Nu stiu cum sunt altii dar mie imi aduce aminte de 2046. 2046 e un loc al amintirilor pierdute. 2046 e un loc in care nu se schimba nimic. 2046. 2046. Un fel de recurenta, din-aia nesanatoasa.
La sud de granita e o melodie de Nat King Cole pe care o ascultau doi copii de 12 ani. "Era un cantec despre Mexic dar la vremea aceea habar nu aveau despre ce e vorba. Cuvintele "la sud de granita" aveau o rezonanta ciudata, atragatoare. Ori de cate ori ascultau melodia, erau convinsi ca trebuie sa fie ceva minunat la sud de granita."
La vest de soare... aici intervine isteria siberiana. Stii?
"Afecteaza taranii din Siberia, incearca sa-ti imaginezi. Esti taran..."
Incerci? asa...
"Esti taran si locuiesti singur in pustietatea siberiana" "In fata ochilor nu vezi altceva decat intinderi de pamant. La nord, orizontul, la est, orizontul, la sud, orizontul si la vest cam acelasi lucru. Nimic altceva." "In fiecare dimineata cand rasare soarele te duci sa muncesti pe camp. Cand ajunge deasupra capului tau, faci pauza de masa. Cand apune soarele, te duci acasa si te culci." "Imagineaza-ti ca esti un asemenea taran"
Iti imaginezi? asa...
"Si intr-o zi moare ceva din interiorul tau. Ceva, oricum. Te uiti la soare cum rasare in fiecare zi, traverseaza cerul, apune si ceva din interiorul tau se rupe si dispare. Arunci plugul si, cu capul gol de orice gand, o iei spre apus. Te indrepti spre un teren care se afla la vest de soare. Mergi si mergi de parca ai fi nebun, zi de zi, fara sa bei sau sa mananci, pana te prabusesti si mori. Aceasta este isteria siberiana."
La inceput e o carte lenta, linistita, cu siguranta lipsita de gandul la acel "ceva" care moare in interiorul tau, dar pe final, devine mai alerta, usor confuza atunci cand incep sa se inchege piesele, suficient cat sa nu formeze un puzzle complet, suficient cat sa ai un sentiment ca nu ti-ai pierdut timpul, sentiment pe care l-ai fi avut de altfel daca ai fi renuntat la carte pe la jumatate, sa zicem.
Timpul nu a fost pierdut cu amintiri pierdute. "Mi-am ingropat fata in palme. Ploaia cadea, linistit, in ocean. Un ocean imens si nu o vedea nimeni. Ploaia lovea suprafata oceanului, dar nici macar pestii nu isi dadeau seama ca ploua."
Dar daca nu vine nimeni sa ma bata pe umar in intunecimea asta?
Recomand.
7 comments:
2046 a fost un film superb. De fapt nici nu stiu daca este cuvatul potrivit.
Trebuie sa citesc si eu cartea despre care vorbesti, pare interesanta.
Da, eu am o problema cu 2046.
vai ce mult mi-a placut 'la sud de ...' as vrea sa o citesc din nou pentru prima oara. mie mi-a mai placut mult si padurea norvegiana, o carte cu si mai multa tristete (DAR cu un 'batut pe umar' la final)
hmm.. voi incerca si padurea norvegiana. mai multa tristete suna interesant.
recomand Padurea Norvegiana pentru rasuflul usurat din final..
mai multa tristete si un rasuflu usurat. hmmm :)
superbă carte
Post a Comment