Nichita: 20 + 1

Viaţa lui personală este praf şi pulbere. Nu poate să moară deşi nu mai ştie ceea ce pentru el, odinioară, a fost viaţă. S-ar trage în sine însuşi şi ar deveni un punct, dar rămâne închisă poarta aerului.

Pauză de gândire.

Caută să nu mori iubita mea, încearcă să nu mori dacă poţi. Mi-e dor să pot să nu-mi mai fie dor de tine. Mă voi supune la dezobişnuire de felul meu de-a fi, dar nu la părăsire, ce-o ţine-n dânsul verbul lui a fi. Ah, vine norul şi mă şterge cu un burete foarte rece. Ramân ce-am fost, un tron de rege din care ai plecat de mult...

Ca şi cum ieri ar fi în curând, astfel stau palid şi trist, fumegând. Mă cârpesc cu vorbe, cu substantive, îmi cos rana cu un verb. Nobile paleative de serv. Fără fulger nu poate să existe fulger.

Mă cutremură diferenţa dintre mine şi firul ierbii, dintre mine şi lei, între mine şi insulele de lumină ale stelelor. Dintre mine şi numere, bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3. Coama mea blondă arde în vânt, mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.

Cerul a obosit deasupra ta. Umbrele oamenilor încep să apună. Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai, tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte.

Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare cam câte fete-s astăzi deflorate? De fiecare dată, ca-ntâia dată. De fiecare dată, ca ultima dată.

Notă: versuri adunate de doi oameni din 20 de poezii de Nichita Stănescu şi-un gând: