Caransebeş, Radna 2008

Notă: Fiind în pană de idei, revin cu migrarea postărilor de pe 360. Chiar nu mai sunt multe.  Asta de mai jos, şi încă una.

În locul oamenilor optimişti, super pozitivi, prefer nu oamenii deprimaţi care vor să se taie ca pe pizza, iarbă, tăieţei, pepene, castraveţi… ci oameni ca şi Cioran, Brautigan, de ce nu Badea. Oameni nemulţumiţi, sătui, şi care ar putea spune: “Şi când mă gândesc că undeva se deschid flori şi cântă păsări. Cât de departe sunt toate.”

Deşi nu am o părere bună despre Caransebeş nu voi vorbi despre el. Mă gândesc să folosesc tot mai mult asemenea fraze, în parte contradictorii, în parte peiorative în ce-l priveşte pe Caransebeş. Nu de alta dar aş mai merge acolo dacă nu ar fi îngrădit extratereştrii totul într-un ovoid gigantic de celuloid transparent inodor.

La Surduc, un lac de printre dealuri şi munţi mici, ca în Elveţia şi orice ţară care are lacuri printre dealuri şi munţi mici, în zilele însorite, de reală caniculă şi nu numai, e plin de lume. În toată mulţimea nu am văzut nici un clovn aşa că am intrat în apă în pantaloni scurţi. Poate vom reveni acolo în această vară. Ar fi frumos de înnoptat în zona mai puţin populată a lacului, ar fi mai liniştit şi acolo am putea auzi păsările care cântă liric.

Cu câteva luni în urmă am fost şi la Radna, o cetate construită de un rege cu un nume nemţesc şi apoi al treilea. Am luat masa la un restaurant din Lipova unde chelneriţa a spart o bere. Eu am mâncat creier dar de data asta nu mai am nici o justificare. Pe drumul nesănătos spre Radna, evitând ruta Arad, înainte să aflăm că drumul spre Topolovăţ, dinspre Lipova, e şi mai nesănătos, era un câmp imens, dar imens, de flori. Ok nu chiar imens, dar era mare, foarte mare câmpul, plin cu flori galbene. O mulţime de flori galbene, acelea şi nu altele, care cândva s-au deschis, acolo.


Caransebeş nu cântă ca o pasăre, nu se deschide ca o floare. Caransebeş se închide într-un ovoid gigantic de celuloid inodor şi în curand va fi transfomrat într-o uriaşă gaură neagră absolută, căci oameni ca şi Cioran, Brautigan, de ce nu Badea, ar putea spune “Probably the closest things to perfection are the huge absolutely empty holes that astronomers have recently discovered in space. If there’s nothing there, how can anything go wrong?” iar extratereştrii sunt perfecţionişti.

Undeva cântă păsări şi se deschid flori.