Boicot

Nu m-am prezentat la duelul din fiecare vineri în semn de protest faţă de un articol fără gust, un articol în care cel mai bun lucru a fost o referire la tenis. Permanenta deziluzie, un titlu potrivit până la urmă, nici măcar nu e despre Ronaldinho. L-am tot îndemnat pe maestru să renunţe la tenis şi să scrie despre fotbal, dar nu despre acest fotbal despre care a scris el joia trecută. Evident îi dau dreptate în privinţa faptului că ar fi de prost gust să îi luăm la şuturi pe băieţii lui Dan Petrescu. Îndrăznesc chiar să adaug că ar fi de prost gust să îl luăm la şuturi chiar pe Dan Petrescu nu doar pe băieţii lui.

Joia aceasta maestrul Cosaşu va scrie despre derby-ul din Manchester. Când mă gândesc că nu a scris nimic despre derby-ul din Milano, singurul oraş cu 2 câştigătoare de CL şi oraşul cu cele mai multe cupe ale campionilor, la egalitate cu Madridul, îmi vine un pic să îl tai de unde vreau eu pe maestru, dar apoi îmi trece şi îmi pare rău.

* Articolul lui Cosaşu pe care l-am boicotat e aici. Duelul se reia vinerea ce vine.

Despre "naţională" şi alte stele

Nu mă pot abţine, chiar dacă voi apărea plicticos, să nu observ o asemănare, tristă de tot, între România şi Milan. În vremurile bune ar fi fost o laudă cum nu se poate mai mare însă acele vremuri s-au dus încet. Sau să se fi dus brusc din ziua în care Ambrosini cânta cu bucurie "Lo scudetto metilo" ştiind că are asigurat un loc de titular?

Mă gândesc serios că şi Poli e în aceiaşi situaţie, în mare pentru că văd în Gigel Bucur un Pato mai bătrân, dar îndepărtez această previziune, care se prea poate să nu fie pe placul răţoiului.

Cu un mijloc care nu e în stare să ţină mingea şi un atacant care are nevoie să o primească în faţa porţii goale lucrurile vor sta foarte prost şi de acum încolo. Cum zicea Ancelotti când a vorbit prima oară cu Abramovici despre mijlocul lui Chelsea: "avem nevoie de mai multa calitate". Asta când acolo sunt Lampard, Ballack, Essien, Deco, Malouda, Joe Cole, Obi Mikel. Acum nu ştiu cât ştie Mikel dar mă gândesc că ţine mai bine de minge decât Tibi Ghioane al nostru. Ceilalţi mijlocaşi ai englezilor nu am nici o îndoială că se descurcă mai bine. Dar nu e nici o tragedie că Chelsea are un mijloc mai bun. Tragic e că Austria are un mijloc mai bun. Tragic e că Siena pare în multe cazuri să aibă un mijloc mai bun decât Milan chiar şi când Codrea e pe teren.

Sunt o grămadă de tragedii dar printre ele şi o comedie, o comedie neagră dacă se poate spune aşa, ca de obicei legată de transferuri. Se spune că Milan pregăteşte 30 de milioane pentru David Silva. Ar fi putut la fel de bine să spună că Marian Iancu pregăteşte 30 de milioane pentru David Silva.

Dar sunt şi lucruri mai puţin triste. Ancelotti, inventatorul pomului de crăciun proaspăt revenit la romb, i-a transmis lui Pato: "See you in Madrid". Dar parcă şi aste e tot trist nu-i aşa?

* Articolul lui Cosaşu cu care mă duelez e aici. Postaţi într-un comentariu care articol vă place mai mult. Scorul porneşte de la 1-0 pentru maestrul Cosaşu . Vă aştept la vot

Tragere la sorţi

În locul lui Kaka nu m-aş duce la Real şi atât. Adică de unde până unde să plec eu de la Milanul meu la Realul lui Florentino Perez? Dar el e naivul şi nu vinovatul. M-am gândit şi am găsit întreaga problemă: intrarea lui Berlusconi în politică îi obturează viziunea, şi nu numai pe a sa, ci şi pe a lui Galliani care acum nici măcar nu se mai poate imagina blond cu plete şi ochi albaştri. Unde este Milanul cu M mare?

Pe vremuri însă iubeau Milanul, zeci de milioane pe Nesta, Rui Costa, Sheva, Pippo, plus transferurile ratate ale lui Redondo, Rivaldo, Oliveira, sau să mergem chiar mai în urmă la Kluivert, Davids, Javi Moreno. Din 5 jucători tot se găseau doi care să confirme. Erau alte vremuri, cu totul altele. Absurd să te gândeşti la Milan economic. Marele Milan a fost orice dar nu economic. O risipă de bani, energie, valoare şi calităţi tehnico-tactice care îi făceau fericiţi şi pe mai puţin fericiţii Ionel Stoica şi Dumitru Graur. Risipă pe toate feţele.

Recunosc că nu mă uit şi nici nu cred că mă voi uita la campionatul european de tineret. Am văzut câteva secvenţe totuşi din Italia-Egipt de la cupa confederaţiilor. Lippi l-a propus pe Pirlo pe un post apropiat aceluia pe care îl folosea Il Luce, la Brescia, acum zece ani. Cineva trebuie să îi explice lui Lippi că într-un sistem cu 2 mijlocaşi defensivi şi un mijlocaş ofensiv Pirlo nu poate fi jucătorul ofensiv. Oricine dar nu Carlo. Nu putem transforma totul într-un pom de Crăciun. Şi nici Galliani. Galliani de astăzi ar spune că Pirlo e un mare campion şi poate juca şi pe postul de mijlocaş ofensiv şi nu numai. Pirlo defensiv ştim, dar Pirlo pe post de extremă? Pirlo pe toate posturile.

Tot vorbind despre fotbalul italian nu puteam să nu ajung la Bergodi. Era inevitabil. Cosaşu l-a pomenit iar eu, se ştie, mă duelez cu Cosaşu. Am aceeaşi părere despre Bergodi ca şi despre campionatul european de tineret: nu pot să spun că mă intrigă atât de mult încât să îl urmăresc.

Nu trebui să mai ştii "Împărat şi proletar" de Eminescu, trebuie să ştii doar "Tragere la sorţi" de Nichita ca să te gândeşti că Milan cu M mare se află în berlusconi cu b mic.


* Articolul lui Cosaşu cu care mă duelez e aici. Postaţi într-un comentariu care articol vă place mai mult. Scorul porneşte de la 1-0 pentru maestrul Cosaşu . Vă aştept la vot.

Alb şi negru

Încă îmi mai amintesc de Irina Spârlea şi de Ruxandra Dragomir. Puţin de tot, nu mult. Ştiu că la un moment dat erau ambele jucătoare în WTA top 16. Îmi amintesc cu plăcere de Irina Spârlea, nu ştiu de ce, îi găseam un farmec aparte. După 10 ani avenit Sorana. I-am văzut doar un meci şi nu are deloc prestanţa Irinei. Mai are timp, însă un lucru nu va reuşi niciodată. Irina avea un rever cu o singură mână.

De cealaltă parte, la băieţi, evoluţia tenisului pare o glumă. Îndrăznesc să adresez infama întrebare: A avut cineva ochii în lacrimi după un meci a lui Voinea, Pescariu sau Hănescu? În afară de Voinea, Pescariu şi Hănescu.

Ca şi Cosaşu, în faţa căruia mă înclin, neinspirat fiind, trec brusc de la sportul alb la sportul rege, dar nu la sportul rege în splendoarea lui, ci la o reprezentare mai aproape de ceea ce reprezintă Voinea, Pescariu sau Hănescu în tenis, un fotbal în alb negru, mai mult negru. La Braşov Dinamo a pierdut un meci şi un campionat pe care aproape nimeni nu credea că îl va pierde. La Timişoara suporterii au aplaudat echipa adversă după ce a câştigat. Nu s-a mai întâmplat de când a pierdut cu 8-1 în faţa Stelei. Acum a pierdut doar cu 2-1 dar a pierdut şi campionatul, în sezonul când a fost poate cel mai aproape de titlu din... dintotdeauna. Adevărul e că dacă nu aplauzi când pierzi cu 8-1 sau când pierzi campionatul, când să aplauzi?

După meci Gabi Balint a fost demis de Marian Iancu, un om neaşteptat de gras de fiecare dată. Cred că petrolistul Marian Iancu, supranumit Jabba the Hutt, a băut tot Milkshake-ul pe care a putut să îl bea, dar nu va putea fi niciodată Daniel Plainview. Claudio Zambon, un alt nume greu, l-a numit pe Iancu "prostul numărul din fotbalul românesc". Deocamdată petrodolarii se văd doar în fotbalul color.

* Articolul lui Cosaşu cu care mă duelez e aici. Postaţi într-un comentariu care articol vă place mai mult. Scorul porneşte de la 1-0 pentru maestrul Cosaşu . Vă aştept la vot.

Naşul

A mai trecut o finală. Mă cam obişnuisem să îl văd pe Ancelotti din doi în doi ani dar anul acesta a lipsit şi nu oriunde, ci tocmai la Roma, oraşul care îi place atât de mult. Îi plăcea mult lui Ancelotti în liga campionilor, dovadă şi titlul autobiografiei sale: "Preferisco la coppa", o carte ce nu trebuie să lipsească din nici o bibliotecă.

Prima finală a fost la Manchester, pe terenul finalistei de deunăzi. Cea mai urâtă finală s-a scris atunci în presa străină. Inepţiile obişnuite ale presei care astăzi exultă după victoria Barcelonei. În acea seară Ancelotti a auzit un cântec al tribunei, cântec ce nu l-a uitat şi patru ani mai târziu l-a cântat pe San Siro alături de întreg stadionul.

Au urmat două finale cu Liverpool, apoi două sezoane ratate complet şi o ligă a campionilor tristă cu Milan absentă. În semifinale Guus are încă o dată ghinion (nu cred că l-a uitat încă pe Ambrosini). Nu mai există rivali, Barcelona câştigă iar Guardiola îi dedică victoria lui Maldini. Ar fi fost a şasea lui cupă.

Despre finală nu pot fi spuse multe. Ioaniţoaia a tratat exhaustiv problema exaltării în timpul meciul fiind sedus peste puterea lui de aşa numita ţesătură de pase a scunzilor mijlocaşi catalani. Finala a fost cel mult captivantă, să folosesc termenul reţinut al lui Cosaşu. Totuşi având în vedere că pentru el finala a avut o miză, el fiind un fan Manchester autodenunţat, mă simt nevoit să revin şi să îmi retrag adjectivul alăturat finalei mai devreme, mai ales când cel mai captivant moment al finalei mi-a părut a fi la decernarea medaliilor învinşilor. Atunci dintre cei toţi douăzeci şi ceva de învinşi şi cei câţiva oficiali, doar Cristiano Ronaldo şi Silvio Berlusconi s-au pupat pe obraji.

Ce finală ar fi fost cu Ancelotti. Sau Maldini. Ar fi fost a şasea lui cupă.

Dar aşa... A mai trecut o finală şi atât.

* Articolul lui Cosaşu cu care mă duelez e aici. Postaţi într-un comentariu care articol vă place mai mult. Scorul porneşte de la 1-0 pentru maestrul Cosaşu.

Vinerea

Am ajuns şi la finari. Destinaţia de vineri: fotbal, şi se va lăsa şi cu un poll. Aşa cum am mai repetat, exasperant de-a dreptul, joia scria Radu Cosaşu. Eu am decis joia să am un program liber ales dar nu sunt un laş pentru a evita duelul.â, aveam doar nevoie de ceva mai mult timp.

Duelul va fi în fiecare vineri între mine şi maestrul Cosaşu: Articolul meu sau articolul lui. Fiindcă valoarea maestrului este indiscutabilă mi-am acordat fără remuşcări 24 de ore în plus în care să încerc să echilibrez balanţa.

În fiecare vineri voi posta un link cu articolul lui Radu Cosaşu scris o zi mai devreme şi apoi va urma articolul meu. Voi posta şi un poll în care unii dintre voi, aşa ar fi frumos, veţi alege care articol v-a plăcut cel mai mult. Voi vota şi eu şi, pot să vă spun de pe acuma, toate voturile mele vor merge la maestrul Cosaşu. Strict valoric. Dacă te gândeşti puţin aşa ar fi şi etic, căci dacă eu mi-am îngăduit o zi în plus, pot să îi îngădui şi lui un vot avans.

Până la urmă nu-i nici o ruşine să scrii mai prost decât Radu Cosaşu. Toată lumea o face.