Plimbîndu-mă, la un moment dat m-am alăturat unui cortegiu funerar. Oricum era mai bine decît să umblu de unul singur, fără nici un scop. Nu ştiam cine e mortul, dar nu conta. Noi, oamenii, formă'm cu toţii o mare familie.
Totuşi, ce-ar fi să întreb. Nici vecinul meu, din partea stîngă a cortegiului, nu ştia.
- Mă duc la curăţătoria chimică să-mi scot panta-lonii. Am văzut cortegiul şi, fiindcă seîndreptă în aceeaşi direcţie, m-am alăturat. Merg doar pînă la colţ, după care o cotesc.
Atunci l-am întrebat pe vecinul din dreapta:
- A cui e înmormîntarea?! De unde să ştiu, doar mor atîţia oameni. Banca se deschide abia la nouă, deci mai am timp.
Nici al treilea, care mergea la doi paşi în faţa mea, nu ştia să mă informeze.
- Eu nu-s de pe-aici. Sînt turist. Dar s-o întrebaţi pe doamna aceea cu voal negru, care merge în urma sicriului. Pare a fi văduvă şi ar trebui să ştie.
În acel moment a început să plouă şi m-am despărţit de cortegiu. De ce să mă plouă pentru cineva pe care oricum nu-l cunosc personal?
------------------------------------------------------
* A trecut încă o săptămână în care nu am citit nimic, nu am început nici o carte, darămite să termin una. Am apelat aşadar la unul din planurile de rezervă pentru ziua de miercuri, o povestire de Mrozek.
No comments:
Post a Comment