Alb şi negru

Încă îmi mai amintesc de Irina Spârlea şi de Ruxandra Dragomir. Puţin de tot, nu mult. Ştiu că la un moment dat erau ambele jucătoare în WTA top 16. Îmi amintesc cu plăcere de Irina Spârlea, nu ştiu de ce, îi găseam un farmec aparte. După 10 ani avenit Sorana. I-am văzut doar un meci şi nu are deloc prestanţa Irinei. Mai are timp, însă un lucru nu va reuşi niciodată. Irina avea un rever cu o singură mână.

De cealaltă parte, la băieţi, evoluţia tenisului pare o glumă. Îndrăznesc să adresez infama întrebare: A avut cineva ochii în lacrimi după un meci a lui Voinea, Pescariu sau Hănescu? În afară de Voinea, Pescariu şi Hănescu.

Ca şi Cosaşu, în faţa căruia mă înclin, neinspirat fiind, trec brusc de la sportul alb la sportul rege, dar nu la sportul rege în splendoarea lui, ci la o reprezentare mai aproape de ceea ce reprezintă Voinea, Pescariu sau Hănescu în tenis, un fotbal în alb negru, mai mult negru. La Braşov Dinamo a pierdut un meci şi un campionat pe care aproape nimeni nu credea că îl va pierde. La Timişoara suporterii au aplaudat echipa adversă după ce a câştigat. Nu s-a mai întâmplat de când a pierdut cu 8-1 în faţa Stelei. Acum a pierdut doar cu 2-1 dar a pierdut şi campionatul, în sezonul când a fost poate cel mai aproape de titlu din... dintotdeauna. Adevărul e că dacă nu aplauzi când pierzi cu 8-1 sau când pierzi campionatul, când să aplauzi?

După meci Gabi Balint a fost demis de Marian Iancu, un om neaşteptat de gras de fiecare dată. Cred că petrolistul Marian Iancu, supranumit Jabba the Hutt, a băut tot Milkshake-ul pe care a putut să îl bea, dar nu va putea fi niciodată Daniel Plainview. Claudio Zambon, un alt nume greu, l-a numit pe Iancu "prostul numărul din fotbalul românesc". Deocamdată petrodolarii se văd doar în fotbalul color.

* Articolul lui Cosaşu cu care mă duelez e aici. Postaţi într-un comentariu care articol vă place mai mult. Scorul porneşte de la 1-0 pentru maestrul Cosaşu . Vă aştept la vot.