Mergeam la Văliug cu un Opel Astra limitat la 80 de km pe oră de un şofer responsabil sau de cele 3 biciclete aflate deasupra. Fiindcă în apropiere de Chizdia, la ieşirea din Brestovăţ, cu câteva zile înainte, Dan se accidentase, bicicleta mea era deasupra în timp ce a lui rămăsese acasă. Tot acasă rămăseseră şi micii mei.
Celelalte două maşini cu care mergeam la lac ajunseseră ceva mai devreme. Una din ele, cea cu Trifa, a pornit spre Trei Ape, negăsind loc bun de pus cortul la Văliug. Cealaltă maşină, plină de necunoscuţi, ne-a aşteptat. Eu şi Dan am făcut o baie cum am ajuns. Apoi Max şi Liuda şi-au luat bicicletele şi am pornit spre Trei Ape cu toţii, două maşini şi două biciclete. După ce am ocolit lacul, ne-am pus corturile în apropiere de baraj, pe un deal. Moldovenii (cei cu bicicletele) au ajuns şi ei după câteva ore, să fie în jur de 20 de km, din care mai mulţi în urcare? Să fie. Din boxele casetofonului se auzea Immortal Technique.
Nimeni nu a vrut să bea decât bere pe lumină. Am făcut o tură cu Dan până la un ponton (ceilalţi s-au dus abia mai târziu), distanţa de mal neputând fi determinată. Sile nu era cu noi. Să fi fost măcar 200 de metri. Se sărea fain de pe el. Am jucat cărţi la barul cu bere la preţ de complex şi seminţe aduse de acasă de o prietenă de-a unei verişoare de-a lui Dan, fostă colegă de facultate cu Max şi cine mai ştie cu câţi alţii. Adevărul e că dacă faci două facultăţi ai mai mulţi foşti colegi de faculate. Grătarul a fost obişnuit. Focul la fel.
O vodcă adusă din Moldova, republica, purificată de şase sau şapte ori în tot felul de cristale, era pregătită când s-a lăsat întunericul. Oamenii din jurul focului consumau vin. Deşi nu păreau foarte înclinaţi spre vodcă, cele 2 pahare micuţe din sticlă şi siropul plasat pe fundul lor înainte de fiecare vodcă, i-a mai îmbunat. Doi oameni au testat-o şi seacă. S-a băut toată foarte repede. La fel şi prima ţuică, ceva mai slabă şi fără aromă de diluant. Cea de-a doua, cu aromă de diluant nu a avut atâta trecere, a avut trecere zero. În jurul focului (poza nu e cea mai bună, doară eu am făcut-o), se făceau încercări de combinaţii chiar şi cu cărţile de chimie lăsate acasă, nu se vroia datul cu băţul în baltă, ţările baltice nefiind reprezentate, înfrigurări şi încălziri, bancuri bune şi bancuri proaste, la care s-a râs sau nu s-a râs independent de calitatea lor. Codruţa, prietena Roxanei, vara lui Dan, a recomandat bancul cu ţiganii la divorţ, ca link, fără să ni-l spună. Am învăţat cuvinte noi, jăregai (jar), răgace (rădaşcă), cuvinte olteneşti, cuvinte pe care le-am repetat în exces. Max se învârtea de colo colo, şi în timp ce aduna lemne conversaţia stagna. Se apropie şi, într-un moment de linişte, în timp ce arunca grămada de crengi din braţe-i spune ceva de genul: Dragostea-i ca focul. Dacă nu pui băţul se stinge.
A doua zi am făcut gulaş, apreciat de nota 9 de singura persoană care l-a notat, două ceaune, folosind acelaşi ceaun, pe rând. Oameni s-au plimbat cu bărcile, majoritatea. Când al doilea ceaun de gulaş era gata am pornit, moldovenii şi cu mine, spre Semenic. Am aflat apoi cu stupoare că jumătate din el a fost deşertată undeva pe acel deal în loc de burţile noastre sau ale altora. Liuda avea ceva probleme la genunchi şi a renunţat la căţărarea pe Semenic, rămânând pe drumul Trei Ape - Văliug, unde se porneşte cel spre Semenic. Indicatorul arăta ca mai erau 6 km, dar să fi fost ceva mai mulţi, i-am parcurs cu Max în puţin mai mult de o oră. Singur poate ar fi ajuns mai repede, dar oricum în vârf pare şi el destul de obosit nu? Am fost silit să îmi fac nevoile undeva pe traseu, vârful părea undeva prea departe. Coborârea în schimb a durat sub 10 minute, dacă nu chiar mai puţin. De acolo am continuat, cu Liuda cu tot, tot pe biciclete până în centrul Reşiţei. Codruţa, relocată în maşina lui Dan pe durata coborârii, i-a reproşat acestuia folosirea greşită a ambreiajului. Pentru noi, cei fără ambreiaj, a fost un festin de coborâre, cu excepţia a 2-3 km de căţărare în care Liuda a suduit mai mulţi oameni, incluzându-i pe cei prezenţi şi cei absenţi deopotrivă. Abia în apropiere de Reşiţa era să o calce cineva.
Mergeam acasă cu un Opel Astra limitat la 80 de km pe oră de un şofer responsabil sau de cele 3 biciclete aflate deasupra.
p.s. cei prezenţi pot să mai adauge chestii, cei absenţi pot să îşi bată joc, motive sunt, vezi folosirea greşită ambreiajului, puţina băutură, plasarea corturilor pe un deal, etc.
No comments:
Post a Comment