Pages

Monday, March 15, 2010

Vizita la Bucureşti, martie 2010

Ok să vă spun cum a fost prin Bucureşti, mai ales celui care nu mai e printre noi.

În prima zi nu am băut iar când am ajuns acasă m-am uitat la decernarea premiilor oscar (mi-am şi îmbunătăţit raţia la filelist pe banda de acolo), ceremonie pe care o ratasem live 2 zile mai devreme. Apartamentul unde am stat în Bucureşti era în Piaţa Unirii, undeva lângă magazinul Carrefour, aproape de Lipscani.

A doua zi a fost o introducere SOA unde ni s-a spus, mie şi încă unuia, prin nişte prezentări, ce nu e SOA şi că SOA nu poate fi explicat, că nu are o definiţie. Seara doar o colegă am găsit de ieşit în oraş, ce venise la mine iarna trecută cu wii-ul, pentru meci, unii dintre voi o ştiu. A venit şi prietenul ei temporar, sau unul din ei, care acum nu mai e, dacă a treia despărţire a lor s-a concretizat, cum avea ea de gând. Am mers într-un bar unde am rugat chelnerul de la etaj să dea pe tvr1, tvr1 care n-a mai dat man u milan ci real lyon. Cei de la parter se uitau tot la muzică atunci când am ieşit. Nu era un bar sportiv. Când am ajuns într-un bar cu boom era deja 1-0. În timp ce beam s-a făcut 2, 3 şi pe urmă 4-0. Măcar eram aproape de casă. Ar mai fi de notat că Andrei, aşa parcă îl chema, era foarte mămos. Un tip nu şi-a mai băgat mâna unei fete în gura lui în faţa mea până acum, nici măcar o dată, darămite repetat. Insane.

A treia zi au mai fost prezentate nişte chestii de SOA. Concluzia generală a fost că e un curs pentru arhitecţi şi nu pentru developeri, deci prea puţin pentru noi. Seara IBM-ul subvenţiona o ieşire şi s-a ales un bar numit Deja Vu, al unor moldoveni ruşi, unde berea la 330 era 120 de mii. Am fost sceptic. Şi mai sceptic am fost când ne-am aşezat la bar. La barul greşit pentru că pe celălalt bar au dansat animatoare mai târziu şi în ziua greşită, pentru că în ziua următoare ar fi fost full striptease. Mi-a arătat un coleg poze dintr-o zi cu striptease pe telefon. După două Jack cu Cola scepticismul se îndepărta încet şi apreciam shoturile mari (cât 2--3 shoturi normale de tequilla, cu între 3-7 chestii în ele) care apăreau neaşteptat de masă. Barmaniţa, Iulia născută în iulie, bea şi ea cu noi. Am mai băut două cocktailuri cu vodcă, am gustat de la ăştia şi nişte long Island. La două dintre fete li s-au făcut cocktailuri pe bar, uneia în timp ce era legănată de doi barmani, iar celeilalte în timp ce stătea în genunchi iar un barman o prindea de obraji şi îi scutura capul. La ultimul shot am primit o cască de război de metal, mi-au dat foc la pahar,  trebuia să umezesc paiul şi să beau. În timp ce beam cineva îmi dădea cu ceva de metal în cască, mi-a ţiuit puţin capul. Aşa se bea în război mi-au spus. Cu toate astea nu am fost aşa praf ca şi când mi-am spart chiuveta acasă, câteva zile mai devreme. A doua zi nici nu m-a durut capul.

În ultima zi am fost adormit, dormisem doar vreo trei ore, cursul a fost scurtat la oră. Seara am plecat să îmi caut adidaşi de alergat pentru maraton dar nu am găsit. În schimb văzusem la Umbro nişte adidaşi de fotbal incredibil, vreo 5 modele faine, mi-e ciudă şi acum că nu mi-am luat. Speram să găsesc totuşi adidaşi de alergat. Dacă ştie cineva dacă şi unde este Umbro în Timişoara, spuneţi ceva. Pe tren am dormit bine. Trenul Bucureşti Timişoara face 11 ore zilele astea, 11 ore jumate cu întârziere.

În rest Milan e la punct de Inter după un gol fabulos al lui Clarence Seedorf.

3 comments:

anton foton said...

Cum mm ti-ai spart chiuveta ma? Cum dracu? Ce-or zis ai tai ma? Tre sa vii in Cipru ma ca innebunesti acolo ce naiba? Aci sunt stuff de facut vara. E misto. Astept explicatia cu spartul chiuvetei ca mi se pare incredibil. Ii bine ca ai baut ca la razboi. Ceva poze...

thian1899 said...

Chiuveta era crapata dinainte. Nu imi aduc aminte cum am spart-o, m-am trezit mai bine abia cand s-a spart, ca o facut ceva zgomot, o cazut jumate de din ea, pe unde era crapata. Banuiesc ca am dat sa ma sprijin de ea si nu m-a prea sprijinit, nu stiu. Dormeam un pic, ca ma trezisem sa merg la baie.

Taica-miu o crezut ca s-o spart singura in timpul noptii. Stii, cum zicea Dumitru Solomon, cu mana criminala ce o spart chiuveta cu piciorul...

crin mormolocul said...

trebuia sa batem Napoli. suntem boi. totusi mai avem sanse bune. macar scudetto sa il luam la naiba...

cu chiuveta e interesant. vezi ma tata-tu ti-o acordat beneficiul indoielii nu te-o crezut betiv.

anyway naspa cu chiuveta. bine ca nu ti-ai taiat venele involuntar in timpul starii de ebrietate LOL.

ma joc fifa 2010. vai mie...