât prin personaj cât prin înfățișare. El proaspăt ieșit din închisoare nu reușește să se ferească de vechii prieteni. Ea vedetă de film ce are nevoie de protecție împotriva fotografilor insistenți. Mi-a plăcut.

Hanna - O fetiță este crescută până 16 ani pentru a se apăra și pentru a ucide, undeva la rece, să zicem Siberia. Adolescenta din ea, sătulă de singurătate, vrea să vadă lumea. Și tot felul de agenți o caută pentru a o ucide căci fetița are ceva aparte. Un action movie mai altfel. De la Joe Wright, cel ce făcut Pride & Prejudice, Atonement, The Soloist și va face Anna Karenina în 2012.

Paper Man - Un scriitor care nu se prea descurcă cu scrisul. Mai are pe deasupra și un prieten imaginar (Captain Excellent) și alte probleme de genul. Se retrage într-un mic orășel pentru a-și mai încerca norocul cu o nouă carte. Acolo se împrietenește cu o neașteptat de atrăgătoare adolescentă, Emma Stone, care are la rândul ei nenumărate probleme. Un film extraordinar.


We're No Angels - De Niro și Sean Penn scapă oarecum accidental din închisoare și se ascund într-o mănăstire fiind confundați cu niște preoți. O comedie ușoară și plăcută pentru o seară liniștită de toamnă. În plus, poate Demi Moore la cel mai bun rol al ei, unul secundar, dar bun deopotrivă.

Thor - Un fun movie reușit. Neașteptat de reușit. Cu un regizor atipic pentru un asemenea gen de film, Kenneth Branagh, specializat în ecranizări după piese de Shakespeare, cel puțin patru am numărat eu, și cunoscut, sau ar trebui să fie cunoscut, pentru Frankenstein, unde a jucat și rolul doctorului cu același nume. Am găstit filmul mult mai distractiv decât blockbuster-ele obișnuite. De precizat că Natalie e din nou peste Keira.

Despre blog, Faulkner și alte lucruri

Iata că a mai trecut o altă perioadă secetoasă pe acest blog. Au mai fost și vor mai fi (vezi aici). Bunul fierar a spus, în urmă cu nu mult timp, că nu contează numărul cititorilor ci calitatea lor. Măcar cititorii să fie de calitate dacă altceva nu e.

De curând citesc William Faulkner, Lumină de august. Vorba vine de curând. M-am apucat de ea, ca un făcut, la sfârșitul lui august, în concediu, în Cipru. Încă nu am terminat-o, dar am scuzele mele.  Și o să spun și de ce. Îmi vine greu. Îmi place ce se scrie dar am impresia că nu înțeleg mare lucru. Nu am mai întâmpinat asemena dificultăți de la o carte de-a lui Joyce și, cred, una de-a lui Claude Simon. Pe când la Joyce poate erau tot felul de referințe dubioase, gen Fellini, pe celălalt, pe Claude Simon (se prea poate să fi fost alt laureat Nobel) pur și simplu nu l-am ințeles. Ei bine la Faulkner e cu totul altceva, căci îmi place să-l citesc, e altfel. Mare scriitor Faulkner.

Să dau un citat, care îmi place și care se înțelege. Numai pentru citatul ăsta merită citit.

"[Lena] Dormea într-o magazie din spatele casei. Avea o fereastră pe care se învăţase să o deschidă în întuneric fără să facă nici un zgomot, deşi la început în camera aceea dormea nepotul ei cel mai mare şi apoi doi din cei mai mari şi apoi trei. Locui acolo vreme de opt ani înainte de a deschide fereastra pentru prima dată. Şi nu o deschise nici de vreo douăsprezece ori înainte de a-şi da seama că n-ar fi trebuit s-o deschidă   deloc.   îşi   zise,   «Asta   mi-a   fost   norocul.»
Cumnata îi spuse fratelui. Atunci băgă şi el de seamă că Lena se schimbase la trup, ceea ce ar fi trebuit să observe mai de multă vreme. Era un om aspru."

Higher Education Party, 2006

Puloverul acela îmi era incomod și călduros deopotrivă iar în rest, în rest nu îmi amintesc multe. L-aș pomeni pe Chirilă dar doar așa în treacăt. Totul se petrecea, cred, în prima parte a anului patru de facultate. Era un alt început, alte vremuri, când timpul trecea cu o imponderabilitate mai apropiată de copilărie ca niciodată, o perioadă în care 10 milioane pe lună erau suficiente pentru orice unui student, și în plus să îi rămână să meargă la întreg Szigetul anul următor. Erau alte necesități. Dar să nu deviez, când, de fapt, tot ce vroiam era să îl pomenesc pe Chirilă, așa în treacăt.

1st May Camping at Lake Tauț, 2010

Fiecare sărbătorește 1 mai

după bunul plac al lui, sau al prietenilor. Unii merg de 1 mai pe plajă la 2 Mai dar noi suntem mult, mult prea departe de mare. Lacul e prietenul nostru bun. El ne primește mereu, mai mereu, mai puțin de acel 1 mai, când n-a fost chip să găsim loc decât în bălăriile din împrejurimi. Să fie Tauț oaia neagră a lacurilor? Pesemne așa trebuie să fie. 

În 2007, de 1 mai, eram parcă ceva mai spiritual, sau poate doar ceva mai nefericit, căci scrisesem asta.

Stanciova Carriers, 2007

Nu mai îmi aduc aminte cum am ajuns în pădure. Nimeni nu își mai aduce aminte. Ideea ne-a fost inoculată pe nesimțite iar când am ajuns acolo lucrurile au devenit și mai ciudate. Speriatul gâștelor, săritul și tropăitul sincronizat, căciuli de fete purtate cu naturalețe pe capuri de băieți, activități care mai deunăzi ar fi stârnit oprobriul public erau atunci considerate neprihănite. Un lucru era cert: lucrurile nu erau în matca lor normală. Rătăcind prin pădure, căratul fetelor a părut cel mai firesc lucru.

După atâta hămălit, la revenirea în civilizație, tot așteptând hămesiți sarmalele, am descoperit o adevărată desfătare în chipsurile savurate cu smântână, pentru ca mai apoi să ne înfruptăm, mai în tihnă, mai cu nesaț, din sarmalele așteptate.

Golden Boys, 2002

Prefață: Introducerea categoriei
Având în vedere că o poză valorează o mie de cuvinte, să mai adaug și eu poate aș îngreuna o lectură ce se dorește a fi scurtă. Și totuși. Priviți poza. Acele (presupuse) o mie de cuvinte nici măcar nu se leagă sau formează propoziții în care eu nu am încredere.

Așadar, să spunem povestea

Golden Boys, 2002

Întâi și întâi în acel liceu fiecare oră se făcea în altă sală. Locul elevilor era pe hol, la alimentară, la Renașterea, la Cașoni. După doi ani elevilor li s-a dat o sală, o sală doar a lor, pe care și-au aranjat-o după bunul lor plac (vezi foto). Încet, încet renașterea a dispărut și a apărut bastionul cu batălii din evul mediu. O ușoară întoarcere în timp, spuneau gurile rele, chiar mai rele decât cele care spuneau „dă-te-n gâtu mă-tii”, spuneau alții. Liceul s-a terminat în timpul campionatului mondial. Restul merge mai departe.

Postfață: detalii
După liceu am scris câte o catrenă de calitate îndoielnică despre fiecare om din clasă. Acum am șters ce am putut din acea catrenă fără sa adaug nimic nou. Au rămas câteva cuvinte despre fiecare. Pornind din stânga (vezi foto), apoi în sus și continuând în formă de 2, numerotați:
01. Osi, sau Armando mai nou, ascultă muzică de ghetou.
02. Pompieru, animăluţ, 2 Pap, l-a votat pe Iliescu.
03. Avea o unghie lungă, chiar mai multe, dar o singura soră.
04. La mate des la tablă ieşea, și tuturor, dar tuturor ne plăcea.
05. Avea porecla Shakira dar de unde… asta nu mai ştiu.
06. I se zicea gogoşar, folosea mai mult haine Timberland.
07. Nu a avut cu mulţi tangenţe după cum a spus, cred, chiar ea.
08. Se mai rădea în cap, se mai îmbăta, mai purta ochelari, că fără, bine nu vedea.
09. I se mai zicea şi Daniel-San.
10 Cu o lucrare despre box ne-a făcut pe toţi să râdem.
11. Curea i se mai zice, fiindcă porci avea unora li s-a părut o poreclă propice
12. E cam ciudat să spună ceva despre el, e destul de complicat.
13. Zis şi schijă, femei vroia să aibă multe şi nu ezita să ne spună.
14. A folosit stingătorul, foc nu era dar funcţiona extinctorul.
15. A râs mult la un banc cu unguri bun, la colegiu parcă spunea că nu e aşa de greu.
16. A avut conflicte bune şi rele. Odată o minge ne-a dat, s-a spart aproape imediat

Și, Bonus, în ordine alfabetică, restul personajelor care au lipsit din poză din motive complexe deloc lesne de explicat:
17. Calităţi de sclav mai are, mâini lungi, la fel şi picioare
18. Nu cred că ea vroia să pară asemenea unui pitbull.
19. Arăta bine, şi cred ca pentru mulţi doar asta a contat.
20. Butura, butura era un cuvânt ce a fost spus de el, cu gura.
21. Ia-o spre pădure mai zicea, dar el fotbal chiar nu ştie.
22. E cu difuri, amplifuri, pentru mulţi o adevărată bancă de împrumut.
23. Despre hip şi rap discuta destul de des

Simițiți-vă liberi să completați. Simțiți-vă bine în general. Acum cum vă simteți? 

Gasthof Tirol, o dezamăgire

Vorba aia, pensiunea-i frumoasă, păcat că-i locuită.

Asta ca să se afle și de aici.