Stanciova Carriers, 2007

Nu mai îmi aduc aminte cum am ajuns în pădure. Nimeni nu își mai aduce aminte. Ideea ne-a fost inoculată pe nesimțite iar când am ajuns acolo lucrurile au devenit și mai ciudate. Speriatul gâștelor, săritul și tropăitul sincronizat, căciuli de fete purtate cu naturalețe pe capuri de băieți, activități care mai deunăzi ar fi stârnit oprobriul public erau atunci considerate neprihănite. Un lucru era cert: lucrurile nu erau în matca lor normală. Rătăcind prin pădure, căratul fetelor a părut cel mai firesc lucru.

După atâta hămălit, la revenirea în civilizație, tot așteptând hămesiți sarmalele, am descoperit o adevărată desfătare în chipsurile savurate cu smântână, pentru ca mai apoi să ne înfruptăm, mai în tihnă, mai cu nesaț, din sarmalele așteptate.