Iata că a mai trecut o altă perioadă secetoasă pe acest blog. Au mai fost și vor mai fi (vezi aici). Bunul fierar a spus, în urmă cu nu mult timp, că nu contează numărul cititorilor ci calitatea lor. Măcar cititorii să fie de calitate dacă altceva nu e.
De curând citesc William Faulkner, Lumină de august. Vorba vine de curând. M-am apucat de ea, ca un făcut, la sfârșitul lui august, în concediu, în Cipru. Încă nu am terminat-o, dar am scuzele mele. Și o să spun și de ce. Îmi vine greu. Îmi place ce se scrie dar am impresia că nu înțeleg mare lucru. Nu am mai întâmpinat asemena dificultăți de la o carte de-a lui Joyce și, cred, una de-a lui Claude Simon. Pe când la Joyce poate erau tot felul de referințe dubioase, gen Fellini, pe celălalt, pe Claude Simon (se prea poate să fi fost alt laureat Nobel) pur și simplu nu l-am ințeles. Ei bine la Faulkner e cu totul altceva, căci îmi place să-l citesc, e altfel. Mare scriitor Faulkner.
Să dau un citat, care îmi place și care se înțelege. Numai pentru citatul ăsta merită citit.
"[Lena] Dormea într-o magazie din spatele casei. Avea o fereastră pe care se învăţase să o deschidă în întuneric fără să facă nici un zgomot, deşi la început în camera aceea dormea nepotul ei cel mai mare şi apoi doi din cei mai mari şi apoi trei. Locui acolo vreme de opt ani înainte de a deschide fereastra pentru prima dată. Şi nu o deschise nici de vreo douăsprezece ori înainte de a-şi da seama că n-ar fi trebuit s-o deschidă deloc. îşi zise, «Asta mi-a fost norocul.»
Cumnata îi spuse fratelui. Atunci băgă şi el de seamă că Lena se schimbase la trup, ceea ce ar fi trebuit să observe mai de multă vreme. Era un om aspru."
No comments:
Post a Comment