Excursie valenciană

Aveam un plan ascuns, același plan fățiș al unor prieteni: o săptămână în Valencia. Desecretizarea a avut loc la aeroport sub forma unei suprize.

La ieșirea din metroul luat de la aeroport am fost întâmpinați de niște plamieri adevărați. Vrând nevrând mintea mi-a zburat la Timișoara și al ei (și al nostru) primar Nic Robu. Acolo, acasă, palmierii pitici erau deja la adăpost de vremea toamnei. La hotel am avut puțin de furcă cu mașinăria ce elibera cartela de intrare dar cu răbdare, mai multă sau mai puțină, și perseverență am dovedit-o, cum le dovedim pe toate. Camerele, diferite dacă le luai una câte una, erau speciale, noi cu Tutankamon, iar ei cu India.

Orașul are de toate: centru vechi cu clădiri istorice, biserici vechi, cetăți, turnuri, muzee și străzi pietonale; Ciudad de las Artes y las Ciencias, un oraș în oraș cu arhitectură futuristă cu operă, muzeu de știință, cinema și oceanograf; bioparc cu faună africană; grădină botanică; poduri felurite, parcuri și străzi largi cu scuaruri între sensuri, scuaruri cu trotuare și piste de biciclete; marea, în care te poți scălda chiar și în mijlocul lui octombrie (plaja în sine și casele mi-au adus aminte Scarface).

Piesa de căpătâi e parcul care traversează orașul. O capodoperă. Nouă kilometri de verdeață pe fosta albie a râului Turia cu terenuri de fotbal, rugby, tenis, baseball, cu locuri de joacă, fântâni și multă iarbă. Locație ideală pentru plimbări, jogging sau biciclete și accesibilă din orice punct al orașului. Orice oraș ar trebui să aibă așa ceva.

Marea ne-a chemat și în ultima zi și ne-am dus la ea cu tot cu bagaje. Pe drumul către aeroport am făcut un popas și am mâncat lângă Mestalla, în zona campusului, la 100 Montaditos pentru a doua oară în acea săptămână. Fanii ocupaseră deja terasele din zonă pentru a se îmbărbăta înainte de meci, căci să tot fi fost cu două ore înainte de începerea jocului. Atmosfera era plăcută cum fusese toată săptămâna în Valencia.

Am ajuns acasă fără incidente la aproape două ore după miezul nopții. Parcă îmi și era deja dor.

Mi-a plăcut mult Spania dar iubesc România.

American Idiot (Titirezul din Taine)

Am de făcut o mărturisire. Eu am fost. Tocmai ce se încheiase ziua copiilor.

Din suflet

Și te întorci acasă de la lucru sau de oriunde și te crezi obosit, căci ce treabă ai făcut, și abia aștepți să îți bagi mașina în curte și să intri în casă. Și trebuie să aștepți după el pentru că trage de timp cât poate, pentru că e tot timpul ce îl are cu tine. Și el încearcă. Încearcă. Și tu îl strigi. Și el te evită. Dar întotdeauna se întoarce. Dacă întârzie prea mult te cheamă să îi deschizi. Și tu revii. Când îl auzi, căci ce știi tu când nu îl auzi... Dacă uiți îți spui că ai uitat nu că ești rău. Ce să îți spui. Ca într-o dimineață când nu îl aștepți să revină în curte. O să îi deschidă altcineva, se descurcă el... De parcă îi place să îi deschidă altcineva. De parcă zăbovește pentru că vrea să îi deschidă altcineva. Căci îi place să îl aștepți. Să stai cu el. Și îți spui că îți vei face timp. Cândva. Îți vei face. Da... îți vei face...Și acum îți toți repeți... Dar el trebuie să știe. El trebuie să fi știut toate astea. Trebuie să fi știut. Trebuie să fi fost mai deștept decât tine căci își făcea mereu timp pentru tine. Și e numai vina ta dacă ai dubii dacă a știut că l-ai iubit.

Of Johnnny... Cel mai tare câine dintotdeauna...