Catedrala, de Raymond Carver

În ultimul timp am citit foarte puţin. Ieri am terminat Catedrala, o colecţie de 12 nuvele ale lui Raymond Carver, o carte nominalizată la mai multe premii.

Nu m-a impresionat din cale afară, nu a avut povestiri extraordinare. Totuşi au avut o tensiune stranie aceste nuvele. Te aşteptai să apară ceva deoesebit, fantastic, ceva ca şi în nuvelele lu Poe (nuvele care îmi plac mai mult aş adăuga), dar nu se întâmplă nimic din afara acestei lumi. Totuşi era ceva ciudat. Atmosfera însăşi era ciudată.

De exemplu într-o povestire o familie cu doi copii se mută într-o pensiune. Femeia oaspete îi povesteşte gazdei cum soţul ei are un cal şi cum şi-a pierdut aproape toţi banii crescându-l şi pariind pe el. Dar calul nu a câştigat niciodată. Cei doi copii nu făceau nimic deosebit, doar baie în piscina de afară. Într-o seară cei din pensiune şi vecinii se îmbată iar soţul pasionat de cai se urcă pe o baracă şi vrea să sară în piscină. Se loveşte la cap. Nu ajunge. După câteva săptămi tăcute părăsesc pensiunea lăsând în urmă un căpăstru. Nu mai era interesat de cai. Nu mai era interesant de nimic.

În altele o femeie vinde vitamine, un om trăieşte de câţiva ani pe canapea, un copil este lovit de maşină de ziua lui în timp ce brutarul tortului său este nemulţumit că părinţii lui nu vin să ridice comanda.

Se poate citi, măcar două-trei povestiri pentru a înţelege mai bine stilul nuvelistului.