Pages

Tuesday, June 28, 2011

Golden Boys, 2002

Prefață: Introducerea categoriei
Având în vedere că o poză valorează o mie de cuvinte, să mai adaug și eu poate aș îngreuna o lectură ce se dorește a fi scurtă. Și totuși. Priviți poza. Acele (presupuse) o mie de cuvinte nici măcar nu se leagă sau formează propoziții în care eu nu am încredere.

Așadar, să spunem povestea

Golden Boys, 2002

Întâi și întâi în acel liceu fiecare oră se făcea în altă sală. Locul elevilor era pe hol, la alimentară, la Renașterea, la Cașoni. După doi ani elevilor li s-a dat o sală, o sală doar a lor, pe care și-au aranjat-o după bunul lor plac (vezi foto). Încet, încet renașterea a dispărut și a apărut bastionul cu batălii din evul mediu. O ușoară întoarcere în timp, spuneau gurile rele, chiar mai rele decât cele care spuneau „dă-te-n gâtu mă-tii”, spuneau alții. Liceul s-a terminat în timpul campionatului mondial. Restul merge mai departe.

Postfață: detalii
După liceu am scris câte o catrenă de calitate îndoielnică despre fiecare om din clasă. Acum am șters ce am putut din acea catrenă fără sa adaug nimic nou. Au rămas câteva cuvinte despre fiecare. Pornind din stânga (vezi foto), apoi în sus și continuând în formă de 2, numerotați:
01. Osi, sau Armando mai nou, ascultă muzică de ghetou.
02. Pompieru, animăluţ, 2 Pap, l-a votat pe Iliescu.
03. Avea o unghie lungă, chiar mai multe, dar o singura soră.
04. La mate des la tablă ieşea, și tuturor, dar tuturor ne plăcea.
05. Avea porecla Shakira dar de unde… asta nu mai ştiu.
06. I se zicea gogoşar, folosea mai mult haine Timberland.
07. Nu a avut cu mulţi tangenţe după cum a spus, cred, chiar ea.
08. Se mai rădea în cap, se mai îmbăta, mai purta ochelari, că fără, bine nu vedea.
09. I se mai zicea şi Daniel-San.
10 Cu o lucrare despre box ne-a făcut pe toţi să râdem.
11. Curea i se mai zice, fiindcă porci avea unora li s-a părut o poreclă propice
12. E cam ciudat să spună ceva despre el, e destul de complicat.
13. Zis şi schijă, femei vroia să aibă multe şi nu ezita să ne spună.
14. A folosit stingătorul, foc nu era dar funcţiona extinctorul.
15. A râs mult la un banc cu unguri bun, la colegiu parcă spunea că nu e aşa de greu.
16. A avut conflicte bune şi rele. Odată o minge ne-a dat, s-a spart aproape imediat

Și, Bonus, în ordine alfabetică, restul personajelor care au lipsit din poză din motive complexe deloc lesne de explicat:
17. Calităţi de sclav mai are, mâini lungi, la fel şi picioare
18. Nu cred că ea vroia să pară asemenea unui pitbull.
19. Arăta bine, şi cred ca pentru mulţi doar asta a contat.
20. Butura, butura era un cuvânt ce a fost spus de el, cu gura.
21. Ia-o spre pădure mai zicea, dar el fotbal chiar nu ştie.
22. E cu difuri, amplifuri, pentru mulţi o adevărată bancă de împrumut.
23. Despre hip şi rap discuta destul de des

Simițiți-vă liberi să completați. Simțiți-vă bine în general. Acum cum vă simteți? 

No comments: