Pages

Wednesday, December 16, 2009

Cosaşu trebuie citat!

Recunosc că am renunţat, pe o perioadă nedeterminată, la duelul din fiece vineri anunţat cu surle şi trâmbiţe exact în vinerea în care fratele meu făcea 31 de ani.

L-am boicotat pe maestru după câteva articole nereuşite. Astăzi aveam multe articole de recuperat. Le iterez pe toate şi voi şi cita pe alocuri. Merită! (deja al doilea semn de exclamare după cel din titlu, Cosaşu ăsta mă entuziasmează)

Ultimul articol al său, cu un titlu ca pe vremuri de reuşit, Maturi şi neliniştiţi, este despre Urziceni, exact ca şi cel în care am început boicotul.

Penultimul articol, Cu sentimente melancolice, ar merita un premiu pentru paragraful al doilea din care voi cita câte ceva imediat (nu de alta dar nu multă lume face click pe linkuri, deşi eu recomand). Articolul este despre prestaţia de luat la şuturi a echipelor româneşti în cupa UEFA.
"Trec la întrebările apăsătoare: ce face Timişoara cînd are un 1-0 uluitor în minutul 2? Face cu determinare pasul înapoi (nu am găsit altă rimă)."
"Şi o a treia… dar s-o lăsăm, numai “a treia a lui Beethoveen” e eroică."

Merg mai departe. Un titlu ca Da, votez Bursucul nu mai are nevoie de nimic. E deja mai bun, oricât ar aştepta Ioaniţoaia să scrie un articol în care câte cinci-şase cuvinte sunt scrise cu majuscule fără nici un motiv anume.

Şi mai departe Cosaşu ne răspunde la întrebarea Ce fel de scor e 1-0 în Scorul cel mai obositor.

Cam astea ar fi ultimele patru. Mai reiau odată citatul despre Timişoara - Ajax. Dacă nu îl ştiţi pe Mateiaş, căci despre el e vorba, întrebaţi-mă.
"Ce face Timişoara cînd are un 1-0 uluitor în minutul 2? Face cu determinare pasul înapoi (nu am găsit altă rimă)."

Monday, December 14, 2009

Ştire bombă (Laitmotive)

Baba Chagaloo aşteptat mai devreme anul acesta!

Adrian Georgescu, în articolul Aşteptând miracolul, ne spune, cu acelaşi ton cu care Radu Banciu ne anunţa anul trecut că Moş Crăciun a fost văzut în ofsaid, că Moş Crăciun este aşteptat de conducerea clubului să vină mai devreme şi să rezolve meciul de la Atena. Este vorba de conducerea clubului Dinamo, căci ei aşteaptă miracolul şi la fel ca Orlando Trandu, şi ei la rândul lor, îl aşteaptă pe Baba Chagaloo să vină să facă lucrurile să fie altfel.

Prima întâlnire a lui Orlando cu Baba Chagaloo aici, putem observa cum Orlando Trandu se schimbă încet deoarece se uită la tenis aici, despre bătrâneţea lui Orlando, în care încă aşteaptă ca lucrurile să fie altfel, puteţi citi aici.

Nu ştiu de ce am trasat aşa o dungă brutală pestea soarta lui Orlando, ca să îl parafrazez pe Liviu Rebreanu. Bag mâna în sac şi scot un citat, "citatul", unul din "citatele", din 2046. "I also like the story to have a happy ending but I don't know how to write it. Some years back I had a happy ending in my grasp but I let it slip away".

Tuesday, December 8, 2009

Jessica Stroup

Wasting my time clicking on the links of my mozilla bookmark toolbar I landed on imdb.com's main page. Jeff Bridges playing a country singer, Julia Roberts in another movie with the director she worked with on Pretty Woman. The usual stuff. On the right the gallery of the week. Variety 3rd Annual Power of Youth. Something pretty there too.

Since it's too late now to post hundreds of thousands of pictures with Ziyi, Keira or Christina Ricci, I thought a fresh face might be more appropriate.

It is Jessica Stroup, born 23rd of October, 23 years ago, star (or just a cast member, of course I don't watch it) of the new 90210 (Beverly Hills series).

For other pictures of her you can click here, but I strongly believe (like our almost president likes to say) that she showed her best at this Power of Youth gathering. This will probably be the last we hear about her, but to be fair with her looks, you can see a screenshot of how her character looks like in 90210 at the end.

























Monday, December 7, 2009

Clubul select şi bunul fierar


Este vorba de clubul celor care intră/comentează pe acest blog, un blog bun şi solid, dintr-un punct de vedere îngust şi subiectiv. Nu risc o enumerare explicită a membrilor pentru a nu se simţi nimeni stingher într-un asemenea club, cum am mai zis, un club select. Trifa şi Chiţu sunt exluşi din start, chiar dacă ar intra pe aici, deşi nu e cazul, pentru a evita orice asociere nefericită a celorlalţi.

În afară de mine, doar o mână de oameni intră pe acest blog, o mână neaşteptat de mică raportând la conţinutul uriaş, şi în acelaşi timp dens, de informaţii utile, necesare şi suficiente prezente aici.

Dar cine sunt aceştia? (mă întreb cu o mină ca a lui John Cleese, mai ou sont le voyageurs)

Există oameni care fac nişte căutări total nelalocul lor: "sireturi albe de bocanci", "defect in materiale", "rasuflul de usurat", "sotul mereu nemultumit", "joc circus con il leone" sau "pleskavita" şi ajung la mine. Absurd. Dar ce mă unge la suflet e că la o căutare pe google cu rasufulul de usurat, chiar şi fără prepoziţia de, primul link returnat sunt eu. Aceştia sunt vizitatorii accidentali.

Intră şi câţiva cunoscuţi, nu mulţi. Voi încerca să îi grupez cumva să încapă toţi: vizitatorii cu care am fost cel puţin o dată la Sziget.

Mai sunt vizitatorii ocazionali şi/sau neidentificaţi. În segmentul ăsta, ăsta e target-ul pe care vreau să îl extind ( căci cine ştie când mai merg la Sziget), mai am de lucru. Când vor fi mai mulţi poate câţiva se vor şi identifica şi voi avea şi vizitatori identificaţi.

Şi mai îi unul, nu ştiu cine naiba îi, necunoscut, îi unu, mereu incognito, mereu cu alte id-uri şi mereu cu alte linkuri, linkuri care sunt mereu site-uri porno, mereu altele, mereu alte site-uri cu ruşini.

Tuesday, December 1, 2009

Ce mai face Gila?

Nici nu mai ştiu cât timp a trecut de când l-am vândut pe Gilardino la Fiorentina.

Nu a explodat la Fiorentina cum o făcuse la Parma unde dăduse câte 23 de goluri în două sezoane consecutive, dar tot a reuşit 19, mai mult decât orice jucător de la Milan.

Campion mondial în 2006, absent din lotul Italiei în 2008, a revenit totuşi la naţională unde, după un gol egalizator important cu Irlanda în penultimul meci din preliminarii, fără nici un dubiu de henţ, şi un hattrick autentic (trei goluri, toate unul după celălalt, consecutive adică) prin care a întors în ultimele minute surprinzătorul avantaj al ciprioţilor chiar la Parma, are şanse să fie titular la următorul campionat mondial, cel din Africa de Sud. Tragerea la sorţi va fi Vineri, 4 decembrie, dacă asta ar avea măcar o oarecare importanţă.

Un prieten care merge la sală mi-a adus la cunoştinţă că în ultimul meci, pe San Siro, cu Intermerda mama lor, a făcut o fază rară. Adevărul e că mai face giumbuşlucuri din acestea Gilardino, se descurcă ceva mai bine când mingea e în aer, majoritatea goluri fiind cu capul. La Parma dădea şi voleuri, foarfeci, dar să nu ne mai aducem aminte.

Să vă arăt totuşi ce a făcut duminica ce a trecut, eu rămânând oricum acelaşi fan al lui, indiferent de prestaţii:


Vă recomand să vedeţi şi cele două goluri ale lui Huntelaar, din prelungiri, cu care Milan a câştigat cu 2-0 la Catania. Primul gol aici, dar mai ales al doilea gol aici.

Thursday, November 26, 2009

Când apar dezbaterile sănătoase?

Nici nu mai ştiu cât timp a trecut de când nu am mai pus ceva pe blog. În curând soseşte Baba Chagaloo, vorba aia, nici un articol fără Baba Chagaloo, şi sper ca măcar el să pună ceva în sac. Ce poate fi mai trist decât un Baba Chagaloo cu sacul gol? Poate un Baba Chagaloo, cu cei de la AB4 în hol, cu capul gol? E măcar un pic de loc de dezbatere aici? Or this is getting rather silly and we should move to something completely different? The Larch!

Apariţia lui Rocco Siffredi într-un film de Ridley Scott sau James Cameron aţi privi-o cu respect sau aţi considera-o doar un alt capriciu de-al lui Rocco? De ce ar avea nevoie de alţi regizori când a regizat şi el destul de multe filme la viaţa lui. L-ar inhiba Ridley Scott pe Rocco Siffredi? Gladiator sau Ass Collector?

Crin, Geoană sau Băsescu. Aici nu se dezbate politică, poate decât dacă se ajunge la politică, din greşeală, neputinţă sau bunăvoinţă, de la dezbaterea de la punctul de mai sus.

Despre henţul lui Henry din barajul cu Irlanda au auzit mai toţi care ştiu ce înseamnă ofsaid. Dar melodia, melodia o ştie careva? What happened to dreams of the boys in green. Henry the little rat (aduce a Chiţu puţin?), he deserves a bloody slap. He cheat it. He cheat it. Melodia, o parodie după Beat It a de ce nu regretatului Michael Jackson, poate fi ascultată aici. Vă place? Nu vă place dar măcar aduce a Chiţu? Gabilondo nu are nici o selecţie la naţională?

Ce se poate face de în weekend-ul premergător zilei naţionale? Unde se poate bea mai sănătos ca o dezbatere? Băncile de lemn cu mese solide sau scaunele cu 3 picioare şi mese rotunde? Ia mai duceţi-vă toţi în morţii mă-sii.

N-am ce zice mă, n-am ce zice, Baba Chagaloo, Rocco, Chiţu, Gabilondo... alţii n-am. Dar mai aştept şi mai caut. Bukowski nici nu mai ştia câte beri a băut aşteptând ca lucrurile să fie altfel.

Vă aştept, vorba aia, prieteni, să dezbatem!

Thursday, November 5, 2009

Watch Alec Baldwin

Watch, by all means necessary, Alec Baldwin in 30 Rock. He has gone a long way since Beetlejuice. I didn't see him much in comedies but I really enjoyed the Last Shot, maybe the role that brought him closer than anything else he did to the role of the now should be famous Jack Donaghy.

So watch, again, by all means, Alec Baldwin in The Last Shot, a laugh out loud movie where Alec, an FBI agent, finds Matthew Broderick, a screenwriter, and try to make a movie in order to take down a famous mobster. Let me paste a quote about his dog:
Joe Devine: Delores, I have these presents I wanna give to Sasha. Where is she?
Delores: I'm sorry, sir. Your dog is dead. She killed herself.
Joe Devine: What?
Delores: The Jacuzzi. She threw herself into the Jacuzzi. I tried to find you. It was horrible.
Joe Devine: Oh, no. Maybe she fell in.
Delores: Oh, there was a witness. Alejandro, the gardener's son. It was suicide.

Watch, at all costs when the time comes, Alec Baldwin at the Oscars. I read this news here. It looks like Alec Baldwin and Steve Martin will co-host the Oscars this winter. It could turn out to be something extraordinary.

I want to be sure I made my self clear so I recap: Watch 30 Rock, The Last Shot and the next Academy Awards.

Tuesday, October 27, 2009

200

Notă: Nu am mai scris de ceva vreme. Articolul 200 merită ceva deosebit chiar dacă deosebit nu înseamnă neapărat ceva reuşit. O să mă chinui un pic cu linkurile aşa că faceţi click, mai vedeţi şi voi ce am scris în tot timpul ăsta, irosit de-a dreptul. Irosirea timpului pierdut, Marecel Proust ăla nu era prost, ştia el ce căuta. Aştept mai multe comentarii de la voi, mai ales de la tine Chiţule!

Nu ştiu ce aveam de gând când am început chestia asta la începutul lui 2007 dar pare-mi-se mie că nu prea mi-a ieşit.

Să le luăm pe rând. Am creat o categorie Mock Me, şi am început printr-un articol în care era prezentată o poză cu o burtă, burta mea. O poză cu păreri diferite de genul: "mă ce păr mare ai şi burtă", "mă poza asta îi genială rege", "mă da ai burtă mai mare decât oamenii normali. Guşa aş fi fost mai interesat să o văd", sau chiar "-Bună ziua băbutzo! -Castravetzi maică". Articolul cel mai productiv din această categorie. După un timp am retras acea poză cu burta, o burtă care a crescut sau a rămas aceiaşi de cele mai multe ori, de ceva mai puţine ori a şi scăzut. Articolul cu retragerea pozei cu deja notoria burtă nu a avut nici pe departe acelaşi succes, înregistrând un mare şi rotund "0" în dreptul numărului de comentarii.

Nu m-am lăsat descurajat. Am postat în continuare poezii (selecţie: Telefono, Poesia di cronaca sau Lascivia, Nu trebuie mai ales să înţelegem, această ultimă poezie bazată pe linkurile de aici), am scris despre filme (selecţie: Scarecrow, Little Miss Sunshine, The Fountain, Sweeney Todd, In Bruges, toate filme aici), am comentat un pic şi despre cărţi aici, am supus atenţiei melodii precum Cat Power - The Greatest, Comandante Che Guevara şi altele găsite sub eticheta Music aici.

Am scris şi despre Milan, despre transformarea nereuşită din romb în pom de crăciun, despre aducerea lui Oddo (semnalată recunosc, cu prea mult entuziasm din partea-mi), despre întreaga poveste a eşecului începută nu cu mult înainte de începutul acestui blog. Tot pe acest blog l-am rugat pe Kaka să nu plece aici, şi am avut chiar şi neruşinata speranţă să scriu un articol cu următorul conţinut: "Anul asta in 28 septembrie se joaca Milan - Inter. Ar fi ceva daca as ajunge la meci." şi nimeni nu şi-a bătut joc de mine. Trebuia făcut ceva!

La un moment dat am încercat să mă organizez. Să scriu chestii mai personale pe yahoo 360. Apoi am încercat să mă organizez altfel. Să scriu lunea despre filme, marţea povestiri, miercurea despre cărţi, joia ceva liber ales, şi vinerea, proiectul meu cel mai ambiţios, vinerea urma să fie duelul meu cu Radu Cosaşu. M-am duelat de câteva ori, apoi Cosaşu a intrat în concediu, apoi a început să scrie despre tenis, nu reuşeam să mă lupt cu el cu nici un chip. Nu se implica nimeni în acest duel, ba unii mă mai şi întrebau dacă maestrul Cosaşu (ei nu îi zic maestrului maestru, şi de fapt nu e vorba de ei, o singură persoană m-a întrebat) ştie că mă duelez cu el. Am încercat să revin la duel în septembrie sforţându-mă cu greu să scriu ceva despre naţională, apoi l-am boicotat după un articol nemulţumitor al maestrului despre unirea urziceni. Atunci maestrul Cosaşu a început să joace murdar. Mai întâi un articol despre retragerea lui Andrei Pavel, pe care nu îl cunosc aşa cum îl cunoscuse el, apoi cu un articol în care îi cita pe cei care comentează la el pe blog când ştia foarte bine, sau cel puţin ar fi trebuit să ştie, că eu nu prea am comentarii pe blog. A treia lovitură a fost cea mai letală, un articol cu subtitlul "Vai, protestul batistei albe nu e de nasul bucureşteanului!". Era clar că nu îi pasă de protestul meu. Nu eram pregătit să mă duelez cu el, dar acum mă pregătesc şi voi reveni.

S-au întâmplat multe de când am început acest blog, unele întâmplări semnalate, alte nesemnalate desigur. Am terminat facultatea, Chiţu a rupt orice legătură cu lumea pe care o cunosc, am fost la Rock la Mureş în 2007, primul festival serios la care am fost, apoi am fost la Sziget o lună mai târziu (link1, link2), prima oară când am ieşit din ţară. În 31 decembrie 2007 am încercat să mergem la Viena dar nu am reuşit să ajungem nici măcar la Budapesta, şoferul pierzând controlul vehiculului pe autostrada înzăpezită. A fost singurul meu revelion petrecut în Ungaria şi totodată singurul într-un spital. M-am combinat cu Christine şi nu, nu la cartelă (o glumă proastă şi acum când încă lumea ştie de reclamă), Andra (rockeritza din povestea de la rock la mureş) s-a mutat la Koln şi cu ocazia asta am ajuns şi altundeva decât în Ungaria. De la Koln am plecat spre Amsterdam (aici eram eu, Christine, Andra şi Sebi) unde am fumat Laughing Buddha sau cum s-o fi numit într-o cafenea şi apoi ne-am plimbat prin Red Light District unde fetele (sau să zic curvele???) se mişcau în vitrine iar lebedele numeroase (lebede lebede) se plimbau pe unul din nenumăratele canale din Amsterdam. Altceva... Alex e prin Cipru, Trifa a fost în China, Pinkie a fost în State, Chiţu a fost tocmai în Polonia. Eu am fost până în apropiere de Nurnberg să iau maşină, am fost la un festival de film la Cluj, şi acesta primul festival de film la care am fost (mai fusese un cenaclu de scurtmetraje sau reclame de la care am fugit dar nu cred că trebe numărat). Vara asta am mai fost o dată la Sziget şi de acolo am mers prin Slovenia (am fumat ţigări mentolate în Maribor) spre Veneţia. Am făcut baie în mare la Jesolo (prima oară când am făcut baie conştient în mare, deşi cineva ar putea dezbate că la patru ani eram mai conştient decât acum), apoi am făcut baie la Balaton şi ne-am întors. Cred că a fost o recapitulare suficientă dar nu necesară. Întrebare în afara concursului: Vi-l mai aduceţi aminte pe Lipovan?

Pentru ca articolul să fie unul circular vreau să readuc în discuţie burta de la început, burta mea. De câteva săptămâni merg la sală pentru a o păstra în dimensiuni rezonabile. Am fost şi sâmbătă la sală şi cred că în acea zi s-a căsătorit Pap. Nu l-am văzut. Aş vrea să îl văd pe Chiţu când se căsătoreşte totuşi. Măcar o secundă. Dar cum am mai spus, Chiţu pare că a rupt orice legătură cu lumea cunoscută.

Un articol 200 masiv. Articolul 100 a fost cam scurt dar închei în acelaşi spirit.

Aştept comentarii.
and you can also mock me!

Wednesday, October 14, 2009

Tess d'Urberville, de Thomas Hardy


O carte care mi-a plăcut destul de mult. Am terminat-o cam acum două săptămâni şi de atunci am mai terminat o carte, însă toate la timpul lor.

Tess mi-a adus aminte, într-o oarece măsură, de Doamna Bovary şi, mai ales de Roşu şi negru. Desfăşurarea relaţiilor din acele vremuri are farmecul ei.

Tess Durbeyfield face parte dintr-o familie săracă care descoperă chiar de la începutul cărţii că de fapt se trage dintr-o familie nobilă, d'Urberville. Desigur că asta nu îi ajută foarte mult însă e o hrană sufletească pentru tatăl ei. Când le moare calul, o resursă importantă a famliei, Tess se lasă convinsă să meargă la familia d'Urberville la câteva mile depărtare, o familie bogată care s-ar putea îndupleca să îşi ajute rudele mai sărace.

Înainte de această decizie care se va dovedi a avea o grămadă de consecinţe, are loc o scenă asemănătoare cu cea din Ciuleandra, cartea lui Liviu Rebreanu. La un dans al fetelor din sat, cu ocazia nu ştiu cărei sărbători, un tânăr străin se decide să li se alăture. Este pus în situaţia de a-şi alege ca parteneră de dans pe oricare dintre fete. Alege o fată la întâmplare şi abia la sfârşitul dansului, când pleacă o observă pe Tess. Deşi se gândeşte de câteva ori să se întoarcă tânărul îşi continuă drumul încercând să îşi ajungă din urmă tovarăşii de călătorie, Tess rămânând privindu-l până ce umbra acestui dispare în depărtare.

Nu vreau să dezvălui mai multe din ce se petrece în carte, aceste întâmplări au suficiente repercusiuni în desfăşurarea celorlalte evenimente.

Finalul cărţii, fără să îl dezvălui desigur, a fost excelent, mult mai bun decât mi-aş fi imaginat în timp ce citeam. Aveam impresia unei cărţi bune care se va termina nereuşit. Cât de mult m-am înşelat, dar doar în ce priveşte finalul.

Recomand.

Monday, September 21, 2009

Boicot

Nu m-am prezentat la duelul din fiecare vineri în semn de protest faţă de un articol fără gust, un articol în care cel mai bun lucru a fost o referire la tenis. Permanenta deziluzie, un titlu potrivit până la urmă, nici măcar nu e despre Ronaldinho. L-am tot îndemnat pe maestru să renunţe la tenis şi să scrie despre fotbal, dar nu despre acest fotbal despre care a scris el joia trecută. Evident îi dau dreptate în privinţa faptului că ar fi de prost gust să îi luăm la şuturi pe băieţii lui Dan Petrescu. Îndrăznesc chiar să adaug că ar fi de prost gust să îl luăm la şuturi chiar pe Dan Petrescu nu doar pe băieţii lui.

Joia aceasta maestrul Cosaşu va scrie despre derby-ul din Manchester. Când mă gândesc că nu a scris nimic despre derby-ul din Milano, singurul oraş cu 2 câştigătoare de CL şi oraşul cu cele mai multe cupe ale campionilor, la egalitate cu Madridul, îmi vine un pic să îl tai de unde vreau eu pe maestru, dar apoi îmi trece şi îmi pare rău.

* Articolul lui Cosaşu pe care l-am boicotat e aici. Duelul se reia vinerea ce vine.

Wednesday, September 16, 2009

Lapte de mamă, de Edward St. Aubyn

Tocmai ce am terminat această carte. Reiterez că ar trebui să citesc ceva mai mult.

E greu să găsesc cuvinte despre o carte care nici nu mi-a plăcut prea mult, nici nu prea mi-a displăcut. Pot să spun că prima pagină m-a cam enervat, dar apoi pe parcurs a fost ok însă nu a avut un punct culminant iar finalul nu a adus nimic deosebit, aşa cum îmi place mie să aducă orice carte sau film.

În carte este vorba de încă o familie disfuncţională cum sunt atâtea, o familie din patria celor de la Monty Python. Pe scurt alcătuirea familiei în ordinea numerelor de pe tricouri, vorba celor mulţi, Sorin Hobana, Dumitru Graur, Ionel Stoica, Cristian Ţopescu sau, de ce nu, chiar a lui Ilie Dobre.

Soţul, Patrick Melrose, care este mereu nemulţumit şi nesatisfăcut, din cauza soţiei, mamei şi sau chiar a lui. Are mereu replici sarcastice la adresa tuturor, cochetează cu adulterul şi începe să bea destul de mult.
Soţia, Mary Melrose, este dedicată 24 de ore din 24 noului născut, pe toată durata cărţii, 3 sau 4 ani, apetitul ei sexual fiind inexistent. Mama lui Patrick lasă moştenire casa unei fundaţii şi îl enervează peste măsură pe fiul ei.
Copiii: Robert, copilul lor de 5 ani, din perspectiva căruia începe cartea pentru ca mai apoi să treaca la perspectiva adulţilor, pare a avea nişte gânduri neaşteptate pentru un copil. Thomas, noul născut, stă mereu cu mama lor şi foloseşte şi el nişte cuvinte neaşteptate când începe să vorbească, cum ar fi traducerea în franceză a mistreţului.

E a patra carte despre această familie, nu ştiu însă nimic despre primele trei.

Tuesday, September 15, 2009

LaserTag Bucureşti 2007

Notă introductivă: Fiindcă e marţi şi nu am nimic nou de povestit continui migrarea de pe 360. Ce e mai jos am scris în octombrie 2007, despre cum a fost în Bucureşti la un team building IBM la LaserTag. De notat ultima frază puternic marcată de filmul cunoscut sub numele de 2046.

Microundele ucigaşe


Echipa noastră era formată iniţial din patru persoane, dar la al doilea meci am fost cinci (eram cei mai tari) . După ce Prunele Electrice, Lucky Strike, Viola, Milka sau Maşina de spălat trăieşte mai mult au fost propuse, ne-am intitulat Microundele ucigaşe (în poză).



Primul meci a fost frumos. Happiness and loneliness… I kill you with za laser… Loneliness kills my work… I got killed by za lasers… Loneliness kills my world… Dj Tomcraft ăsta o fost şi la Periam Port. Cert e că i-am nimicit (eram cei mai tari), eu jucând un rol nesemnificativ.

Al doilea meci a fost ok. A fost şi ultimul. Ăştia erau mai experimentaţi (noi eram cei mai tari) ceea ce ar putea insemna că noi, Microundele Ucigaşe, ne-am distrat mai bine, judecând după descensiunea atmosferei din battlefield. Muzica de afară a fost simţitor mai bună, am avut Carlsberg pe voucher, sună prost dar să tot fie, and we had cookies.

Who won the so called Intelligent Battle Mission? Irrelevant.

If someone would ask me why I left the Intelligent Battle Mission, like Intelligent Battle Mission was some sort of year you get out of using a futuristic train, I would want to laugh like a god.

Monday, September 14, 2009

Filme de început de septembrie

Săptămâna asta nu am văzut decât două filme, în rest am văzut sau revăzut multe episoade din 30 Rock precum şi două episoade din sezonul nou din Monk.

Ghosts of Girlfriends Past (2009) - o abordare "modernă" la A Christmas Carol a lui Dickens, o altă comedie romantică a lui Matthew, nu cea mai bună a lui. Pe vremuri când avea roluri mai minore, apărea în filme mult mai bune, A Time to Kill, Contact sau Amistad fiind filme care ar trebui văzute de toată lumea. Un rol bun în Ghosts of Girlfriends Past îl are Michael Douglas pe care nu l-am mai văzut de multă vreme. Nota 6-7.

Monsters vs. Aliens - o animaţie-comedie bunicică şi un film plăcut de urmărit dar ar fi putut fi mult mai mult. Nota 7-8.

Friday, September 11, 2009

Despre "naţională" şi alte stele

Nu mă pot abţine, chiar dacă voi apărea plicticos, să nu observ o asemănare, tristă de tot, între România şi Milan. În vremurile bune ar fi fost o laudă cum nu se poate mai mare însă acele vremuri s-au dus încet. Sau să se fi dus brusc din ziua în care Ambrosini cânta cu bucurie "Lo scudetto metilo" ştiind că are asigurat un loc de titular?

Mă gândesc serios că şi Poli e în aceiaşi situaţie, în mare pentru că văd în Gigel Bucur un Pato mai bătrân, dar îndepărtez această previziune, care se prea poate să nu fie pe placul răţoiului.

Cu un mijloc care nu e în stare să ţină mingea şi un atacant care are nevoie să o primească în faţa porţii goale lucrurile vor sta foarte prost şi de acum încolo. Cum zicea Ancelotti când a vorbit prima oară cu Abramovici despre mijlocul lui Chelsea: "avem nevoie de mai multa calitate". Asta când acolo sunt Lampard, Ballack, Essien, Deco, Malouda, Joe Cole, Obi Mikel. Acum nu ştiu cât ştie Mikel dar mă gândesc că ţine mai bine de minge decât Tibi Ghioane al nostru. Ceilalţi mijlocaşi ai englezilor nu am nici o îndoială că se descurcă mai bine. Dar nu e nici o tragedie că Chelsea are un mijloc mai bun. Tragic e că Austria are un mijloc mai bun. Tragic e că Siena pare în multe cazuri să aibă un mijloc mai bun decât Milan chiar şi când Codrea e pe teren.

Sunt o grămadă de tragedii dar printre ele şi o comedie, o comedie neagră dacă se poate spune aşa, ca de obicei legată de transferuri. Se spune că Milan pregăteşte 30 de milioane pentru David Silva. Ar fi putut la fel de bine să spună că Marian Iancu pregăteşte 30 de milioane pentru David Silva.

Dar sunt şi lucruri mai puţin triste. Ancelotti, inventatorul pomului de crăciun proaspăt revenit la romb, i-a transmis lui Pato: "See you in Madrid". Dar parcă şi aste e tot trist nu-i aşa?

* Articolul lui Cosaşu cu care mă duelez e aici. Postaţi într-un comentariu care articol vă place mai mult. Scorul porneşte de la 1-0 pentru maestrul Cosaşu . Vă aştept la vot

Tuesday, September 8, 2009

The Day Before LaserTag Bucureşti 2007

Notă introductivă: Fiindcă e marţi şi nu am imaginaţie, continui migrarea de pe 360. Ce e mai jos am scris în octombrie 2007, despre cum a fost prima zi prin Bucureşti unde am ajuns cu ocazia unui team building IBM la LaserTag.

Solilocviu

De câte ori te-ai jucat cu laserele? De câteva ori m-am jucat cu laserele. Dar nu din prima zi. În prima zi m-am trezit devreme cu o pleşkaviţa la pachet pe masă, luată cu o seară înainte. Da aşa s-a întamplat, cu toate că nu îmi aduc prea bine aminte, pesemne mă calomniase cineva în dimineaţa aceea. Pesemne. Zău.

Am luat pleşkaviţa la pachet şi am făcut-o pachet într-unul din ghiozdane (să fie oare cel cu ciocolata cu alune? aş paria că nu). Era frig iar eu eram îmbracat, îmi place când se întâmplă, gol ar fi fost cu totul altfel.

În tren era ceva mai cald şi urma, fără să ştiu, să învăţ un joc cu chibrite, jocul marinarilor din Arai, hmm dar nu se poate să se fi numit aşa nu? Acelaşi bărbat mai în vârstă decât mine, eu fiind tânăr atunci (la dracu!), a încercat să imi explice şi cum să interconectez 6 cilindri între ei. Nu am înţeles prea bine problema, aveam un gât ce necesita masaj, atenţia unui copil de 6 ani (cineva fusese în Irak astă vară), o pleşkaviţa la pachet într-unul din ghiozdane şi ciocolată cu alune în celălalt. Aveam multe iar aproape bătrânul a renunţat căci fără să fi făcut nimic se pomeni undeva prin Oltenia.

Ar mai fi
Palatul Viselor şi Solilocvii, orice ar însemna. Dunărea şi decorul din jurul ei printre pagini. Uitasem de solilocviu, dar acum că mi-am amintit, am un titlu. Am şi un exemplu. Iona. Am şi cognomenul celei care citea Solilocvii. Pesemne că aş fi fost un marinar mai bun decât ea. (Still, she probably would’ve had more fun sailing.), (Sile, Dan cântaţi ceva?).

Nu te-ai jucat cu laserele în prima zi? Nu m-am jucat cu laserele în prima zi. La început am fost cu trenul, Palatul viselor, apoi am fost printr-un parc cu rezonanţă maghiară pentru că nu am rezistat în apartament, Dictatorul şi hamacul (Daniel Pennac da), iar apoi, în apartament căci se făcuse frig de-a dreptul (revoltător!), Poarta păcii celeste (o tipă, Shana Sa).

P.S. Pleşkaviţa (cu pulpe de pui rece) am mâncat-o după o călătorie cu metroul. Undeva pe lângă Cora. Cora era numele surorii personajului feminin important dintr-o povestire ce vroiam s-o scriu şi se desfăşura prin Lugoj. Şi cineva mi-a spus că e patetic să copiezi un corp…


Monday, September 7, 2009

My August Movie Awards

Best movie:
Field of Dreams (1989) - De mult nu mai văzusem un film care să mă impresioneze aşa de mult. If you build it he will come. Asta îi spune o voce lui Kevin Costner şi acesta construieşte un teren de baseball punându-şi în pericol chiar locuinţa. Dar lucruri ciudate încep să se întâmple, chiar mai ciudate decât vocea. Avea o soţie foarte de treabă Kevin Costner. Nota 9.

Best drama:
Shattered Glass (2003) - Hayden Christensen (the young Darth Vader) este un tânăr jurnalist care merge prea departe doar pentru a scrie ceva interesant. O poveste reală. Nota 8.

Best horror:
The Thing (1982) - Kurt Russel se luptă cu the Thing într-un film de John Carpenter. But what is the Thing? It is a shape-shifting alien found in Antarctica that assumes the appearance of the people that it kills. Nota 8-9.

Best comedy:
The Hangover (2009) - A very fun movie to see. După o petrecere a burlacilor unul dintre tipi, chiar viitorul soţ, este pierdut. Nimeni nu îşi mai aminteşte ce s-a întamplat. Dar vai, câte s-au mai întâmplat. Pomenesc doar tigrul lui Mike Tyson. Nota 8.

Best documentary:
March of the Penguins (2005) - Nu îmi găsesc cuvintele aici. Nota 9.

Alte filme care merită menţionate, pozitiv: Defiance, Angels & Demons, Noel, Death at a Funeral, Talladega Nights, 12 Angry Men (şi originalul şi variante pt TV din 1997), Penelope, etc

Filmul care m-a dezamagit: Terminator 4: Salvation

Cel mai prost film: Delgo

Notă: Am luat în considerare cele aproximativ 40 de filme, filme văzute între mijlocul lui iulie şi azi.

Tuesday, September 1, 2009

Sziget 2007 (2)

Notă introductivă: Fiindcă e marţi şi nu am imaginaţie, continui migrarea de pe 360. A doua şi ultima povestire de la Sziget 2007, referitoare la ultima zi a festivalului. Despre cum a fost în acest an la Sziget, poate curând.

1408

Aveam un sentiment ciudat. Nici măcar nu aveam poftă de pui uriaş, o stare de pustnic în vârtejul de oameni, măcar necunoscuţi, atât puteam face, dar mai mulţi ca oricând. Fără vodkă azi, azi nu vreau nimic, azi nu, azi doar aştept să treacă.

Pe alee, dimineaţă sau după amiază, sau mai târziu, atemporal, era în vârtejul de oameni. Hey, hey am spus. Hello. I-am făcut cu mâna. Mi-a făcut cu mâna contrariată. Nici unul dintre noi nu s-a oprit din mers. Azi vor cânta ucigaşii. Oare ce au ucis? Mai avem timp de ucis. Mai avem timp de un cola.

Abatere: bullshit three ring circus. learn to swim… learn to swim… it’s a bullshit three ring circus.

Explicaţie: 6 zile am repetat asta, pe toate intonaţiile greşite. Tool au cântat ieri, cândva, demult… Nu au cântat asta, doar “i know the pieces fit cause i watched them fall away”, dar “i know the pieces fit”.

Aşteptam nimicul cu răbdarea arcuită, arcuită cum doar Ziyi se poate arcui. Ce mai era de făcut, nişte ucigaşi, bere, terasă, şi apoi… apoi acasă. Hausen careva? But isn’t hausen a town’s name? lol. Vergogna.

Noaptea am băut prea multă bere. “How did you enjoyed the festival?”, “what do you think about romania entering the european union?”, “is everything alright?”… Să încerc şi eu măcar în ultima seară mi-am zis… “what country are you from? hungary? oh fuck!”

E posibil să fi şi fumat, adică cel puţin am tuşit. Dar ce observ când intru în cort, piept de pui, uriaş şi rece. Bine bine nu era pui uriaş dar era rece. Nu am tuşit de la pui, l-am mâncat fără oase, ca pe porc.

Era lumină ca şi numele împărătesei din cartea Împărăteasa de Shan Sa. Am adormit şi m-am trezit cu zidul cortului pe obrazul meu, între noi fiind doar barbă şi transpiraţie. Era lumină ca şi numele împărătesei din cartea Împărăteasa de Shan Sa.

Bullshit three ring circus. learn to swim… learn to swim… it’s a bullshit three ring circus.

p.s. pe terasă au pus Muse, Toxicity, Placebo şi Guano Apes, Rancid şi chiar şi Mando Diao, dar pe scenă tool nu au vrut Aenema. Nu le înţeleg videoclipul dar melodia e… care înţelege videoclipul?

Thursday, August 27, 2009

Aseară am mâncat rechin

Aseară am mâncat rechin. Cris l-a pregătit cu ajutorul sticlei de vin alb unguresc pe care mă pregăteam să i-o dau lui Edi pentru că mi-a împrumutat gps-ul pentru road trip-ul Sziget - Slovenia - Veneţia - Jesolo - Balaton. Din fericire mai cumpărasem o altă sticlă de vin din acelaşi loc de unde am cumpărat şi rechinul. Comoara pivniţei, un vin roşu ce nu poate fi folosit pentru a găti rechin, dar numai potrivită ca şi atenţie acordată unui gps împrumutat nu-i aşa? Cu proxima ocazie voi mai cumpăra o sticlă pentru uzul meu personal.

De săptămâna viitoare voi reîncepe duelurile, aproape celebre, cu Radu Cosaşu. Articolele mele pentru duel pot fi văzute aici, în timp ce articolele lui Radu Cosaşu sunt aici.

În speranţa că maestrul Cosaşu nu mă va sili să scriu despre tenis, astăzi am avut program liber ales.

Wednesday, August 26, 2009

Totul pare un paradis, de John Cheever

Totul pare un paradis e ultima carte pe care am citit-o. Mă gândesc să mă reapuc din nou de citit dar şi de alte chestii, chestii cum ar fi alergatul şi băutul a altceva decât cola şi bere. Văzusem în Irish o bătutură numită Serbetto, sau ceva de genul, wine & lemon with a touch of vodka. Nici nu mai ţin minte cât timp a trecut de când nu am mai băut vin, lămâie sau vodkă. Nici Bukowski nu ştia câte beri a băut aşteptând ca lucrurile să fie altfel, dar deviez...

Cartea lui John Cheever mi-a plăcut. E o carte relativ scurtă care are în centru un orăşel american retras care nici măcar nu are un fast food însă în care femeile se ceartă la supermarket, un orăşel al cărui heleşteu, unde localnicii obişnuiau să patineze iarna, este transformat în groapă de deşeuri. Un bătrânel încearcă să afle de ce şi cum să salveze heleşteul în timp ce umblă după o femeie agent imobiliar mai tânără, femeie care participă de 2-3 ori pe săptămână la întâlniri anonime în biserici. Dependenţă de alcool, droguri, mâncare sau sex, nu vom afla cu siguranţă niciodată scopul întâlnirilor, totuşi semnalele ar fi către ultima variantă.

O carte pe alocuri amuzantă şi ironică. Puteţi arunca o privire pe câteva fragmente aici, loc de unde puteţi şi comanda cartea.

Tuesday, August 25, 2009

Sziget 2007

Notă introductivă: Migrarea de pe 360 continuă. Am scris asta în august 2007, după Szigetul din acel an. Notele de la final aparţin textului iniţial. Cris nu a vrut să vină atunci la Sziget. Am sunat-o de acolo de câteva ori. O dată în timpul concertului Nine Inch Nails, concertul despre care este vorba mai jos. Despre cum a fost în acest an la Sziget, poate curând.

Ada

Nine Inch Nails kicked off the show with The Beginning of the End. Then it was Heresy. Terrible Lie. I don’t know when I decided to throw away the vodka. On March of the Pigs there was more jumping. Some of them pigs were filming instead of enjoying, idiots. I waited for a not such an unbelievable song to make a phone call. Then I woke up with a fucking circle instrument on my left hand. Me and other six persons. I tried to grab it with my right hand and succeeded. The circle instrument changed its form into some sort of a star, scratched my fingers and I decided to let it go, but not before another try, futile, and I let it go in order to enjoy the show. The Great Destroyer. A wall of white leds curtain fell down, and they sang in front of them, and then behind the wall. Some girls in front of me were talking in Romanian. Romanian rules. I swore something in that language to get their attention. And the show went on. Survivalism was there but don’t remember it being there. One of the two Romanian girls was taken by the crowd and carried to the front rows. Now there was only the cute girl. And Nine Inch Nails still ruled. The Hand that Feeds.

They ended the show with Hurt.

Then I got her name.

If I could start again
A million miles away
I would keep myself
I would find a way

notă: şi nu tre să sune emo mă. limba noastră îi o comoară, dar m-am dat pe engleza. versurile sunt din hurt, şi unghii de douăşitrei de centimetri cum sună?

p.s. And I forgot Closer. But they forgot Starfuckers Inc. and Capital G.

Tuesday, July 28, 2009

Galliani impasibil


"I tifosi sono preoccupati? Anche io sono un tifoso e non sono preoccupato."


Tuesday, July 21, 2009

Sergio Leone Collection

Fiindcă sunt singur acasă, Cris fiind la Cheile Nerei, mi-am planificat să văd săptămâna asta cele trei westernuri despre omul fără nume care îşi spune, pe rând, Joe, Monco sau Blondie. Le-am amânat prea mult.

Clint Eastwood acum 45 de ani într-o serie de Sergio Leone cu muzica lui Ennio Morricone: A Fistful of Dollars, For a Few Dollars More şi The Good, the Bad and the Ugly.

Friday, July 17, 2009

Periam 2007

Notă introductivă: Am scris asta în 11 iulie 2007, la o săptămână după Rock la Mureş. Cris nu a vrut să vină atunci la Periam. Am sunat-o de acolo de câteva ori. O dată l-am sunat din greşeală pe Chiţu. O discuţie cât un festival.

507

LPN-ul does it for us. 60 kilometri prin Sânandrei, Carani, Gelu, Variaş, Periam. Şi pentru ce? Pentru ce I shout. PENTRU PERIAM PORT. Shout: PERIAM PORT.

Rockeritza ne conduce la locul de campare. Era ticălosilor o aşteaptă/cheamă and she goes. Noi campăm. Niciodată nu am văzut un cort mai mic. At least it was blue. Blue.

O grămadă mare de lemne, un coş de gunoi, Gol, în formă de cilindru uriaş unde am putea aprecia nişte dansatoare, Goale. Mai avem un teren de fotbal săpat în pământ de care am profitat abia în ziua 3, avem plopi înalţi din aceia cu coroana mai împrăştiată. Şi mai avem un dig, o dâlmă care trasează linia orizontului. Ar putea fi orice dincolo, dar nu e. Alex, lets see. Urcăm, şi e doar o cale ferată şi câmp. De ar fi ca şi în etajul 13, numai de-ar fi, sau măcar un lac, o apă. Ah.

Apusul a urmat mai târziu. Se vedea frumos de sus. Acum… acum era încă soare. Stejar si salam, caşcaval şi roşii. Nu am uitat de ardei, erau verzi, ca şi Tuborg Gold. Răzvan Dan, Dan Răzvan, Alex Răzvan, Răzvan Sile, Dan Stejar? Ping Pong? Go go go.

Trecem pe lângă langoşii unde pt 5000 îti puteau adăuga aproape orice (sare, mujdei, brânză, smântână, finetti, gem, ce mai, totul). Trecem pe lângă toaletele economice care au dispărut prea devreme la finalul festivalului, toaletele erau acolo, una lângă alta, destule. Dreptunghiul de nisip destul de mare pentru a fi un teren de volei ne lăsa indiferenţi.

Era un bar acolo, 50 de mii cola la 2 litri, cât o ora cu un număr nenumărat de minute de ping pong. We do that, we do the ping pong. Back to camping place. Dan Stejar? Alex vin? We do that too. And then we go go go.

După ceva vreme petrecută, nimeni neştiind cum (mă care a văzut apusul?), o trupă suedeză intră pe scena.

The man that goes by the name Whiplasher spune: “I heard you in Romania are interested in a band called Deathstars”

Abia atunci a început totul.

Wednesday, July 15, 2009

Fiindcă Yahoo 360 nu mai e

De mâine începând voi posta aici posturile mele de pe 360, câte un post la câteva zile.

În total sunt 11 articole, unele mai puţin reuşite decât altele. Istorisiri de la Periam 2007, Sziget 2007, LaserTag Bucureşti 2007, Recaş iarna 2007, Revelion 2008, o povestire a unei autoare franceze intitulată Mâhnirea lui Cornelius Berg, o Plictiseală de mai 2008 şi două călătorii, una prin Vestul României în 2008 şi una prin Germania în 2009.

Aştept noile sezoane din House M.D. şi Monk.

Wednesday, July 8, 2009

Fear and Loathing in Las Vegas by Hunter S. Thompson

O scenă din carte pe care trebuie să o vedeţi neapărat în filmul lui Terry Gilliam, Fear and Loathing in Las Vegas. Tot filmul trebuie văzut. Este ceva de nedescris, Johnny Depp şi Benicio del Toro sunt geniali.

Scena prezintă dificultăţile lui Benicio de a se da jos de pe un carusel:


I got him as far as the edge of the bar, the rim of the merry-go-round, but he refused to get off until it stopped turning.

“It won’t stop,” I said. “It’s not never going to stop.” I stepped off and turned around to wait for him, but he wouldn’t move… and before I could reach out and pull him off, he was carried away. “Don’t move,” I shouted. “You’ll come around!” His eyes were staring blindly ahead, squinting with fear and confusion. But he didn’t move a muscle until he’d made the whole circle.

I waited until he was almost in front of me, then I reached out to grab him – but he jumped back and went around the circle again. This made me very nervous. I felt on the verge of a freakout. The bartender seemed to be watching us. Carson City, I thought. Twenty years.

I stepped on the merry-go-round and hurried around the bar, approaching my attorney on his blind side – and when we came to the right spot I pushed him off. He staggered into the aisle and uttered a hellish scream as he lost his balance and went down, thrashing into the crowd… rolling like a log, then up again in a flash, fists clenched, looking for somebody to hit.

Tuesday, July 7, 2009

Povestea eşecului

2002 - Geneza sau Începutul
În al doilea an la Milan, Ancelotti reuşeşte să câştige Liga Campionilor. Începea un nou şi mare Milan, uriaş de-a dreptul,un romb cu Pirlo repoziţionat, cu Gattuso proaspăt şi feroce, cu Seedorf reinventat şi în care Rui Costa stălucea pentru ultima oara. În faţă Inzaghi era mai flămând ca oricând iar Sheva era cel mai bun jucător din Europa. Costacurta, Maldini şi Serginho erau încă tineri, Nesta era cel mai bun fundaş din lume iar Ambrosini era pe bancă.

2003-2006 - Supremaţia pur şi simplu
În 2003, câştigători Champions League, Galliani şi Berlusconi au făcut două transferuri stratosferice, două transferuri peste tot ce au realizat de atunci şi probabil peste ce vor realiza în următorii ani. Cafu şi Kaka.

Au urmat doi ani, chiar trei dacă ar fi să forţez un pic, şi o voi face căci şi Costacurta forţase atunci, trei ani de dominare copioasă. Trei ani în care deşi am fost de departe cea mai bună echipă din Europa nu am reuşit să câştigăm decât un Scudetto şi să ratăm cum nimeni nu a ratat vreodata un trofeu Champions League la Istanbul. Trei ani. Ambrosini era tot pe bancă.

2006-2009 - Căderea sau Pomul de Crăciun
La sfârşitul acestor trei ani, în vara 2006, se fac toate alegerile greşite, la fel cum în 2003 toate mutările au fost bune. E de-a dreptul inimaginabil când mă gândesc acum. Înnebuniseră cu toţii, absolut toţi.

În acea vară fatidică din 2006, la 40 de ani Costacurta îşi prelungeşte contractul pentru încă un an. Tot atunci Galliani, Berlusconi şi Shevchenko hotărâsc că cel mai bine pentru toţi ar fi ca cel din urmă să plece la Chelsea. În locul lui au venit Oliveira şi Amoroso, ultimul jucând doar 4 meciuri. Singura mutare bună din 2006 (neexploatată fiindcă, culmea, tocmai atunci a înnebunit şi Ancelotti) a fost aducerea lui Gourcuff.

În acea vară, dezamăgit profund de Oliveira şi Gilardino, Ancelotti pune bazele pomului de Crăciun. Galliani îl susţine şi aruncă în stânga şi în dreapta că Seedorf şi Kaka sunt atacanţi, din motive pur economice dar şi pentru a da bine la număr. Atât i-o trebuit lui Seedorf şi de atunci n-a mai ieşit cu mingea afară din teren cum o făcea pe vremuri. Toată lumea s-a pus pe tânjeală.

Şi aşa şi-a relansat cariera Ambrosini, pe marginea nebuniei lui Ancelotti, Seedorf, Kaka, Berlusconi, Galliani şi Shevchenko, ultimul fiind singurul dintre toţi care a reuşit să îşi rateze cariera chiar atunci. Dar totuşi ce fericit era Ambrosini. În plus şi-a câştigat şi suporteri după ce a ţinut bannerul cu Lo scudetto metilo nel culo la celebrarea câştigării cupei campionilor. O cupă nereuşită de altfel... n-a fost nici o revanşă cum am sperat, n-a dus nici la retragera lui Maldini, n-a făcut decât să consolideze pomul de crăciun, politica proastă de transferuri şi pe nimeni altul decât pe Ambrosini. Un pom de Crăciun sub care Baba Chagaloo n-a pus niciodată nimic.

2009 - Îngrozirea sau Notte profonda infinita
Acum după alţi trei ani sunt de-a dreptul îngrozit. În 2003 a fost perfect, în 2006 a fost dezastru dar acum în 2009 e inimaginabil. A venit un antrenor care nu vrea să fie antrenor, a plecat cel mai bun jucător al nostru, l-am pierdut pe cel mai bun jucător din campionatul francez iar pe pe cel mai bun jucător din Bundesliga nu îl putem lua, nu suntem dispuşi să plătim salariul unui jucător deja consacrat iar noul căpitan va fi Ambrosini.

Se mai caută totuşi un fundaş stânga şi un atacant, dintre aceia mediocri. La fel de bine ar putea să se caute nişte gropari, unul pentru echipă şi unul pentru Ambrosini. Atât sunt dispus să îi ofer lui Massimo, un gropar doar al lui personal.

În poză se poate vedea limpede cum Povestea eşecului merge mai departe

Tuesday, June 30, 2009

Orlando se uită la tenis

- Ai văzut aseară ce a făcut Wawrinka?
- Stanislas Wawrinka? Orlando, de când te uiţi tu la tenis?
- De când m-am lăsat de fotbal.
- ...
- Baba Chagaloo începe deja să faca lucrurile să fie altfel
- Baba Chagaloo ăsta, ce figură, ce figură Orlando.
- Nu mi-ai spus dacă l-ai văzut aseară pe Wawrinka.
- ...
- Rujoni, Rujoni... Iar ai pierdut la pariuri cu Wawrinka nu-i aşa?

Monday, June 22, 2009

Coraline

Coraline, regizat de Henry Sellick, un om cu o imaginaţie deosebită, este o animaţie cu o atmosferă asemănătoare filmelor lui Tim Burton, alt om cu o imaginaţie deosebită.

Coraline este o fetiţă nemulţumită de casa în care tocmai s-au mutat, nemulţumită de faptul că părinţii ei sunt tot timpul ocupaţi, de mâncarea care îi este pusă pe masă, nemulţumiri cauzate în mare parte de situaţia financiară precară a familiei în acel moment. Într-o zi descoperă o uşiţă care duce într-o altă lume, o lume în care găseşte o altă mamă şi un alt tată care de această dată iubesc jocurile şi au timp mereu pentru, o lume unde masa este întodeauna îndestulătoare, o lume aşa cum a visat ea, dar lume în care toţi oamenii au nasturi în loc de ochi.

Coraline (2009)
directed by Henry Sellick
cast: Dakota Fanning, Teri Hatcher

I recommend


-----------------------------------------------------------
The Horsemen (2009) - O serie de crime înfiorătoare investigate de Dennis Quaid. De remarcat şi prezenţa lui Ziyi care arată bine şi în acest film. Un thriller captivant, mai static, fără urmăriri nesfârşite, cu un final foarte reuşit, şi aici nu mă refer la identitatea ultimului călăreţ, uşor previzibilă. Nota 7.
Trading Places (1983) - Doi bătrâni milionari fac un pariu: se poate lua un vagabond (Eddie Murphy) şi transforma într-un om de afaceri de succes? + se poate lua un om de afaceri de succes (Dan Aykroyd) şi transforma într-un vagabond? O comedie plăcută în care Jamie Lee Curtis apare topless. Nota 7.
Sindbad: Legend of the Seven Seas (2003)- O animaţie în care Sindbad (Brad Pitt) încearcă să recupereze cartea păcii de la zeiţa haosului Ares pentru a-i salva viaţa prietenului său. O călătorie peste mări şi ţări până la Tartar, lăcaşul zeiţei. Nota 6-7.
Dead Like Me: Life Afer Death (2009) - un film în care câţiva morţi au job-ul de a ajuta proaspăt decedaţii să găsească lumina. un film ciudat bazat pe comic books, o continuare a unui serial. Nota 6-7.
Undercover Brother (2002) - O comedie la care am râs, cu multe faze, stupide şi nu numai. Nota 7.
Baby on Board (2009) - O comedie romantică mai degrabă nereuşită. Merită văzut pentru apariţia unui instrument de satisfacere personale incredibil. Nota 5-6.
Mr. Bean's Holiday (2007) - Mai bun decât primul. Nota 7. Pentru Willem Dafoe, Nota 7-8.
Indiana Jones and the Kingdom of the Crystall Skull (2008) - O altă aventură cu Indiana Jones, un bun film de aventuri. Nota 7.

Friday, June 19, 2009

Tragere la sorţi

În locul lui Kaka nu m-aş duce la Real şi atât. Adică de unde până unde să plec eu de la Milanul meu la Realul lui Florentino Perez? Dar el e naivul şi nu vinovatul. M-am gândit şi am găsit întreaga problemă: intrarea lui Berlusconi în politică îi obturează viziunea, şi nu numai pe a sa, ci şi pe a lui Galliani care acum nici măcar nu se mai poate imagina blond cu plete şi ochi albaştri. Unde este Milanul cu M mare?

Pe vremuri însă iubeau Milanul, zeci de milioane pe Nesta, Rui Costa, Sheva, Pippo, plus transferurile ratate ale lui Redondo, Rivaldo, Oliveira, sau să mergem chiar mai în urmă la Kluivert, Davids, Javi Moreno. Din 5 jucători tot se găseau doi care să confirme. Erau alte vremuri, cu totul altele. Absurd să te gândeşti la Milan economic. Marele Milan a fost orice dar nu economic. O risipă de bani, energie, valoare şi calităţi tehnico-tactice care îi făceau fericiţi şi pe mai puţin fericiţii Ionel Stoica şi Dumitru Graur. Risipă pe toate feţele.

Recunosc că nu mă uit şi nici nu cred că mă voi uita la campionatul european de tineret. Am văzut câteva secvenţe totuşi din Italia-Egipt de la cupa confederaţiilor. Lippi l-a propus pe Pirlo pe un post apropiat aceluia pe care îl folosea Il Luce, la Brescia, acum zece ani. Cineva trebuie să îi explice lui Lippi că într-un sistem cu 2 mijlocaşi defensivi şi un mijlocaş ofensiv Pirlo nu poate fi jucătorul ofensiv. Oricine dar nu Carlo. Nu putem transforma totul într-un pom de Crăciun. Şi nici Galliani. Galliani de astăzi ar spune că Pirlo e un mare campion şi poate juca şi pe postul de mijlocaş ofensiv şi nu numai. Pirlo defensiv ştim, dar Pirlo pe post de extremă? Pirlo pe toate posturile.

Tot vorbind despre fotbalul italian nu puteam să nu ajung la Bergodi. Era inevitabil. Cosaşu l-a pomenit iar eu, se ştie, mă duelez cu Cosaşu. Am aceeaşi părere despre Bergodi ca şi despre campionatul european de tineret: nu pot să spun că mă intrigă atât de mult încât să îl urmăresc.

Nu trebui să mai ştii "Împărat şi proletar" de Eminescu, trebuie să ştii doar "Tragere la sorţi" de Nichita ca să te gândeşti că Milan cu M mare se află în berlusconi cu b mic.


* Articolul lui Cosaşu cu care mă duelez e aici. Postaţi într-un comentariu care articol vă place mai mult. Scorul porneşte de la 1-0 pentru maestrul Cosaşu . Vă aştept la vot.

Thursday, June 18, 2009

Ronaldinho, Ronaldo, Favalli & Emerson To Start Milan Revolution Over Cissokho Dental Chaos

După o pauză de aproape o săptămână revin cu un articol satiric de pe Goal.com. Click aici.

Este vorba de transferul ratat al lui Aly Cissokho la Milan din cauza dinţilor şi despre cum Ronaldinho, Ronaldo, Emerson şi Favalii pregătesc o revoluţie.

Fragmente:

"I am the goofiest player Milan have ever had", boasted the Corinthians star
"No, you are the widest player Milan have ever had", replied Ronaldinho.

Emerson a spus cele mai bune lucruri:
"I have had dentures since 1962, and it never did me any harm. Teeth or no teeth, Emerson was, and still is, No.1."
"Lets start a revolution, and take over Milan"
"My speed would take Galliani and Berlusconi by surprise, Favalli's intelligence would see us read all their moves, Ronaldinho's magic would render them spellbound, while if nothing else works, we have Ronaldo who can just eat anyone who gets in our way.
"We are the Famous Four and we will make sure Cissokho plays for Milan!" ended Emerson's war-cry.

*Cosaşu a scris aici. Duelul va fi mâine şi vă aştept la vot. Astăzi am avut program liber ales.

Thursday, June 11, 2009

TIFF

Săptămâna trecută a fost Transilvania International Film Festival, un festival de film de la Cluj aflat la a opta ediţie.

The Beginning
Cum nu am fost niciodată la un festival adevărat de film iar Cannes pare o utopie, ca şi CL fără Kaka cum bine zicea Maldini, mi-a părut o idee bună să merg. Neaşteptat şi altora li s-a părut şi am pornit, nepregătiţi ca de obicei.

The Plan
La Cluj am ajuns pe la şapte seara şi după ce am văzut pavilionul la care a lucrat Cris (cea cu batic) am încercat să găsim un loc de dormit la cămin. Am încercat zadarnic, administratorul era absent. Negăsind nimic ieftin de înnoptat am luat hotărârea să mergem să bem cât mai repede, să ne vedem de treabă, urmând să dormim în maşină iar a doua zi să mergem la Zalău să dormim la nişte rude pentru a fi suficient de odihinţi să ne întoarcem la Timişoara. A real cunning plan.

The Festival
După ce am mâncat şi am băut am constatat că era deja târziu şi doar un singur cinematograf permitea vizionarea a două filme în acea seară, la 9 jumate şi la 11 jumătate. Iniţial am ales să vedem debutul lui Răzvan la naţională şi să mergem doar la filmul de la 11 jumătate, dar am avut timp să ne răzgândim căci filmul de la 9 era Anticristul, un film controversat regizat de Lars von Trier (Dancer in the Dark, Dogville) cu Willem Defoe.

Am părăsit terasa de unde vizionam meciul dar nu am reuşit să intrăm la film. Era singura proiecţie acestui film în cadrul festivalului şi multă lume se înghesuia să îl vadă. După 15 minute de aşteptări în care n-am reuşit nici măcar să ne luăm bilet am renunţat şi ne-am întors la terasă, aceeaşi, pt meci, acelaşi. Un meci care s-a dovedit banal, dar aşa spuneau unii oameni şi despre Anticristul.

Cris şi Dan nu au vrut să vadă meciul şi au plecat la un alt cinematograf să vadă Atlantis de la ora 10, chiar cu riscul de a rata începutul celuilalt film. Au avut noroc şi au ajuns la timp. Deoarece la Anticristul fusese aşa o aglomeraţie, filmul a început cu întârziere considerabilă şi în plus a durat o veşnicie până oamenii au ieşit de acolo. O veşnicie.

După 12 am intrat la Mammoth, un film despre care am scris aici. După am mai mers puţin prin Cluj, am băut o bere pe un balcon din centru. Apoi am încercat să dormim în maşină. Era vreo 4 jumate.

Pe la prânz am mers să vedem un film islandez. Am scris puţin despre el tot aici, dar mai jos, sub linie. Cu asta am hotărât să încheiem prezenţa noastră la TIFF în acest an.

The Return
Am plecat la cetăţuie şi am băut acolo sus ceva înainte să pornim spre Zalău şi apoi spre Moigrad, unde tocmai în acea zi fătase vaca un viţel. Acolo am vizitat o cetăţuie, alta, mai precis castrul roman Porolissum. Dimineaţa am mers într-un alt sat la alte rude şi puţin după ora două am pornit spre Timişoara. Drumul Zalău Oradea fiind foarte rău mi s-a oferit varianta Zalău - Huedin - Oradea, variantă pe care am acceptat-o pe loc. Drumul a fost fără peripeţii. La un popas mi-am cumpărat o bâtă de baseball.

*Cosaşu a scris aici. Duelul va fi mâine şi vă aştept la vot. Astăzi am avut program liber ales.

Wednesday, June 10, 2009

Înmormântarea, de Slawomir Mrozek

Plimbîndu-mă, la un moment dat m-am alăturat unui cortegiu funerar. Oricum era mai bine decît să umblu de unul singur, fără nici un scop. Nu ştiam cine e mortul, dar nu conta. Noi, oamenii, formă'm cu toţii o mare familie.

Totuşi, ce-ar fi să întreb. Nici vecinul meu, din partea stîngă a cortegiului, nu ştia.
- Mă duc la curăţătoria chimică să-mi scot panta-lonii. Am văzut cortegiul şi, fiindcă seîndreptă în aceeaşi direcţie, m-am alăturat. Merg doar pînă la colţ, după care o cotesc.

Atunci l-am întrebat pe vecinul din dreapta:
- A cui e înmormîntarea?! De unde să ştiu, doar mor atîţia oameni. Banca se deschide abia la nouă, deci mai am timp.

Nici al treilea, care mergea la doi paşi în faţa mea, nu ştia să mă informeze.
- Eu nu-s de pe-aici. Sînt turist. Dar s-o întrebaţi pe doamna aceea cu voal negru, care merge în urma sicriului. Pare a fi văduvă şi ar trebui să ştie.

În acel moment a început să plouă şi m-am despărţit de cortegiu. De ce să mă plouă pentru cineva pe care oricum nu-l cunosc personal?


------------------------------------------------------
* A trecut încă o săptămână în care nu am citit nimic, nu am început nici o carte, darămite să termin una. Am apelat aşadar la unul din planurile de rezervă pentru ziua de miercuri, o povestire de Mrozek.

Tuesday, June 9, 2009

Barbacue

În primul rând să meargă cineva să aducă nişte lemne spune cineva. Eu am deschis prima sticlă de coca cola şi împreună cu încă un coleg am băut-o până s-au strâns lemnele.

Pe lângă grătar mai era un foc unde fiecare îşi frigea clisa sau cartofii, că aşa se frigeau cartofii, pe băţ ca şi clisa. Puteai frige orice vroiai că nimeni nu îţi zicea nimic. De fapt a încercat cineva să frigă un obiect al unei fete dar atunci s-a iscat un mic scandal pentru că acel obiect nu era comestibil, era mai mult un accesoriu vestimentar. Şi aproape toţi s-au prăpădit de râs că au distrus acel obiect prin foc.

* dintr-o povestire scrisă în 2003

Monday, June 8, 2009

Mammoth (Mammut)


La TIFF am văzut Mammoth, un film suedez cu o muzică deosebită, semnată în mare parte Ladytron, dar şi o melodie de Cat Power, melodie pe care am remarcat-o şi în My Blueberry Nights. Melodii Ladytron de pe soundtrack între paragrafe.

Este vorba de un cuplu din New York, cu copil şi o bonă filipineză. El, Gael Garcia Bernal (Che Guevara în Diarios de motocicleta, un alt fillm bun) creator al unui site de succes, un fel de myspace dar pt jocuri, pleacă într-o călătorie de afaceri în Thailanda, unde colegul său laudă neîncetat senzaţionala viaţă de noapte. Ea, Michelle Williams, este un chirurg care are foarte puţin timp pentru copilul ei, iar atunci când are constată că fiica ei o preferă pe dădaca. Bona are doi copii sub10 ani care o vor acasă în Filipine şi munceşte pentru a le construi o casă şi a le asigura un viitor mai bun.

Se spune că regizorlui, Lukas Moodysson (Lilja 4-ever), îi place să fie obiectiv şi să lase spectatorul să îşi tragă singur concluziile şi morala. Ar fi putut face un pic mai mult la final, dar nu a fost rău nici aşa. Imagine şi, aşa cum am mai spus, coloană sonoră deosebite.

Mammoth (2008)
directed by Lukas Moodysson
cast: Gael Garcia Bernal, Michelle Williams

I recommend

------------------------------------------------------
şi weekly round-up-ul de filme văzute:
The Higher Force (Stóra planið) - tot la TIFF am văzut această comedie islandeză despre un grup de mafioţi destul de neîndemânateci care nu se prea descurcă cu recuperatul banilor. Când David, personajul principal, îl descoperă din greşeală pe omul care l-a călcat cu maşina, tot din greşeală, pe fratele său în urmă cu 20 de ani şi acest om are acelaşi nume cu un celebru mafiot se iscă o serie de confuzii pe alocuri amuzante. Nota 7+, cu plus că e totuşi un film islandez.

Fred Claus - Un film destul de prost având în vedere distribuţia: Vince Vaughn, Rachel Weisz, Paul Giamatti, Kevin Spacey, mai ales că Vince Vaughn mi s-a părut amuzant în Dodgeball, Wedding Crashsers. Şi în filme serioase s-a descurcat, a jucat într-unul din filmele mele favorite: Return to Paradise. Fred Claus a fost doar un film de trecerea timpului. Nota 5-6.

Friday, June 5, 2009

Alb şi negru

Încă îmi mai amintesc de Irina Spârlea şi de Ruxandra Dragomir. Puţin de tot, nu mult. Ştiu că la un moment dat erau ambele jucătoare în WTA top 16. Îmi amintesc cu plăcere de Irina Spârlea, nu ştiu de ce, îi găseam un farmec aparte. După 10 ani avenit Sorana. I-am văzut doar un meci şi nu are deloc prestanţa Irinei. Mai are timp, însă un lucru nu va reuşi niciodată. Irina avea un rever cu o singură mână.

De cealaltă parte, la băieţi, evoluţia tenisului pare o glumă. Îndrăznesc să adresez infama întrebare: A avut cineva ochii în lacrimi după un meci a lui Voinea, Pescariu sau Hănescu? În afară de Voinea, Pescariu şi Hănescu.

Ca şi Cosaşu, în faţa căruia mă înclin, neinspirat fiind, trec brusc de la sportul alb la sportul rege, dar nu la sportul rege în splendoarea lui, ci la o reprezentare mai aproape de ceea ce reprezintă Voinea, Pescariu sau Hănescu în tenis, un fotbal în alb negru, mai mult negru. La Braşov Dinamo a pierdut un meci şi un campionat pe care aproape nimeni nu credea că îl va pierde. La Timişoara suporterii au aplaudat echipa adversă după ce a câştigat. Nu s-a mai întâmplat de când a pierdut cu 8-1 în faţa Stelei. Acum a pierdut doar cu 2-1 dar a pierdut şi campionatul, în sezonul când a fost poate cel mai aproape de titlu din... dintotdeauna. Adevărul e că dacă nu aplauzi când pierzi cu 8-1 sau când pierzi campionatul, când să aplauzi?

După meci Gabi Balint a fost demis de Marian Iancu, un om neaşteptat de gras de fiecare dată. Cred că petrolistul Marian Iancu, supranumit Jabba the Hutt, a băut tot Milkshake-ul pe care a putut să îl bea, dar nu va putea fi niciodată Daniel Plainview. Claudio Zambon, un alt nume greu, l-a numit pe Iancu "prostul numărul din fotbalul românesc". Deocamdată petrodolarii se văd doar în fotbalul color.

* Articolul lui Cosaşu cu care mă duelez e aici. Postaţi într-un comentariu care articol vă place mai mult. Scorul porneşte de la 1-0 pentru maestrul Cosaşu . Vă aştept la vot.

Thursday, June 4, 2009

Preşedinţii noştri

Două declaraţii out of this world:

1. Silvio Berlusconi:
"The Milan fans can sleep comfortably: we will give Leonardo a squad full of great champions, where we don't need any new players in the defensive department. We count on the return of [Kakha] Kaladze and [Alessandro] Nesta."

Trebuie să traduc că e prea tare:
"Fanii Milanului pot dormi liniştiţi. Îi vom da lui Leonardo o echipă plină de mari campioni, unde nu avem nevoie de jucători noi în compartimentul defensiv. Ne bazăm pe revenirea lui Kaladze şi a lui Nesta".

2. Marian Iancu:
"Am considerat, după eşecul suferit în faţa Unirii Urziceni, că nu mai este în interesul nostru să aflăm decizia TAS mîine, aşa că am solicitat amînarea acestui termen pentru data de 11 iunie."

3. Tot Silvio Berlusconi, în caz că nu s-a înţeles destul de clar din primul fragment:
"I think that with the great number of champions we can put on the pitch, we don't need anyone else."
E mult prea tare pentru a nu traduce:
"Cu numărul mare de campioni pe care îi putem pune în teren, nu avem nevoie de nimeni altcineva".

Notă pentru necunoscători: Silvio Berlusconi, prim-ministrul Italiei, e şi preşedinte la Milan. Milan, cândva Marele Milan care atunci când era în formă nu avea rivali, a terminat pe locul 3 în Italia fără nici o pretenţie la titlu. Era nevoie de o schimbare. Aparent soluţia găsită de Berlusconi a fost una simplă, la care nici rivalii şi nici chiar diavolul nu s-ar fi gândit. Vânzarea celui mai bun jucător şi aducerea unui antrenor amator. Nu mai e nevoie de nimic altceva. Nu mai îmi trebuie nimic. Până la urmă, chiar el, Berlusconi, m-a asigurat că pot dormi liniştit la noapte.


*Cosaşu a scris aici. Duelul va fi mâine şi vă aştept la vot. Astăzi am avut program liber ales.

Wednesday, June 3, 2009

Catedrala, de Raymond Carver

În ultimul timp am citit foarte puţin. Ieri am terminat Catedrala, o colecţie de 12 nuvele ale lui Raymond Carver, o carte nominalizată la mai multe premii.

Nu m-a impresionat din cale afară, nu a avut povestiri extraordinare. Totuşi au avut o tensiune stranie aceste nuvele. Te aşteptai să apară ceva deoesebit, fantastic, ceva ca şi în nuvelele lu Poe (nuvele care îmi plac mai mult aş adăuga), dar nu se întâmplă nimic din afara acestei lumi. Totuşi era ceva ciudat. Atmosfera însăşi era ciudată.

De exemplu într-o povestire o familie cu doi copii se mută într-o pensiune. Femeia oaspete îi povesteşte gazdei cum soţul ei are un cal şi cum şi-a pierdut aproape toţi banii crescându-l şi pariind pe el. Dar calul nu a câştigat niciodată. Cei doi copii nu făceau nimic deosebit, doar baie în piscina de afară. Într-o seară cei din pensiune şi vecinii se îmbată iar soţul pasionat de cai se urcă pe o baracă şi vrea să sară în piscină. Se loveşte la cap. Nu ajunge. După câteva săptămi tăcute părăsesc pensiunea lăsând în urmă un căpăstru. Nu mai era interesat de cai. Nu mai era interesant de nimic.

În altele o femeie vinde vitamine, un om trăieşte de câţiva ani pe canapea, un copil este lovit de maşină de ziua lui în timp ce brutarul tortului său este nemulţumit că părinţii lui nu vin să ridice comanda.

Se poate citi, măcar două-trei povestiri pentru a înţelege mai bine stilul nuvelistului.

Tuesday, June 2, 2009

Orlando, facem noi să fie bine!

Adevărul e că de fiecare dată când îl văd îmi creşte inima. Nu am văzut multe la viaţa mea dar pe el l-am văzut de multe ori şi de fiecare dată îmi făcea inima să crească, pentru ca apoi de fiecare dată când pleca inima să mi se facă la loc, mică, cât un purice. Cât Chiţu.

Nu am recunoscut decât în faţa lui că mi-a fost şi încă îmi este frică de întuneric. Nu mi-a folosit nici mie şi nici lui la nimic dar nu mi-a reproşat niciodată că i-am spus. Nu mi-a reproşat multe de multe ori, doar atunci când meritam. Mă mustra ca un frate mai mare, ca un tată. Ca Nicu.

Am fost un copil netalentat în cele mai multe cazuri. Ştiam să alerg dar nu ştiam unde, ştiam să citesc dar mă întrista nespus, ştiam ce este important dar nu înţelegeam de ce. Nu eram deloc o fire sălbatică, eram cel mult o plantă, un ghiveci, un bonsai. Un Caba.

Maturizarea nu m-a ajut deloc. Bătrâneţea a fost o pierdere timp. Încă o viaţă fără scop ai trăit prietene mi-a spus el pe final. Înţelegeam prea bine ce spunea şi aş fi vrut să continue. Nu a mai făcut-o dar am înţeles că va face ca lucrurile să fie altfel.

Monday, June 1, 2009

Låt den rätte komma in (Let the Right One In)

Un alt fel de film horror, unul suedez. Nu prea îmi plac filmele horror, dar când se întâmplă de cele mai multe ori regizorul nu e american. Există şi excepţii. Dar pe lângă detaliul privind locul de baştină al regizorului, ar mai fi ceva de notat. Ritmul.

Un alt fel de film horror, unul liniştit, cu tendinţe minime de thriller şi cu înclinaţii către dramă. Ce mai, exact pe gustul meu, cu acţiune lentă ce te prinde încet, te leagă şi apoi te loveşte în moalele capului fără ca măcar să îţi dai seama.

E o abordare extrem te interesantă. Fără secvenţele obişnuite de filme horror, mai ales că niciodată nu mi-au plăcut tortura excesivă sau fuga îndelungată prin pădure de monştrii sau criminali în serie din filmele de serie.

O atmosferă mohorâtă, un grup de blocuri ce aduce cu România şi nişte personaje obişnuite. No spoilers.

Doar un dialog între doi copii:
El: Do you want to go steady?
Ea: Oskar, I'm not a girl.
El: No? Do I have a chance with you?
Ea: Can't we just be like this?
El: Yes.
Ea: Do you do something special then?
El: No.
Ea: Is everything like usual?
El: Yes.
Ea: Then you have a chance with me.
El: What?
Ea: Then we're together.

Let the Right One In (2008)
directed by Tomas Alfredson
awards: 48 wins and 11 nominations

I recommend

--------------------------------------

Au fost două săptămâni în care nu am văzut prea multe. Două filme pe autocar despre care nu voi spune nimic şi sezonul 4 din House. Cred că am văzut peste 10 episoade (sezonul 4 are 16).

Friday, May 29, 2009

Naşul

A mai trecut o finală. Mă cam obişnuisem să îl văd pe Ancelotti din doi în doi ani dar anul acesta a lipsit şi nu oriunde, ci tocmai la Roma, oraşul care îi place atât de mult. Îi plăcea mult lui Ancelotti în liga campionilor, dovadă şi titlul autobiografiei sale: "Preferisco la coppa", o carte ce nu trebuie să lipsească din nici o bibliotecă.

Prima finală a fost la Manchester, pe terenul finalistei de deunăzi. Cea mai urâtă finală s-a scris atunci în presa străină. Inepţiile obişnuite ale presei care astăzi exultă după victoria Barcelonei. În acea seară Ancelotti a auzit un cântec al tribunei, cântec ce nu l-a uitat şi patru ani mai târziu l-a cântat pe San Siro alături de întreg stadionul.

Au urmat două finale cu Liverpool, apoi două sezoane ratate complet şi o ligă a campionilor tristă cu Milan absentă. În semifinale Guus are încă o dată ghinion (nu cred că l-a uitat încă pe Ambrosini). Nu mai există rivali, Barcelona câştigă iar Guardiola îi dedică victoria lui Maldini. Ar fi fost a şasea lui cupă.

Despre finală nu pot fi spuse multe. Ioaniţoaia a tratat exhaustiv problema exaltării în timpul meciul fiind sedus peste puterea lui de aşa numita ţesătură de pase a scunzilor mijlocaşi catalani. Finala a fost cel mult captivantă, să folosesc termenul reţinut al lui Cosaşu. Totuşi având în vedere că pentru el finala a avut o miză, el fiind un fan Manchester autodenunţat, mă simt nevoit să revin şi să îmi retrag adjectivul alăturat finalei mai devreme, mai ales când cel mai captivant moment al finalei mi-a părut a fi la decernarea medaliilor învinşilor. Atunci dintre cei toţi douăzeci şi ceva de învinşi şi cei câţiva oficiali, doar Cristiano Ronaldo şi Silvio Berlusconi s-au pupat pe obraji.

Ce finală ar fi fost cu Ancelotti. Sau Maldini. Ar fi fost a şasea lui cupă.

Dar aşa... A mai trecut o finală şi atât.

* Articolul lui Cosaşu cu care mă duelez e aici. Postaţi într-un comentariu care articol vă place mai mult. Scorul porneşte de la 1-0 pentru maestrul Cosaşu.

Thursday, May 28, 2009

Maşinuţă

Miercuri seara am plecat spre Germania cu autocarul Pletl. Până la Nurnberg au fost mai mult sau mai puţin 1000 de km, mai mult sau mai puţin 17 ore. Seara ne-am uitat în autobuz la Flight of the Living Dead: Outbreak on a Plane, un film în care într-un avion ce trece prin turbulenţe oamenii se transformă în zombie. Vor fi mâncaţi, se vor prăbuşi sau vor fi aruncaţi în aer de armata americană? Un adevărat deliciu. Sau supliciu?

Dimineaţa la ora cinci, ora Germaniei am ajuns. Două zile ne-am plimbat pe la autohausuri unde a fost cu neputinţă să găsim o maşină serioasă, euro 4, diesel la sub 7000 de euro. Am cercetat şi anunţuri şi după căutări repetate am ajuns la un Ford Fusion pe care l-am şi cumpărat. Duminică am pornit spre casă. Distanţa exactă parcursă a fost de 1030 de km.

În drum spre casă după intrarea în România era să călcăm o căprioară şi să se facă praf maşina. Din fericire căprioara trecut strada la timp. După câteva minute un poliţist face nişte semnale ambigue. Noi ne continuăm drumul pentru ca imediat maşina de poliţie să ne someze să oprim şi să ne dovedească încă o dată că poate fi cumpărată. Poate ieşeam mai ieftin decât cu Ford-ul.

Informaţii utile:
Actele necesare înmatriculării în România: contractul de vânzare cumpărare (check), un brief mare (check), un brief mic. Pauză căci brieful mic îl voi primi mai târziu.

Acte necesare pentru numere provizorii: copie contract de vânzare cumpărare, copie brief mare, plată chitanţă la CEC (13 RON), plată chitanţă la poştă (7 RON), asigurare 30 de zile (37 RON la primul asigurator găsit), plată chitanţă, plăcuţe şi talon provizoriu (40 RON).

*Cosaşu a scris aici. Duelul va fi mâine. Astăzi am avut program liber ales.

Wednesday, May 27, 2009

Un august pe un bloc de gheaţă

Aşa cum am promis, în prima dintre miercurile dedicate cărţilor voi prezenta o carte scrisă de maestrul Radu Cosaşu: Un august pe un blog de gheaţă. Cartea poate fi citită integral pe liternet dacă faceţi click aici.

Cartea prezintă paragrafe scurte, scrise pentru câteva zile din fiecare lună, începând din august ‘68 şi terminând în august '69. Unele sunt sub forma de ştiri, altele sub formă de jurnal dar şi ştirile legate de încercarea lui Donald Crowhurst de a face ocolul pământului. Despre Crowhurst puteţi citi şi aici, dar recomand cartea lui Cosaşu care conţine şi fragmente din jurnalul de bord.

Nu am reuşit să citesc întreaga carte dar vă voi prezenta câteva dintre paragrafele ei pentru a înţelege mai bine în ce constă:

August '68
30 :
La Paris, are loc Congresul Internaţional de magie - dacă asta-i mai lipsea omenirii în acest sfârşit de august.
Septembrie
10 :
Descopăr fotografia unui bătrân rabin măturând piatra funerară a mormântului lui Kafka; o lipesc pe perete, lângă poza lui Rebreanu.
Octombrie
25 :
Milioane de omizi japoneze ocupă calea ferată de la Kumi - întrerupând circulaţia o zi. Explicaţia nu poate fi decât poetică, metaforică - dar nu mă interesează. Eu vreau explicaţii ştiinţifice într-un secol ştiinţific, care a dezlegat până şi enigma care-l obseda pe Cervantes: de ce castorii îşi mănâncă testiculele în clipa când simt că au fost prinşi de vânătorii lor. Ce s-a întâmplat pe linia ferată de la Kumi - înţeleg: mai întâi trenurile au strivit sute de mii de omizi şi şinele au devenit alunecoase, pe urmă trenurile nu au mai circulat, pericolul deraierii fiind mare; s-au aruncat tone de insecticid pe şine, zadarnic, omizile vii nu se retrăgeau; atunci autorităţile au vărsat petrol şi i-au dat foc; omizile s-au speriat şi au dispărut. De câte ori autorităţile dau foc - înţeleg. Cum se ajunge la incendii între oameni - iar pricep. Dar de ce au invadat, omizile, linia ferată de la Kumi - nu-mi pot explica. Să existe o metafizică a omizilor? Să apară şi acolo fenomenul de iraţionalism în masă, să ne învârtim şi în lumea lor printre mistere? Asta ne mai lipsea.
Decembrie
25 :
În timp ce nevasta îmi încălzeşte cu propria-i răsuflare cizmele îngheţate peste noapte, eu mă întind bine pe blană (o pătură multicoloră confecţionată de orbii din Rio de Janeiro) şi hotărăsc că din '69 voi vâna altfel.
Martie '69
3 :
Îmi cumpăr ghete, - 338 lei perechea.
5 :
Mă uit îndelung la ghetele mele. Mă gândesc la cele scrise în urmă cu 16 ani. Caut în mine - uitarea. N-o găsesc. Ştiu foarte bine ce scriam acum 16 ani.
28 :
La New-York, femei-poliţişti (în civil) îl prind pe hoţul cu pantalon verde care fura în metrou pălăriile de vizon ale doamnelor. Bărbatul nu poate explica ce făcea cu pălăriile furate.
August '69
Cerbii sunt slăbiţi - constată un congres de biologi la Moscova. În pădurile Ucrainei cerbii sunt slăbiţi.
Oamenii sunt obosiţi, ce e oboseala? - se întreabă un congres psiho la Paris (psihologi, psihosomaticieni, psihiatri şi, fireşte, cardiologi).
De ce slăbesc cerbii? Din ce vine oboseala (la oameni)? Cerbii sunt obosiţi? Slăbiciunea lor vine din migrene? Există mai multe tipuri de oboseală (la oameni)? La cerbi există mai multe tipuri de slăbiciune? De ce sunt cerbii mai puţin viguroşi? Dar oboseala e legată de insomnie? Cerbii au insomnie? Insomnia are rădăcini în inconştient (la oameni). Cerbii au inconştient? Unii dintre cei fără somn sunt înfricoşaţi că somnul înseamnă moarte. Există unii cerbi fără somn? Poate că cerbii nu dorm şi de aceea slăbesc. Sunt oameni care suferă de boala numită de dr. Held "comportamentul cititorilor lui Le Monde". Ca să nu adoarmă, bolnavul se sileşte să citească toată noaptea Le Monde, de la articolul de fond până la ultima pagină, până la ştirea minusculă cu unul care s-a înecat într-un râu de munte. Nu, cerbii nu citesc Le Monde. Dar ce citesc? Din de ce slăbesc? De ce nu mai au putere?
Ipoteza cea mai serioasă, reţinută de biologi, e următoarea: cerbii slăbesc din cauză că în pădurile Ucrainei numărul lupilor scade. Nu mai are cine să-i atace, să-i sfâşie, să-i devoreze. Dacă nu-s lupi - de unde putere la cerbi? E logic. Pentru cerbi, cerbul nu e lupul cerbului.