Tess d'Urberville, de Thomas Hardy

O carte care mi-a plăcut destul de mult. Am terminat-o cam acum două săptămâni şi de atunci am mai terminat o carte, însă toate la timpul lor.

Tess mi-a adus aminte, într-o oarece măsură, de Doamna Bovary şi, mai ales de Roşu şi negru. Desfăşurarea relaţiilor din acele vremuri are farmecul ei.

Tess Durbeyfield face parte dintr-o familie săracă care descoperă chiar de la începutul cărţii că de fapt se trage dintr-o familie nobilă, d'Urberville. Desigur că asta nu îi ajută foarte mult însă e o hrană sufletească pentru tatăl ei. Când le moare calul, o resursă importantă a famliei, Tess se lasă convinsă să meargă la familia d'Urberville la câteva mile depărtare, o familie bogată care s-ar putea îndupleca să îşi ajute rudele mai sărace.

Înainte de această decizie care se va dovedi a avea o grămadă de consecinţe, are loc o scenă asemănătoare cu cea din Ciuleandra, cartea lui Liviu Rebreanu. La un dans al fetelor din sat, cu ocazia nu ştiu cărei sărbători, un tânăr străin se decide să li se alăture. Este pus în situaţia de a-şi alege ca parteneră de dans pe oricare dintre fete. Alege o fată la întâmplare şi abia la sfârşitul dansului, când pleacă o observă pe Tess. Deşi se gândeşte de câteva ori să se întoarcă tânărul îşi continuă drumul încercând să îşi ajungă din urmă tovarăşii de călătorie, Tess rămânând privindu-l până ce umbra acestui dispare în depărtare.

Nu vreau să dezvălui mai multe din ce se petrece în carte, aceste întâmplări au suficiente repercusiuni în desfăşurarea celorlalte evenimente.

Finalul cărţii, fără să îl dezvălui desigur, a fost excelent, mult mai bun decât mi-aş fi imaginat în timp ce citeam. Aveam impresia unei cărţi bune care se va termina nereuşit. Cât de mult m-am înşelat, dar doar în ce priveşte finalul.

Recomand.

Totul pare un paradis, de John Cheever

Totul pare un paradis e ultima carte pe care am citit-o. Mă gândesc să mă reapuc din nou de citit dar şi de alte chestii, chestii cum ar fi alergatul şi băutul a altceva decât cola şi bere. Văzusem în Irish o bătutură numită Serbetto, sau ceva de genul, wine & lemon with a touch of vodka. Nici nu mai ţin minte cât timp a trecut de când nu am mai băut vin, lămâie sau vodkă. Nici Bukowski nu ştia câte beri a băut aşteptând ca lucrurile să fie altfel, dar deviez...

Cartea lui John Cheever mi-a plăcut. E o carte relativ scurtă care are în centru un orăşel american retras care nici măcar nu are un fast food însă în care femeile se ceartă la supermarket, un orăşel al cărui heleşteu, unde localnicii obişnuiau să patineze iarna, este transformat în groapă de deşeuri. Un bătrânel încearcă să afle de ce şi cum să salveze heleşteul în timp ce umblă după o femeie agent imobiliar mai tânără, femeie care participă de 2-3 ori pe săptămână la întâlniri anonime în biserici. Dependenţă de alcool, droguri, mâncare sau sex, nu vom afla cu siguranţă niciodată scopul întâlnirilor, totuşi semnalele ar fi către ultima variantă.

O carte pe alocuri amuzantă şi ironică. Puteţi arunca o privire pe câteva fragmente aici, loc de unde puteţi şi comanda cartea.

Fear and Loathing in Las Vegas by Hunter S. Thompson

O scenă din carte pe care trebuie să o vedeţi neapărat în filmul lui Terry Gilliam, Fear and Loathing in Las Vegas. Tot filmul trebuie văzut. Este ceva de nedescris, Johnny Depp şi Benicio del Toro sunt geniali.

Scena prezintă dificultăţile lui Benicio de a se da jos de pe un carusel:

I got him as far as the edge of the bar, the rim of the merry-go-round, but he refused to get off until it stopped turning.

“It won’t stop,” I said. “It’s not never going to stop.” I stepped off and turned around to wait for him, but he wouldn’t move… and before I could reach out and pull him off, he was carried away. “Don’t move,” I shouted. “You’ll come around!” His eyes were staring blindly ahead, squinting with fear and confusion. But he didn’t move a muscle until he’d made the whole circle.

I waited until he was almost in front of me, then I reached out to grab him – but he jumped back and went around the circle again. This made me very nervous. I felt on the verge of a freakout. The bartender seemed to be watching us. Carson City, I thought. Twenty years.

I stepped on the merry-go-round and hurried around the bar, approaching my attorney on his blind side – and when we came to the right spot I pushed him off. He staggered into the aisle and uttered a hellish scream as he lost his balance and went down, thrashing into the crowd… rolling like a log, then up again in a flash, fists clenched, looking for somebody to hit.

Înmormântarea, de Slawomir Mrozek

Plimbîndu-mă, la un moment dat m-am alăturat unui cortegiu funerar. Oricum era mai bine decît să umblu de unul singur, fără nici un scop. Nu ştiam cine e mortul, dar nu conta. Noi, oamenii, formă'm cu toţii o mare familie.

Totuşi, ce-ar fi să întreb. Nici vecinul meu, din partea stîngă a cortegiului, nu ştia.
- Mă duc la curăţătoria chimică să-mi scot panta-lonii. Am văzut cortegiul şi, fiindcă seîndreptă în aceeaşi direcţie, m-am alăturat. Merg doar pînă la colţ, după care o cotesc.

Atunci l-am întrebat pe vecinul din dreapta:
- A cui e înmormîntarea?! De unde să ştiu, doar mor atîţia oameni. Banca se deschide abia la nouă, deci mai am timp.

Nici al treilea, care mergea la doi paşi în faţa mea, nu ştia să mă informeze.
- Eu nu-s de pe-aici. Sînt turist. Dar s-o întrebaţi pe doamna aceea cu voal negru, care merge în urma sicriului. Pare a fi văduvă şi ar trebui să ştie.

În acel moment a început să plouă şi m-am despărţit de cortegiu. De ce să mă plouă pentru cineva pe care oricum nu-l cunosc personal?


------------------------------------------------------
* A trecut încă o săptămână în care nu am citit nimic, nu am început nici o carte, darămite să termin una. Am apelat aşadar la unul din planurile de rezervă pentru ziua de miercuri, o povestire de Mrozek.

Catedrala, de Raymond Carver

În ultimul timp am citit foarte puţin. Ieri am terminat Catedrala, o colecţie de 12 nuvele ale lui Raymond Carver, o carte nominalizată la mai multe premii.

Nu m-a impresionat din cale afară, nu a avut povestiri extraordinare. Totuşi au avut o tensiune stranie aceste nuvele. Te aşteptai să apară ceva deoesebit, fantastic, ceva ca şi în nuvelele lu Poe (nuvele care îmi plac mai mult aş adăuga), dar nu se întâmplă nimic din afara acestei lumi. Totuşi era ceva ciudat. Atmosfera însăşi era ciudată.

De exemplu într-o povestire o familie cu doi copii se mută într-o pensiune. Femeia oaspete îi povesteşte gazdei cum soţul ei are un cal şi cum şi-a pierdut aproape toţi banii crescându-l şi pariind pe el. Dar calul nu a câştigat niciodată. Cei doi copii nu făceau nimic deosebit, doar baie în piscina de afară. Într-o seară cei din pensiune şi vecinii se îmbată iar soţul pasionat de cai se urcă pe o baracă şi vrea să sară în piscină. Se loveşte la cap. Nu ajunge. După câteva săptămi tăcute părăsesc pensiunea lăsând în urmă un căpăstru. Nu mai era interesat de cai. Nu mai era interesant de nimic.

În altele o femeie vinde vitamine, un om trăieşte de câţiva ani pe canapea, un copil este lovit de maşină de ziua lui în timp ce brutarul tortului său este nemulţumit că părinţii lui nu vin să ridice comanda.

Se poate citi, măcar două-trei povestiri pentru a înţelege mai bine stilul nuvelistului.

Un august pe un bloc de gheaţă

Aşa cum am promis, în prima dintre miercurile dedicate cărţilor voi prezenta o carte scrisă de maestrul Radu Cosaşu: Un august pe un blog de gheaţă. Cartea poate fi citită integral pe liternet dacă faceţi click aici.

Cartea prezintă paragrafe scurte, scrise pentru câteva zile din fiecare lună, începând din august ‘68 şi terminând în august '69. Unele sunt sub forma de ştiri, altele sub formă de jurnal dar şi ştirile legate de încercarea lui Donald Crowhurst de a face ocolul pământului. Despre Crowhurst puteţi citi şi aici, dar recomand cartea lui Cosaşu care conţine şi fragmente din jurnalul de bord.

Nu am reuşit să citesc întreaga carte dar vă voi prezenta câteva dintre paragrafele ei pentru a înţelege mai bine în ce constă:

August '68
30 :
La Paris, are loc Congresul Internaţional de magie - dacă asta-i mai lipsea omenirii în acest sfârşit de august.
Septembrie
10 :
Descopăr fotografia unui bătrân rabin măturând piatra funerară a mormântului lui Kafka; o lipesc pe perete, lângă poza lui Rebreanu.
Octombrie
25 :
Milioane de omizi japoneze ocupă calea ferată de la Kumi - întrerupând circulaţia o zi. Explicaţia nu poate fi decât poetică, metaforică - dar nu mă interesează. Eu vreau explicaţii ştiinţifice într-un secol ştiinţific, care a dezlegat până şi enigma care-l obseda pe Cervantes: de ce castorii îşi mănâncă testiculele în clipa când simt că au fost prinşi de vânătorii lor. Ce s-a întâmplat pe linia ferată de la Kumi - înţeleg: mai întâi trenurile au strivit sute de mii de omizi şi şinele au devenit alunecoase, pe urmă trenurile nu au mai circulat, pericolul deraierii fiind mare; s-au aruncat tone de insecticid pe şine, zadarnic, omizile vii nu se retrăgeau; atunci autorităţile au vărsat petrol şi i-au dat foc; omizile s-au speriat şi au dispărut. De câte ori autorităţile dau foc - înţeleg. Cum se ajunge la incendii între oameni - iar pricep. Dar de ce au invadat, omizile, linia ferată de la Kumi - nu-mi pot explica. Să existe o metafizică a omizilor? Să apară şi acolo fenomenul de iraţionalism în masă, să ne învârtim şi în lumea lor printre mistere? Asta ne mai lipsea.
Decembrie
25 :
În timp ce nevasta îmi încălzeşte cu propria-i răsuflare cizmele îngheţate peste noapte, eu mă întind bine pe blană (o pătură multicoloră confecţionată de orbii din Rio de Janeiro) şi hotărăsc că din '69 voi vâna altfel.
Martie '69
3 :
Îmi cumpăr ghete, - 338 lei perechea.
5 :
Mă uit îndelung la ghetele mele. Mă gândesc la cele scrise în urmă cu 16 ani. Caut în mine - uitarea. N-o găsesc. Ştiu foarte bine ce scriam acum 16 ani.
28 :
La New-York, femei-poliţişti (în civil) îl prind pe hoţul cu pantalon verde care fura în metrou pălăriile de vizon ale doamnelor. Bărbatul nu poate explica ce făcea cu pălăriile furate.
August '69
Cerbii sunt slăbiţi - constată un congres de biologi la Moscova. În pădurile Ucrainei cerbii sunt slăbiţi.
Oamenii sunt obosiţi, ce e oboseala? - se întreabă un congres psiho la Paris (psihologi, psihosomaticieni, psihiatri şi, fireşte, cardiologi).
De ce slăbesc cerbii? Din ce vine oboseala (la oameni)? Cerbii sunt obosiţi? Slăbiciunea lor vine din migrene? Există mai multe tipuri de oboseală (la oameni)? La cerbi există mai multe tipuri de slăbiciune? De ce sunt cerbii mai puţin viguroşi? Dar oboseala e legată de insomnie? Cerbii au insomnie? Insomnia are rădăcini în inconştient (la oameni). Cerbii au inconştient? Unii dintre cei fără somn sunt înfricoşaţi că somnul înseamnă moarte. Există unii cerbi fără somn? Poate că cerbii nu dorm şi de aceea slăbesc. Sunt oameni care suferă de boala numită de dr. Held "comportamentul cititorilor lui Le Monde". Ca să nu adoarmă, bolnavul se sileşte să citească toată noaptea Le Monde, de la articolul de fond până la ultima pagină, până la ştirea minusculă cu unul care s-a înecat într-un râu de munte. Nu, cerbii nu citesc Le Monde. Dar ce citesc? Din de ce slăbesc? De ce nu mai au putere?
Ipoteza cea mai serioasă, reţinută de biologi, e următoarea: cerbii slăbesc din cauză că în pădurile Ucrainei numărul lupilor scade. Nu mai are cine să-i atace, să-i sfâşie, să-i devoreze. Dacă nu-s lupi - de unde putere la cerbi? E logic. Pentru cerbi, cerbul nu e lupul cerbului.

Miercurea

Din când în când, miercurea, voi recomanda nişte cărţi. Uneori mă voi arăta nemulţumit de anumiţi scriitori, alteori îi voi lăuda pe alţii. Câteodată voi vorbi şi despre poeţi, cu preponderenţă de Nichita, Bukowski şi Brautigan. Am mai scris câte ceva despre cărţi sub Books. Trebuie să mă gândesc despre ce voi scrie joia, căci atunci scrie şi maestrul Cosaşu. Nu pot face recenzii tocmai joia. Dar să aşteptăm să îi vină fiecărei zi rândul ei.

Anul acesta, din nefericire, nu prea am îndemn la citit. Aş fi bucuros dacă aş reuşi să citesc o carte pe lună. Dar şi aşa ar mai rămâne 2-3 miercuri libere. Am, din fericire, câteva resurse nesecate la care pot să recurg oricând. Numele lor? Dumitru Solomon, Mircea Horia Simionescu, Slawomir Mrozek şi mai sus numiţii poeţi.

Ar mai fi următoarea precizare: Radu Cosaşu, pe lângă articolele din fiecare joi (şi altele din alte publicaţii), este şi scriitor. Voi inaugura acestă rubrică de miercuri cu mai multe detalii despre cel puţin una din cărţile lui. Rămâneţi vigilenţi.