Coke Will Have To Go

 Consumul de cola a scăpat iar de sub control. Inevitabil.

Acu vreo patru ani încercasem să reduc consumul de cola și reușisem, vorba aia reușisem, să ajung la o săptămână cu doar, aceeași vorbă, 3 litri de cola. Nu fiece săptămână, doar una, o dată, o dată și atât, experimentul fiind prezentat aici. Erau niște vremuri când aveam și comentarii la posturi.

Anul trecut, tot toamna, am fost mai îndrăzneț. Am reușit 30 de zile fără cola, deloc deloc. Pe la mijlocul acestei perioade postasem asta. Au trecut cumva acele zile și apoi am uitat de ce făcusem toată treaba. Nici acum nu mai îmi amintesc.

Și am revenit, pe la jumate de litru spre mai mult pe zi, ca întotdeauna, căci mai puțin e inutil și nu îți aduce prea multă satisfacție. Până nu bei primul pahar nici nu îți dai seama ce pierzi. Dar să bei un pahar și apoi să nu mai poți bea unul care să îl întregească pe precedentul e un chin. Pesemne așa trebuie să se fi simțit și Tantal, sau cine știe, să se simtă și acum.

Așadar planurile sunt mari din nou. Ultimele mele patru doze de cola zac în portbagaj, rămășițe ale mai multor six packuri minunate, și odată consumate și acestea nutresc speranța că nu îmi voi mai procura altele un timp îndelungat.

Totul pentru că mă cam dor încheieturile, genunchii și oasele dintre ele în timp ce alerg și trebuia scos un țap ispășitor. Fiecare cu motivele lui.

Cinci filme

Bune toate cinci. În ordine aleatoarie:

London Boulevard - Colin Farrell în încă unul din rolurile bune. Nu e In Bruges, dar filmul nu e o comedie. Keira dezamăgește un pic, nu atât prin personaj cât prin înfățișare. El proaspăt ieșit din închisoare nu reușește să se ferească de vechii prieteni. Ea vedetă de film ce are nevoie de protecție împotriva fotografilor insistenți. Mi-a plăcut.

Hanna - O fetiță este crescută până 16 ani pentru a se apăra și pentru a ucide, undeva la rece, să zicem Siberia. Adolescenta din ea, sătulă de singurătate, vrea să vadă lumea. Și tot felul de agenți o caută pentru a o ucide căci fetița are ceva aparte. Un action movie mai altfel. De la Joe Wright, cel ce făcut Pride & Prejudice, Atonement, The Soloist și va face Anna Karenina în 2012.

Paper Man - Un scriitor care nu se prea descurcă cu scrisul. Mai are pe deasupra și un prieten imaginar (Captain Excellent) și alte probleme de genul. Se retrage într-un mic orășel pentru a-și mai încerca norocul cu o nouă carte. Acolo se împrietenește cu o neașteptat de atrăgătoare adolescentă, Emma Stone, care are la rândul ei nenumărate probleme. Un film extraordinar.


We're No Angels - De Niro și Sean Penn scapă oarecum accidental din închisoare și se ascund într-o mănăstire fiind confundați cu niște preoți. O comedie ușoară și plăcută pentru o seară liniștită de toamnă. În plus, poate Demi Moore la cel mai bun rol al ei, unul secundar, dar bun deopotrivă.

Thor - Un fun movie reușit. Neașteptat de reușit. Cu un regizor atipic pentru un asemenea gen de film, Kenneth Branagh, specializat în ecranizări după piese de Shakespeare, cel puțin patru am numărat eu, și cunoscut, sau ar trebui să fie cunoscut, pentru Frankenstein, unde a jucat și rolul doctorului cu același nume. Am găstit filmul mult mai distractiv decât blockbuster-ele obișnuite. De precizat că Natalie e din nou peste Keira.

Despre blog, Faulkner și alte lucruri

Iata că a mai trecut o altă perioadă secetoasă pe acest blog. Au mai fost și vor mai fi (vezi aici). Bunul fierar a spus, în urmă cu nu mult timp, că nu contează numărul cititorilor ci calitatea lor. Măcar cititorii să fie de calitate dacă altceva nu e.

De curând citesc William Faulkner, Lumină de august. Vorba vine de curând. M-am apucat de ea, ca un făcut, la sfârșitul lui august, în concediu, în Cipru. Încă nu am terminat-o, dar am scuzele mele.  Și o să spun și de ce. Îmi vine greu. Îmi place ce se scrie dar am impresia că nu înțeleg mare lucru. Nu am mai întâmpinat asemena dificultăți de la o carte de-a lui Joyce și, cred, una de-a lui Claude Simon. Pe când la Joyce poate erau tot felul de referințe dubioase, gen Fellini, pe celălalt, pe Claude Simon (se prea poate să fi fost alt laureat Nobel) pur și simplu nu l-am ințeles. Ei bine la Faulkner e cu totul altceva, căci îmi place să-l citesc, e altfel. Mare scriitor Faulkner.

Să dau un citat, care îmi place și care se înțelege. Numai pentru citatul ăsta merită citit.

"[Lena] Dormea într-o magazie din spatele casei. Avea o fereastră pe care se învăţase să o deschidă în întuneric fără să facă nici un zgomot, deşi la început în camera aceea dormea nepotul ei cel mai mare şi apoi doi din cei mai mari şi apoi trei. Locui acolo vreme de opt ani înainte de a deschide fereastra pentru prima dată. Şi nu o deschise nici de vreo douăsprezece ori înainte de a-şi da seama că n-ar fi trebuit s-o deschidă   deloc.   îşi   zise,   «Asta   mi-a   fost   norocul.»
Cumnata îi spuse fratelui. Atunci băgă şi el de seamă că Lena se schimbase la trup, ceea ce ar fi trebuit să observe mai de multă vreme. Era un om aspru."