În contul lui

Rujoni cu Orlando șed liniștiți la masă și vorbesc despre toate cele pe un ton liniștit. Un ins bine trecut de treizeci de ani, George, îl recunoaște pe Orlando și luându-l la întrebări, pare asemenea unui crivăț ce se strecoară în atmosfera melancolică, ca un hoț, pe la fereastră.

- Ce faci bă?

- Bă bine, uite absolut nimic, stau și aștept ca lucrurile să fie altfel.

- Așa de pomană?

- Bă de pomană, mă stai să vezi, fac progrese rău de tot.

- Câte beri  ai băut?

- Nici nu mai știu câte beri am băut

- Și e bine mă?

- Mă e bine.

- Bravo bă. Te las. Vorbim noi.

Cu crivățul plecat și văzându-se la căldură, cei doi își recapătă aerul poetic.

- Stai și asculți plictisit, ce îți spune oricine. De parcă ai făcut tot ce ar fi fost de făcut, fără să faci ceva cu adevărat. Și apoi te întrebi și tu, ca și mine, de ce la final nu iese bine.

- Dar mă prinde bine rolul, să stau toata ziua în pat, și să aștept cuminte clipa-n care tot se va schimba.

- Totuși, până la urmă câte beri am băut?

- Nici nu mai știu câte beri am băut...

Un chelner se apropie cu o jovialitate ieșită din comun și le lasă nota de plată într-un coșuleț ridicol. E lesne de înțeles că nu mai știau cât aveau de plătit. Uneori mă întreb ce s-ar face ei fără Baba Chagaloo, care, de nicăieri venit, îl cutremură cu vocea sa pe mai sus pomenitul chelner:

- Trece-le în contul meu. Trece-le pe toate în contul meu.

Bitter

- Stockholm e un oras frumos, nu-i asa?
- Are un nume de sindrom.
- Marea e aceeasi dar nu esti deloc in apele tale.
- Bolkvadze uneori imi pare ca esti contra mea, dar cine stie. Am ajuns la concluzia strainatatea ma face tot mai acru.
- Dar ai stat atat de putin timp in Suedia
- Unul e Vilnius.

Junction

- What I thought those days was that the semiconductor-semiconductor junction needed a little diversity. It needed metal, just like the music in the 60s.
- I am tired of hearing you speak about your junctions Junction.
  

Trabajar

In prima zi la noul job, in birou eram 6 oameni. 4 romani si 2 nemti. Un roman o plecat si acum suntem 3-2. Chiar si in drum spre apartament m-am simtit ca in Timisoara intr-un tramvai care mi-a adus aminte cu placere, cum se intampla intodeauna cand imi aduc aminte de el, de Ciuhandu.

Dar am avut si intamplari cu care nu m-am intalnit in Timisoara. De exemplu, seara, dar mai apoi si dimineata, am avut probleme cu masina de spalat.

Acum astept cu nerabdare sa ma intalnesc cu niste prieteni de treaba la Bratislava. Uneori ma gandesc cu placere ca acum nu mai sunt nevoit sa trec prin Ungaria pentru a iesi din tara, dar in acelasi timp abia astept sa trec din nou pe la unguri, pentru ca asta ar insemna, desigur, ca sunt in drum spre casa.

Episod Pilot (2010)

Avem o porţiune de gazon unde se joacă nişte copii, măcar trei, cu o minge. Personajul, nostru îi vom spune Afirt pentru a nu dezvălui totul, se plimbă cu un aer tâmp, cu mâinile la spate. mai loveşte cu piciorul în vreo piatră, se mai uită la soare, zâmbeşte, îşi bagă capul în pământ, tasează iarba, chestii din astea. Scena nu trebuie să fie continuă ci uşor sacadată, cu un aer de film vechi, gen Charlie Chaplin. Chiar Afirt al nostru ar putea fi un fel de Charlie Chaplin, dar unul mai înalt.

La un moment mingea copiilor ajunge la picioarele lui. Nu o loveşte cu piciorul, ci se apleacă şi o ia, dar fără a-şi îndoi genunchii (Pe filmările lui Sile există scena asta, e o scenă bună). Ia mingea cu ambele mâinii şi le-o aruncă, cu pământul.

Tăiem brusc de la Afirt şi ne vedem de altceva pană pe la jumătatea episodului. Rămâne de văzut de ce ne vedem. La jumătatea episodului, mutăm pe Afirt care se află în faţa unui pupitru cu o hârtie uşor mototolită în mână. Îşi drege glasul şi începe:

Cra...Cra...
Corbul zbura...
Alerg prin padurea-necata in ceata.
Ii simt mirosul putred ce imi provoaca greata,
E-n urma mea,ma haituie-ntruna
Si calea n-o vad caci ascunsa e luna
Prin norii cei grei ce par a cadea odata cu ploaia marunta
Si urletul fiarei din nou ma-nspaimanta.
Cra...Cra...
Corbu-astepta...
M-afund incet prin desisul padurii
Simt sangele-mi cugrand prin coltul gurii
Si-n pieptul meu arde o rana adanca
Ingenuncheat zac in noroi lang-o stanca;
Mocirla e rece si suflu-mi ingheata
Si totusi e bine ca sunt inca-n viata
Din nou ma ridic si-ncerc a fugi.
Doi ochi ma tintesc ca niste faclii
E fiara nebuna,din nou m-a gasit.
Nu pot sa mai lupt,sunt prea obosit
Si frica imi trece,ma simt linistit
Din man-arunc jos taiosul cutit.
Pe fiara aceasta nu vreau s-o ucid
Si ochii-i inchid...
Cra...Cra...
Corbul manca.

Ne vedem din nou de treabă.

La sfârşitul episodului vom avea nevoie de un costum de corb uriaş. Corbul îl va înghiţi pe Afirt.